Ponta: optimism sau pesimism?

 Pentru multi dintre alegatori, desemnarea lui Victor Ponta ca premier, mai intai de catre PSD, apoi de USL, iar in final si de catre Traian Basescu, a fost, fara doar si poate, un motiv de usurare si, pentru unii, chiar de bucurie fatisa. Nu o spunem noi, o spun chiar cifrele: un sondaj de opinie facut de unul din putinele institute serioase de profil din tara arata ca, daca anterior numirii lui Ponta ca premier cei care credeau ca directia in care merge tara este una buna erau doar 14%, dupa investirea acestuia procentul a urcat ametitor: 40%. Ce minune s-a intamplat, in conditiile in care nivelul de trai nu a crescut, iar Ponta nu e deloc un lider carismatic, care sa insufle romanilor, numai prin prezenta sa, increderea ca ne va calauzi spre iesirea din criza precum Moise poporul evreu, prin desert? Cu atat mai greu de explicat cu cat Ponta venea cu un CV politic usor discutabil, de baiat impins de la spate de controversatul Adrian Nastase si de ginerica insurat in partid cu fiica unui lider influent, parca in urma unui aranjament de culise mai degraba amintind de plasarea unui post de ministru intre baroni decat de o poveste de dragoste cu priza la mase.

Foarte probabil, nemultumirea fata de vechea putere si fata de mult mai lipsitul de carisma Boc ajunsese la cote atat de mari incat era greu de prins si in sondaje. In aceste conditii, orice schimbare era binevenita in ochii publicului. Tot cifrele sondajelor ne fac sa presupunem ca aproximativ trei sferturi din populatie a asteptat atat de mult schimbarea puterii incat, cand aceasta s-a produs, nimeni nu a mai fost atent la nuante. In plus, peste neajunsurile enumerate la Ponta, a caror remarcare in actualul context plin de optimism local ne-ar putea usor eticheta drept carcotasi, noul premier are atuul tineretii. Un atu care in Romania, pana nu dezamageste crunt (cum s-a intamplat in unele guverne anterioare), este foarte bine primit.

De la instalarea Guvernului Ponta nu au trecut asadar nici doua saptamani. Abia maine acestea se implinesc. Din pacate, ce a putut vedea un observator atent in acest timp atat de scurt nu este deloc in masura sa ne insufle optimism. Cu toata bunavointa pe care publicul o are la numirea unei echipe noi, la Victor Ponta se pot remarca o serie de neajunsuri ingrijoratoare. Cu atat mai ingrijoratoare cu cat, probabil, vorbim de premierul care va ramane in functie si dupa alegeri. Si nu ne referim la greselile gen "innot" sau "Standford", care, cu ingaduinta, pot fi trecute cu vederea, ci la unele care reprezinta un simptom pentru "boli" mult mai grave.

Sa le luam pe rand!

Modul in care s-a facut numirea ministrilor, precum si gestionarea problemelor cu unii membri ai echipei, aparute ulterior, arata, in mod cert, lipsa de influenta in partid din partea liderului formal Victor Ponta. Este greu de presupus ca un lider conduce eficient atunci cand unul din subordonati asculta mai curand de baronul care l-a sustinut pentru functia respectiva si mai apoi de seful lui formal, Ponta. Iar lipsa de influenta si de putere reala a presedintelui PSD in partid s-a vazut, in primul rand, la modul in care a fost alcatuita echipa guvernamentala, dar mai ales la gestionarea problemelor in serie aparute la Educatie. S-a tot spus neoficial in PSD, inaintea anuntarii echipei guvernamentale, ca, pentru maximizarea succesului de la alegerile din noiembrie, guvernul numit acum, numai pentru 6 luni, va fi cel mai curat si mai competent guvern din 1990 incoace. Entuziasmul lui Ponta a tinut insa pana cand baronii care l-au pus sef de partid s-au pus la masa negocierilor. Si, sa nu uitam, baronii nu au fost acum prea pretentiosi, mai toti intelegand ca "tainul" si-l vor lua cand se va alcatui viitorul guvern, dupa alegeri. Apoi, de ce a fost pus liberalul Andrei Marga la Externe, unde a debutat cu cateva gafe deja, in loc de Educatie, unde ii era in mod logic locul si dupa cum anuntase de altfel chiar Ponta anterior? De ce s-a preferat ca la Justitie sa fie pus un alt "pupil" de-al lui Nastase cel cu dosare grele de rezolvat, recte Titus Corlatean, om cu experienta mai curand in diplomatie? De ce nu s-a putut gasi nici pana astazi o rezolvare onorabila pentru portofoliul Educatiei, preferandu-se pana una-alta o solutie oarecum ridicola: un sindicalist tanar, fara nicio experienta relevanta, nici macar in discursul public? Din nefericire, toate aceste intrebari, desi pot avea fiecare explicatiile lor punctuale, au in raspunsuri si un trunchi comun: Ponta nu are in partid influenta si anvergura necesare unui lider. Calitati cu atat mai necesare acum, in actualele conditii vitrege de guvernare.

Un alt motiv care ingrijoreaza serios: de cand a fost desemnat, nu am auzit deloc la Victor Ponta despre un program, o idee sau un plan de sporire sau macar mentinere la actualele niveluri a veniturilor bugetare, in conditiile in care in Europa se prefigureaza deja recesiune prelungita. Chiar dimpotriva: in timp ce vestile din Occident sunt din ce in ce mai sumbre, la Bucuresti optimismul e general, iar pemierul se intrece in oferte, reduceri, pomeni si "promotii" electorale. Masurile notabile luate sau anuntate de Guvern pana acum se pot enumera usor. Culmea este ca toate iau bani din buget si nu aduc nimic in loc. Iata-le, pe rand:

– restituirea CAS catre pensionari cat mai urgent, desi decizia Curtii Constitutionale nu obliga la asa ceva, ci doar la neperceperea acestei taxe pe viitor ("E o decizie politica, nu economica", a transat scurt si cu aroganta Ponta disputa pe aceasta tema cu Basescu, un opozant al restituirii CAS);

– intentia de scadere a CAS la angajator cu 5 puncte procentuale, ceea ce ar insemna reducerea cu circa un sfert a veniturilor consistente si, foarte important, sigure de la buget din aceasta sursa;

– intentia de micsorare si modificare a cotei unice pe impozit, impunand un impozit in transe, in functie de veniturile salariale, de 16%, 12% si 8%;

– marirea salariilor bugetarilor o mentionam in ultimul rand, fiind singura care pare sa aiba si girul FMI.

Iata, asadar, cum arata ceea ce ar trebui sa fie un program de guvernare bine articulat, cu venituri si cheltuieli clare si reale, al unui partid sau alianta care, dupa cum spune de cativa ani buni, avea deja pregatit guvernul si, era de presupus, si un set de masuri bine cantarite si argumentate. Din pacate, totul seamana mai degraba cu schimbarea capului unei familii sarace, care imediat dupa succesiune s-a instalat repede in capul mesei si anunta cu emfaza din prima cum cheltuieste banii putini adunati la pusculita si cei de pe cardul de credit, nicidecum cum va face sa aduca altii in plus sau sa dea garantii ca banii care vin acum vor veni in continuare.

Dar poate ca toate aceste greseli nu sunt multe, n-or fi chiar asa de grave cum le vedem noi, precum nici timpul scurs nu e mare. Timpul ne va da dreptate sau, poate, din fericire pentru toti, desi ne indoim serios, ne va arata ca am fost prea carcotasi.