O trilaterala care ne-ar putea aduce cadou strategia non-NATO

Incercind sa scape de un adversar incomod, prin atacul asupra Bagdadului, Statele Unite nu numai ca au esuat, dar, mai grav, se pare ca si-au inmultit dusmanii. In aceste zile, premierul rus Evgheni Primakov se afla in capitala Indiei, la New Delhi, pentru a pune bazele unei trilaterale Rusia-China-India. Este greu de prevazut, in acest moment, daca o astfel de alianta militara are sanse sa devina functionala. Insa, doar faptul ca acest lucru nu-i exclus este in masura sa puna pe ginduri toate marile puteri ale lumii, ba chiar si diplomatiile altor state mai mici, cum ar fi Romania, care inca nu si-au gasit locul intr-un sistem de securitate mai larg.
Analistii strategici occidentali spun ca propunerea Rusiei era de asteptat. De altfel, intentia unei astfel de trilaterale era mai veche la Kremlin, insa pina acum nu se facuse nici un pas in vederea concretizarii ei. Momentul insa pare extrem de propice, iar liderii de la Moscova nu vor sa-l lase nefolosit. Atacul american asupra lui Saddam Hussein a nemultumit profund adversarii potentiali ai SUA, tocmai datorita faptului ca, mai devreme sau mai tirziu, in eventualitatea unui conflict, acestia se tem ca americanii ar putea proceda la fel de imprevizibil si cu ei. In realitate, cele trei state – Rusia, China si India – au destul de putine obiective strategice comune. Insa tocmai existenta unui adversar potential comun de talia SUA, in conditiile in care aceste trei tari detin peste jumatate din populatia globului, este suficienta pentru a le motiva o eventuala alianta. Dar sa trecem in revista cele trei state si principalele lor motive pentru care trilaterala are sanse sa devina realitate.
Rusia a pierdut enorm, in ultimii ani, din influenta pe plan mondial. Criza economica aproape permanentizata a facut ca principala amenintare a Rusiei, dupa destramarea URSS, sa fie potentialul ei nuclear si, paradoxal, chiar criza politica interna si imprevizibilitatea ei. Sentimentul national al rusilor insa, care s-au obisnuit vreme de decenii ca tara lor sa fie una din marile puteri ale lumii, are influente majore asupra actiunilor liderilor politici, care vor face tot posibilul sa aduca Rusia la statutul de tara cu pretentii de lider militar mondial. In plan economic, zonele de influenta ale SUA si Rusiei incep sa se intersecteze, in special in Orientul Mijlociu si zona Caspica. In aceste conditii, Rusia are nevoie ca de aer de puterea de a negocia cu SUA, si pe mai departe, de pe aceleasi pozitii de forta.
China este un caz mai special. Din ce in ce mai multi analisti economici spun ca motoarele economiei mondiale, in secolul urmator, vor fi Rusia si China. Intr-adevar, pe moment, chinezii au serioase probleme economice, insa cresterea indicatorilor din acest domeniu, aproape de la luna la luna, este o certitudine. Cu o populatie reprezentind un sfert din cea a planetei si cu o economie dinamica ce ar putea fi pusa pe roate in deceniile urmatoare, China are toate sansele sa fie, curind, una din marile puteri ale lumii. Din nefericire pentru Rusia, insa, zonele in care China vrea sa-si mareasca influenta sint in estul Asiei, in Pacific, si mai putin pe continent. Tocmai de aceea, China pare acum cea mai putin interesata de aceasta trilaterala. Mai mult, relatiile chino-americane au cunoscut o oarecare ascensiune in ultimii ani, ceea ce ar putea fi o noua piedica in calea trilateralei. Evident, la ambitiile Beijingului, nu de netrecut.
India este un aliat pe care Rusia va putea conta. In conflict cu Pakistanul, stat sprijinit de SUA, autoritatile de la New Delhi s-au aratat deja extrem de interesate de propunerea rusa. Singurele obiectii ar putea aparea in privinta relatiilor cu China, destul de tensionate in urma incidentului din anii ’60 cind India a oferit sprijin lui Dalai Lama pentru independenta Tibetului. China insa a devenit, in ultimii ani, mult mai transanta in privinta statutului Tibetului, ceea ce pare sa fi temperat sperantele Indiei in aceasta directie si, implicit, acest lucru poate crea premisele unei intelegeri intre parti.
Desi toate acestea sint, geografic, departe de tara noastra, ele pot avea repercusiuni serioase si in aceasta parte a Europei. Daca trilaterala va deveni operationala, nu neaparat ca un fel de NATO, ci doar ca un tratat strategic mai vag, SUA si statele europene, fie in cadrul NATO, fie separat, vor trebui sa ia in calcul noul context. Ce ar putea insemna acest lucru? In primul rind, o aminare certa a extinderii NATO inspre est. Este foarte probabil ca membrii NATO din Europa, care nu vor sa aiba relatii tensionate cu Rusia, sa devina deodata extrem de rezervati in privinta extinderii. In privinta SUA, acestea vor prefera sa-si consolideze, impotriva trilateralei, o zona de protectie in Pacific, din moment ce stiu ca in Europa protectia este, de bine de rau, asigurata. In aceste conditii, daca summitul NATO de la Washington, din aprilie 1999, va aduce Romaniei doar o declaratie ferma, dar oficiala, in privinta unei extinderi viitoare dar neprecizate, va trebui sa consideram acest mic si neinsemnat lucru un considerabil succes. Iar daca nu va aduce nici macar atit, probabil ca atit de inoportuna si criticata strategie non-NATO va trebui sa fie de pe acum schitata, in linii mari, de diplomatia de la Bucuresti. (Claudiu RAUS)