O dihotomie paguboasa

Puterea executiva functioneaza in Romania dupa principiile unei struto-camile ideale. La nivel central, avem pe de o parte un prim-ministru cu majoritatea friielor nationale in miini, dar lipsit de o legitimitate clara. Citi romani l-ar fi votat pe Tariceanu daca si-ar fi putut alege direct premierul? De cealalta parte, avem un presedinte, cu legitimitatea data de milioanele de stampile puse de alegatori in dreptul numelui sau. Rolul sau este insa mai mult decorativ, sintagma de „presedinte-jucator" lansata de Basescu fiind adecvata mai mult la table sau tenis decit in politica. Aceasta republica semi-prezidentiala, semi-parlamentara a fost fundamentata inca din 1991, poate pentru a nu permite ca un singur om sa poata acapara puterea, initiind o noua dictatura. Revizuirea Constitutiei in 2003 nu a schimbat nimic esential in raportul de forte dintre cei doi reprezentanti majori ai executivului.
Aceeasi dihotomie o intilnim si la nivelul administratiei judetene, desi aici ea nu mai are nici o justificare evidenta. Un prefect numit direct de Guvern, pentru ca ideea prefectului functionar public este inca la aceasta ora doar o trista metafora, il poate cenzura pe presedintele Consiliului Judetean, cel care are o legitimitate data de votul popular. Chiar ales indirect, prin votul consilierilor, presedintele CJ isi poate clama oricind reprezentativitatea, fara a putea fi contrazis.

Balanta puterii la nivel judetean este in asa fel reglementata, incit nici prefectul, nici presedintele CJ nu pot spune ca ar avea pirghii efective pentru a conduce. In fapt, presedintele CJ poate cel mult coordona judetul, nu sa-l si conduca. La rindul sau, prefectul poate da ordine, dar nu si sanctiuni concrete daca cererile sale nu sint respectate. Practic, el poate doar face propuneri, fara a avea pirghiile necesare pentru a-si pune ideile in practica.

Si in acest caz, problema este veche. Regulile jocului la nivel local au fost stabilite prin legea administratiei publice din 1991 si cea a organizarii si functionarii Prefecturilor din 1992. Ambele reglementari au fost modificate ulterior, fara a se aduce insa schimbari de substanta.

Atit conducerea centrala a tarii, cit si cea locala, a judetului, au ramas din 1991-1992 incoace, conduceri bicefale. Nici unul din actorii acestui dualism nu detine controlul si nici pirghiile unei puteri eficiente. Nici unul nu poate pune piciorul in prag pentru a-si impune punctul de vedere. Un mecanism gindit pentru a impiedica puterea excesiva a unui singur om isi dovedeste astfel limitele. Liderii nu sint nici imbracati, nici dezbracati, nici calare, nici pe jos, nici pe drum, nici pe linga el, pentru a-l parafraza pe Ispirescu. In final, decidentii ramin cu o iluzie a puterii, termenul „decident" raminind practic fara o acoperire in realitate. De 16 ani, liderii locali sau centrali danseaza pe sirma. Un dans spectaculos pentru public, fireste, apetisant ca subiect de presa, dar atit. Nimeni nu ajunge vreodata la capatul sirmei.