Nepasarea simulata

Votarea in Parlament a Colegiului Consililui National pentru Studierea Arhivelor Securitatii a trecut aproape neobservata. Desi este vorba de primul pas important pentru aplicarea mult asteptatei legi Ticu mai nimeni nu a parut prea incintat. Un ciudat defetism i-a cuprins pe cei care altadata erau pe baricade pentru a promova legea dosarelor. Chiar si initiatorul legii, deja dezamagitul Ticu Dumitrescu, se arata sceptic peste masura cind vorbeste despre efectele pe care le poate produce legea in forma "trunchiata" votata de Parlament.
Un alt eveniment la fel de important, aniversarea a zece ani de la semnarea declaratiei de la Timisoara, a trecut, de asemenea, aproape neobservat. De altfel, punctul opt al proclamatiei, cel care solicita aplicarea lustratiei si in Romania, nu mai este o miza in dezbaterile publice de citiva ani. Sa insemne toate acestea ca in Romania, in plan politic, a disparut preocuparea pentru "procesul comunismului"? Sa se fi consumat pasiunea decomunizarii, prezenta cu atita intensitate in primii ani dupa revolutie?
Evenimentele recente ne arata ca nu. Presedintele Emil Constantinescu a scos din nou din tolba discursul anti-comunist, atacind violent PDSR si practicile comuniste in general. Analistii s-au grabit sa spuna ca retorica anti-comunista si-a trait traiul, iar Adrian Nastase a proclamat ca asocierea PDSR – partid criptocomunist "este fisiita". Dar analistii din restul estului Europei ne avertizeaza ca mitul decomunizarii, ca forma de catharsis politic, nu-si va consuma prea curind energiile. Chiar si in tarile unde au fost aplicate legi ale lustratiei si deconspirarii, deci unde primele pasiuni anti-comuniste au fost esapate, problema decomunizarii ramine o miza politica. In Romania, retorica anti-comunista va cunoaste cu siguranta un reviriment si va produce efecte cind perspectiva revenirii la putere a lui Ion Iliescu se va apropia.
Revenind la dezamagirile celor care au militat pentru legea dosarelor sa observam ca scepticismul lor are motive intemeiate. In primul rind, legea vine prea tirziu. Romania este singura tara din estul Europei care nu are inca functionala o lege a deconspirarii politiei politice. Ethosul revolutionar, viu inca in 1990-1991, ar fi permis o mai usoara aplicarea a legii. La noi, procesul comunismului, in toate dimensiunile sale (lustratie, responsabilizare juridica personala a vinovatilor fostului regim, revelarea trecutului prin usurarea accesului la arhive, regenerarea morala a societatii, etc), nu a fost niciodata luat prea in serios. Scrutarea trecutului s-a facut in cadrul unei strategii de exonerare, de deresponsabilizare. In al doilea rind, accesul la dosarele Securitatii este, poate, partea cea mai putin importanta din procesul comunismului. Va scoate la iveala complicii si nu principalii vinovati. In al treilea rind, legea Ticu, in forma votata de Parlament, va permite o cunoastere sincopata a fenomenului colaborationismului pentru ca dosarele vor fi gestionate de serviciile secrete, mostenitoare ale Securitatii. Exista apoi o dezamagirea in legatura cu disponibilitatea reala a clasei politice de a permite accesul la adevarurile comunismului. In fine, exista si precautii de nuanta, din cauza ca deschiderea arhivelor – in care multe documente au fost distruse, iar altele contrafacute – ar putea echivala cu deschiderea cutiei Pandorei. S-ar putea ca vendeta, logica vindicativa sa otraveasca viata publica romaneasca.
Dar impasibilitatea cu care a fost intimpinata inceperea aplicarii Legii Ticu rezulta mai degraba din extenuare decit dintr-o reala indiferenta. Anti-comunismul este, in acelasi timp, mitul fondator al societatii civile, discursul legitimant al unei bune parti a intelectualitatii si arma retorica de baza al actualei puteri. Cind legea Ticu va fi un instrument eficient cu siguranta ca interesul va renaste.
De partea cealalta, dezinteresul PDSR si al opozitiei este simulat. Masina de propaganda a lui Ion Iliescu spune ca "actuala putere este orientata spre trecut", ca "legea Ticu nu este o prioritate" si ca "accesul la dosare va duce la o vinatoare de vrajitoare" nu pentru ca se gindeste cu adevarat la efectele sociale, ci pentru ca are motive politice sa o faca. PDSR se teme de ceea ce va revela legea si mai ales de conotatiile anti-comuniste ale aplicarii ei. In plus, opunindu-se fatis legii, PDSR ii vizeaza electoral pe adeptii retoricii deresponsabilizarii.
Avem, asadar, un interes latent, pe de o parte, si un dezinteres simulat, de cealalta. In aceste conditii, vom mai auzi, in mod cert, de legea Ticu. Aplicarea ei nu va mai produce mutatii politice profunde, dar ceva furtuna va produce. Macar atit. (Adrian CIOFLANCA)