Scandalul Montalvo

Intotdeauna cind se apropie vreo editie a Jocurilor Olimpice, apar probleme cu privire la reprezentativitatea unor sportivi de frunte. Libertatea de circulatie a oamenilor, instituita pe batrinul continent si raspindita pe tot mapamondul, a dus, logic, la dese schimbari de nationalitate ale sportivilor si, implicit, la noi reprezentari sportive la cea mai importanta competitie care se desfasoara in lume. Daca, pina acum, "campioana" racolarilor de sportivi era Germania, acum Franta pare a-i calca hotarit pe urme, in unele situatii depasind-o. In lotul francez, pe linga o serie impresionanta de sportivi maghrebieni nascuti in Hexagon (precum fotbalistul algerian Zinedine Zidane, francez get-beget din Marseille), au aparut o serie de noi vedete ale sportului, cum ar fi alergatorii de cursa lunga Driss Mazzouzi, Moustapha Ezzaid si, mai nou, Smail Sgyr, care, pina nu de mult, aparau culorile Marocului. Kenyenii Wilson Kipketer si Robert Kiplagat apara culorile Danemarcei, vedetele sariturii cu prajina in Australia se numesc Tatiana Grigorieva si Dmitri Markov, iar loturile nationale de tenis de masa ale unor echipe din vestul Europei sint pline de chinezi.
Marea dificultate a acestor cazuri de transnationali consta in faptul ca, daca ei nu constituie o problema in ceea ce priveste participarea la Campionatele Mondiale sau Europene, la Jocurile Olimpice situatia este esentialmente diferita. Charta Olimpica statueaza clar ca un sportiv nu poate reprezenta culorile unei natiuni decit in cazul in care are obtinuta cetatenia tarii respective de cel putin trei ani sau, in situatia contrarie, daca cele doua comitete olimpice nationale ajung la un acord prin care sportivului cu pricina i se permite de catre tara de bastina reprezentarea unor alte culori, in schimbul unor avantaje compensatorii. Doua exemple de acum patru ani sint edificatoare: atunci, Comitetul Olimpic Roman a permis atletei Alina Astafei, handbalistei Emilia Luca si boxerului Zoltan Lunca sa reprezinte Germania la Jocurile Olimpice de la Atlanta, in timp ce Danemarca si Kenya nu s-au inteles in privinta lui Kipketer, astfel incit concursul olimpic de atletism a fost vaduvit de cea mai mare vedeta a probei de 800 m.
Acum, inaintea editiei de la Sydney, problemele de acest gen au reaparut. Frantuzoaica de data recenta Eunice Barber, campioana mondiala la heptatlon, a fost la un pas de a rata sansa olimpica, deoarece ea a concurat la Olimpiada precedenta pentru Sierra Leone. Si olimpicii francezi au fost nevoiti sa bage adinc mina in pusculita cu FF pentru a-i convinge pe africani sa o lase pe Eunice sa-si implineasca visul olimpic. Lucrurile nu au stat la fel in cazul unei alte campioane mondiale, saritoarea in lungime Niurka Montalvo. Ca si alti sportivi cubanezi de frunte, Niurka a facut indelungi stagii de pregatire la Salamanca, in Spania, alaturi de alte vedete ale atletismului din tara lui Fidel, in frunte cu legendarii Javier Sotomayor si Ivan Pedroso. Numai ca, fatalmente, cubaneza nu a cistigat in Spania doar experienta, ci si un sot localnic, astfel incit ea a debutat sub culorile tarii de adoptiune in 1999, an in care, la Sevilla, a dobindit primul titlu mondial pentru atletismul feminin spaniol. Pentru a participa la Olimpiada, insa, Niurka a avut nevoie de acceptul Comitetului Olimpic din Cuba. "Nu discutam cu tradatorii de tara", a fost replica presedintelui acestui for, Alberto Juantorena, un fost sportiv fabulos (dublu campion olimpic in 1976, la 400 si 800 m), dar, pe plan uman, un jalnic trepadus al regimului castristo-comunist. Culmea e ca, pina la urma, tot cubanezii s-au suparat, fiindca, la ordinele regimului de la Havana, toata caravana, in frunte cu Sotomayor si Pedroso, a parasit Spania, unde s-a simtit ca intr-o a doua patrie, pentru a se pregati in Italia. Explicatia e simpla: in Spania, vedetele cubaneze participau la o serie de concursuri foarte bine sponsorizate si, in consecinta, in virtutea unui acord la nivel de foruri sportive, ibericii le sustineau financiar stagiile de pregatire. Evident ca, in cazul Niurka, era greu de gasit o cale de dialog cu oficialitatile unui regim comunist, dar spaniolii contau pe o reciprocitate la avantajele oferite sportivilor cubanezi. Dar cum, vorba lui Juantorena, cu tradatorii nu se discuta, spaniolii au reactionat si ei in consecinta, taindu-le izvorul bucuriilor. De aici supararea cubanezilor, care s-au hotarit sa-si mute calabalicul in Italia, cel putin pina cind Pedroso sau Sotomayor vor cere cetatenia acestei tari.
Invatamintele acestei istorii ne duc cu gindul la Ion Tiriac, presedintele Comitetului Olimpic Roman, care a spus cu citeva luni in urma ca nu va mai permite nici unui sportiv care a reprezentat Romania la Olimpiada sa concureze sub culorile altei tari. Ba mai mult, spre deosebire de atitudinea regretatei Lia Manoliu (sportiva crescuta si formata in intregime sub faldurile drapelului rosu, cu steluta de rigoare) de acum patru ani, vizavi de cazul Astafei-Lunca-Luca, mult-purtatul prin Occident Ion Tiriac a propus modificarea Chartei Olimpice, astfel incit sa nu se permita, la Olimpiada, nici un fel de schimbare de natiune, in indiferent ce conditii. Se pare ca, acum, COR si Tiriac si-au schimbat atitudinea, fiindca au reusit incorporarea in lotul olimpic a unui halterofil din Republica Moldova, in schimbul unor cantonamente oferite sportivilor de peste Prut.
Acum patru ani, kenyenii nu au cistigat titlul olimpic la 800 m, in ciuda faptului ca au scapat de Kipketer. Cubanezii n-au cistigat-o pe Niurka Montalvo in lotul lor olimpic si au pierdut o colaborare care s-a dovedit benefica de-a lungul anilor, pentru ca era de la sine inteles ca spaniolii le vor taia macaroana daca ei nu vor dovedi un dram de intelegere. Cei care se pun impotriva cursului istoriei sufera esecurile de rigoare! (Nicolae GRECU)