"Afacerea secolului" ne-a picat de pleasca

Peste exact trei zile, marile companii petroliere care actioneaza in zona caspica vor da un comunicat comun in care vor preciza rutele principale pe care le au in vedere pentru transportul titeiului spre imensa piata a Occidentului. In aceasta cursa este angajata si Romania, prin proiectul TRACECA, ce prevede constructia unei conducte gigant Constanta-Trieste. Pina de curind, sansele tarii noastre erau apreciate ca fiind destul de modeste, in conditiile in care SUA, care controleaza multe din concernele petroliere din zona, au anuntat ca sustin traseul prin estul Turciei, Baku-Ceyhan.
Intimplarea face insa ca exact in ultimele trei zile sa se fi produs doua evenimente care au adus Romania in pozitia de a putea fi unul dintre cei mai mari beneficiari ai transporturilor petroliere dinspre Marea Caspica spre Europa. In primul rind, este vorba despre intilnirea dintre consilierii presedintelui american Bill Clinton cu reprezentantii celor 12 concerne petroliere cu participare de capital american, multe dintre acestea fiind cele mai influente din lume. Surprinzator, desi chiar cu o zi inainte Clinton isi precizase pozitia favorabila conductei Baku-Ceyhan, decizia finala a fost total diferita. In comunicatul oficial a fost anuntata preferinta SUA pentru traseele prin Marea Neagra. Este greu de analizat ce anume a determinat aceasta schimbare. Probabil ca, in disputa dintre interesele strategice ale SUA, reprezentate de Casa Alba, si cele pur economice, reprezentate de marii afaceristi ce controleaza zona caspica, au prevalat cele din urma. Dar asupra acestei chestiuni vom reveni mai jos.
Gurile care, din estul Marii Negre, pot prelua petrolul sint porturile ucrainene Novorosiisk si Odessa, cel romanesc Constanta, cel bulgaresc Burgas si strimtorile controlate de Turcia, Bosfor si Dardanele. In ce priveste Constanta, traseul de aici ar urma sa strabata fie Serbia, Croatia si Slovenia, fie Ungaria. Sa facem, insa, pe rind, o trecere in revista a celorlalte variante:
Novorosiisk si Odessa – Varianta transportului prin Ucraina nu convine deloc statelor europene sau SUA. O investitie atit de constisitoare cum este un traseu de petrol tine obligatoriu cont de contextul strategic pe termen mediu si lung. Or, relatiile dintre NATO si Ucraina sint departe de a nu crea suspiciuni pe termen lung, fie si numai datorita imprevizibilitatii relatiilor acestei tari cu Rusia, in urmatorii ani, sau a instabilitatii politice din aceasta tara.
Burgas – Ca tara, Bulgaria are citeva atuuri care o recomanda in fata Occidentului ca fiind de preferat chiar in locul Romaniei, datorita lipsei vreunui potential conflict etnic sau de orice alta natura. Insa conducta pe care o propun bulgarii urmeaza sa treaca prin Macedonia si Albania, state deloc agreate de NATO din cauza conflictelor interne si externe.
Bosfor si Dardanele – Prin cele doua strimtori care inchid mica Mare Marmara de linga Istanbul se tranziteaza, in acest moment, cea mai mare cantitate de petrol caspic. Din punct de vedere financiar, varianta este cea mai buna. Insa, in ultimii ani, autoritatile turce au constatat ca, din aceasta cauza, au probleme ecologice care le costa mai mult decit veniturile din taxele de tranzit ale tancurilor petroliere. Mai mult, si aici vine cel de-al doilea eveniment de care pomeneam la inceput, chiar simbata guvernul turc a dat un comunicat in care anunta intentia de a limita drastic tranzitul prin aceste doua strimtori. Anuntul a avut in vedere, fara indoiala, decizia care urmeaza sa fie luata pe data de 29 octombrie.
In aceste conditii, portul Constanta si proiectul TRACECA, in colaborare cu concernul italian ENI, devin extrem de atractive. Ce merit are insa Romania in faptul ca ar putea beneficia, numai din taxe, de 50 de milioane de dolari pe an, in afara de zecile de mii de locuri de munca create si de relansarea petrochimiei romanesti, care se da de ceasul mortii in acest moment?
Alegerea Marii Negre ca traseu a prevalat, pe de o parte, din cauza amenintarii kurde din zona fierbinte din estul Turciei, pe unde ar fi urmat sa treaca conducta Baku-Ceyhan. Pe de alta parte, Romania avea o oferta mai buna pentru transportul titeiului din zona nordica a Caspicei, pentru cel din sud fiind de departe de preferat traseul prin Turcia. Norocul nostru, si ghinionul Turciei, a facut ca explorari recente in sudul Caspicei, acolo unde se credea ca ar fi mari zacaminte, sa arate existenta unora ceva mai sarace.
In aceste conditii, meritul autoritatilor romane pare aproape nul. Dar nu este chiar nul. Acest razboi pentru ceea ce se numeste "Afacerea secolului" a inceput deja de acum cinci, sase ani. Guvernul anterior alegerilor din 1996 era total in afara jucurilor, probabil din pura ignoranta in ce priveste afacerile internationale, el negindindu-se macar ca ar fi necesar un minim proiect care sa fie oferit celor ce ar putea lua o decizie favorabila Romaniei. Faptul ca autoritatile de acum au constientizat acest lucru poate fi un merit, insa la fel de bine se poate spune ca era doar o datorie pe care si-a facut-o, mai mult sau mai putin. Daca vor avea un merit efectiv, probabil ca ne-o vor dovedi anii urmatori, cind va urma impartirea primelor beneficii. (Claudiu RAUS)