Printul periferiilor

Asadar, presedintele Traian Basescu ne-a anuntat cum vor decurge lucrurile pe scena politica in perioada urmatoare. Vom asista, pina la momentul aderarii, la o continuare a mariajului de convenienta dintre PNL-PD, dupa care divortul ar urma sa devina un fapt, nemaiexistind, spune-se, cale de prietenie intre Cotroceni si democrati, pe de o parte, si liberali, pe de alta.
Seful statului si-a asumat rolul de personaj dominant pe scena politica si a dorit sa impuna scenariul dupa care toate celelalte forte politice sa joace. Vointa acestora parca nici nu ar conta. Basescu s-a servit, ca toti politicienii „de bine” din tara asta, de ideea „interesului national” pentru a prescrie comportamentul restului elitei politice. Care elita nici nu pare a fi, in ochii presedintelui, o elita, ci s-ar imparti intre trogloditi si aghiotanti.
Iesirea la rampa a presedintelui urmeaza unei perioade destul de lungi in care a pierdut initiativa si in care, pina la urma, a ajuns sa fie huiduit – pentru prima data de cind a fost ales. Premierul Calin Popescu Tariceanu si liberalii au avut, de la inceputul anului, o politica de imagine mai bine gindita – au fost mai vizibili, mai ofensivi in relatia cu PD si au marsat pe citeva teme prin care si-au atras sustinerea presei si a societatii civile.
Cea mai inteligenta miscare a fost preluarea agendei anticomuniste, de care, in paranteza fie spus, liberalii nu erau prea entuziasmati in timpul guvernarii CDR. Prin proiectul de lege a lustratiei, prin presiunile facute pentru reformarea CNSAS, prin sustinerea ideii condamnarii comunismului, prin infiintarea Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului, liberalii au tinut permanent in sah Cotroceniul si, pentru prima data, au facut ca PD sa apara intr-o postura proasta in ochii opiniei publice. Democratii nu si-au revenit din soc, in timp ce Basescu a facut, pe ultima suta de metri, doua mutari inspirate: s-a implicat in criza CNSAS, ajutind la deblocarea temporara a blocajului, si a infiintat, pe modelul Comisiei Wiesel, o comisie care sa investigheze crimele si abuzurile regimului comunist, aflata sub conducerea reputatului Vladimir Tismaneanu.
Ceea ce se stie mai putin este ca divortul politic dintre Basescu si Tariceanu se traduce in sondaje printr-un divort intre electoratele celor doi. Asistam la un fenomen foarte interesant, inca insuficient discutat public: Basescu si Tariceanu au ajuns sa aiba electorate de profile diferite si, pina in prezent, nu au concurat pe aceleasi segmente. In timp ce liberalul a pastrat electoratul urban, mai educat, mai activ in sfera institutionala si economica, cu o mai mare competenta civica, electoratul lui Basescu este mult mai eterogen si seamana in multe privinte cu electoratul PRM si, intr-o masura mai mica, cu acela al PSD. In rindurile sustinatorilor presedintelui se afla multi muncitori, locuitori ai oraselor medii si mijlocii, barbati de virsta medie manifestind frustrare sociala etc. In plus, Basescu a reusit sa atraga ceva din zona nehotaritilor, pe care se va da marea batalie in viitor.
Asa se explica nivelul diferit de crestere in sondaje. Basescu si PD au mers spre o zona de electorat mult mai intinsa si au beneficiat, manevrind public cu mai mult fler decit liberalii, de o crestere mai rapida si mai consistenta. Asa se explica si dezinteresul initial al sefului statului pentru teme precum decomunizarea, despre care stia ca nu reprezinta nici o miza pentru electoratul sau. Greseala pe care a facut-o Basescu a fost sa subestimeze, asemeni lui Adrian Nastase in 2004, puterea de mobilizare a opiniei publice pe care o au presa si societatea civila atunci cind apar in dezbatere publica teme sensibile „de dreapta”, precum decomunizarea si reforma serviciilor secrete.
Nu mai exista nici o indoiala, Basescu a optat pentru a fi un lider populist clasic. Face pe autoritarul, a inceput sa bata cimpii despre interesul national, se crede intruparea vointei poporului, suporta din ce in ce mai greu competitia politica, opiniile contrare sau critica, a devenit excedat de presa, de societatea civila, de intelectuali si nu pare a mai avea alt proiect politic decit acela de a acumula putere, pentru el si pentru ai lui. Ceea ce la alegerile din 2004 parea un proiect reformator promitator si inaltator se reduce acum la o simpla cotonogeala.
Trebuie sa o spunem, Basescu este o mare dezamagire pentru multi. Il atrag prea mult Gigi Becali, bairamul, gluma groasa, compania indoielnica si politica frivola pentru a stirni respect. A inceput sa-i placa prea mult puterea, serviciile secrete, „institutiile statului” si „interesul national” pentru a fi privit in continuare cu relaxare.
In plus, dupa ce o vreme a parut ca are curajul sa faca politica in raspar, riscind sa fie impopular, acum vrea sa ne convinga, asemeni altor triste figuri dinaintea sa, ca a face politica de succes inseamna a fi populist, a te da cu poporul, a cinta duios pe intelesul unui imaginar „cetatean de rind”, grosier si redus la minte.
Asemeni lui Adrian Nastase, Basescu face greseala fundamentala de a se indeparta de electoratul urban, tinar, cultivat si activ, care este motorul modernizarii Romaniei si care a inceput sa conteze din ce in ce mai mult electoral. Seful statului a apelat la reteta expirata si ultragianta care spune ca puterea se mentine in Romania cu satele si periferiile. Lectia lui 2004 a fost tocmai contrara. Basescu a fost beneficiarul mobilizarii electoratului activ, pe care apoi l-a uitat, l-a ignorat si l-a persiflat, alegind sa intre in UE la brat cu periferiile. Sa-i fie de bine. Sa faca modernizarea ceruta de UE cu periferiile.