Printre pelerini si mititei

De citiva ani buni, pe la mijlocul lunii octombrie, Iasul devine, pentru o saptamina, un oras aglomerat si agitat. Traficul rutier, oricum tot mai dificil de o vreme incoace, ajunge sa fie aproape unul de cosmar, asemanator cu cel din Bucuresti. Iar peste intreaga zona centrala a orasului, invadata peste noapte de sute de tarabe, pun stapinire mirosurile amestecate de fum, mititei si bere. Pentru o saptamina, rasare din pamint in mijlocul orasului un urias bazar in aer liber.

"Zilele Iasului", sarbatorite anual in aceasta perioada pentru ca se considera ca prima mentiune a Iasului ca localitate apare intr-un document datat 6 octombrie 1408, se suprapun peste o mare sarbatoare religioasa: aceea a Sfintei Parascheva. Prilej cu care se revarsa catre oras pelerini si politicieni dornici sa fie filmati sau fotografiati in preajma moastelor sfintei. Evenimentul religios e, fara indoiala, unul dintre cele mai importante din tara, dar amploarea sa din punctul de vedere al numarului de particiapanti e supralicitata. Cifrele de peste un milion de pelerini avansate cu nonsalanta in mass media sau chiar de catre autoritati nu au de fapt nici o legatura cu realitatea. Cele adevarate sint, probabil, de cel putin 4-5 ori mai mici.

Ideea de a suprapune zilele orasului peste o mare sarbatoare religioasa nu a fost in sine una rea. Din contra, tipul de expunere mediatica la nivel national de care beneficiaza anual Iasul la mijlocul lunii octombrie e un lucru demn de salutat. Altceva e de incriminat. Maniera extrem de provinciala in care se deruleaza Zilele orasului,, foarte departe de pretentiile unei capitale culturale a tarii. Problema e ca, desi ultima sintagma a intrat deja in vocabularul obligatoriu, utilizat nu doar de oficialii locali, ci si de ieseni in general, in realitate, ea nu are nici pe departe acoperire. Daca facem abstractie de scara si de Sfinta Parascheva, ceea ce se intimpla in oras de "Zilele Iasului" nu se deosebeste semnificativ de evenimente similare organizate in orase cu pretentii infinit mai reduse. Nu are loc nici un festival de rezonanta, nici un eveniment cultural major.

Veti spune, ca scuza, ca functionarea a doua dintre institutiile importante ale Iasului, Teatrul National si Filarmonica, e serios afectata de lucrarile generale de reparatii la care sint supuse cladirile acestora. Numai ca boala e mai veche. Iasul nu are aproape nici o manifestare culturala de nivel national, in mod real, nu pe hirtie, si cu siguranta nici una cu impact international. Din contra, unele chiar au murit intre timp. De pilda Festivalul International de Dans, care incepuse sa devina un reper cultural important, s-a oprit imediat dupa disparitia regretatului Dan Brezuleanu, care l-a initiat.

Subiectul in sine si dezbaterea din jurul sau nu sint deloc noi. Din pacate, momentul de ruptura care ar fi putut fi anul 2008, cind Iasul implineste 600 de ani, nu a schimbat nimic fundamental din acest punct de vedere. A fost alocat un buget nu tocmai modest, s-a redactat si o strategie, dar, in final, rezultatul, adica ceea ce conteaza cu adevarat, a fost mai degraba unul modest. Ar fi simplu, dar cel putin in parte incorect sa dam vina doar pe Primarie. Si asta chiar daca acuzele privind exploatarea politica a momentului de catre actualul executiv au probabil destula acoperire. Esecul e, insa, unul mai general. E si al cercurilor intelectuale, al elitelor locale, dar si al comunitatii in sens larg.

De fapt, ultima remarca trimite la o problema mult mai generala a Romaniei. Ceea ce in alte parti se numeste spirit comunitar lipseste aici aproape cu desavirsire. Si atunci cind e vorba de a veni cu initiative culturale sau de alta natura, majore, care sa dea identitate, sa promoveze orasul la nivel national sau chiar international, dar si atunci cind ar fi nevoie de o mobilizare ampla, pentru a stopa, de exemplu, proiecte cu impact urbanistic pe termen lung. Parti din Gradina Botanica risca sa fie pierdute si alte intinse zone verzi dispar inghitite de proiecte imobiliare care nici macar nu au valoare in plan arhitectonic. Sigur ca, la fel ca si in alte parti din tara, oficialii locali sint prinsi intr-o plasa de interese care anuleaza aproape cu desavirsire orice preocupare reala pentru ceea ce numim interesul public. De care se vorbeste mult in campaniile electorale! Dar asta nu e o scuza. Si societatea civila, si o mare parte dintre personalitatile locale sint eminamente pasive in astfel de situatii.

Cine a calatorit la Londra stie ca tot centrul orasului este brazdat de o uriasa salba de parcuri. E vorba de multe sute de hectare de spatii verzi. In baza logicii prevalente in toata Romania in anii din urma, ar fi trebuit ca toate aceste suprafete sa fie invadate de felurite proiecte imobiliare. Probabil, insa, ca nimeni la Londra nici macar nu ar indrazni sa se gindeasca la asa ceva. Iar daca ar face-o, puteti fi convinsi ca, inainte de a se clinti un fir de iarba sau de a fi deranjate ratele si veveritele din St. James Park sau din Kensington Gardens, s-ar pune in miscare uriase proteste de strada. Ati auzit cumva de asa ceva in Romania?

Forta sau absenta spiritului comunitar definesc in mod profund o societate. E o masura a capacitatii membrilor ei de a intelege ca, dincolo de interesele strict individuale, care, in mod firesc, sint dominante, calitatea existentei tuturor depinde fundamental si de felul in care arata in ansamblu spatiul public caruia ii apartinem fiecare dintre noi. Pentru ca o comunitate ar trebui sa fie mai mult decit suma indivizilor care o alcatuiesc. Ceea ce am vazut la Zilele Iasului ne reaminteste ca, din pacate, la noi, comunitatile se rezuma aproape exlusiv la date statistice. La urma urmei, ce ramine din Zilele Iasului, daca dam la o parte tarabele, mirosul de mititei si paharele de plastic cu bere varsata?