Scoala cetatenilor

Dupa patru ani de reforma dramatica, timp in care au avut loc si cele mai ample miscari sindicale din istoria Romaniei, sistemul de invatamint preuniversitar pare din ce in ce mai mult un copil pe care parintii nu-l mai pot intretine. Numai ca, daca parintii saraci isi dau copiii la stat, in acest caz, statul este cel care cauta ocrotitori pentru scoli, transferind responsabilitatea catre comunitatile locale.
Masurile prin care ministerul reformator al lui Andrei Marga a incercat sa ramina cu cit mai putine obligatii fata de scoala au fost facute dintr-o incercare disperata de a ramine in cadrul bugetului cu cheltuieli minime, respectiv salariile cadrelor didactice. Chiar si asa, au fost necesare "ajustari" prin reducerile care au urmat grevei profesorilor. Iata, insa, ca lucrurile nu s-au oprit aici. Conducerea ISJ Iasi a constatat, de pilda, ca 60 de invatatori au ramas fara elevi. La transferari, citiva dintre ei au prins cite un loc la scolile de elita, insa cei mai multi au ajuns intr-o situatie disperata; sint someri cu loc de munca. Pentru a supravietui, vor trebui sa mearga la tara sau la gradinite, acolo unde vor gasi loc de munca.
Ce se intimpla, de fapt, cu invatamintul preuniversitar? Reconstruirea ariilor curriculare, in care profesorii de fizica, chimie, biologie si istorie au pierdut din importanta, invazia optionalelor intr-un sistem rigid, inca nepregatit pentru a lasa initiativa alegerii disciplinelor in miinile elevilor arata ca strategia MEN este de a disloca, incet, incet, reteaua clasica a invatamintului romanesc. De la un sistem centralizat, atit decizional cit si financiar, specialistii din minister au pregatit minutios debarcarea scolilor in curtea administratiilor si comunitatilor locale.
Problema este in ce masura au inteles directorii de scoli acest lucru. Multi sint deocamdata derutati, la fel ca si profesorii. Personalul didactic din scoli are o maniera de lucru sablonarda; nici nu ar putea fi altfel, in conditiile uneia dintre cele mai incarcate programe scolare din lume, cum este cea romaneasca. Atita vreme cit scolile au "clienti" siguri – parintii fiind obligati sa-si dea copiii la scoala -, atita vreme cit profesorii sint platiti dupa orice alte criterii decit dupa competenta, este firesc ca scoala sa fie o intreprindere pe marginea prapastiei. Peste tot, directorii se pling ca nu sint fonduri, sindicatele se pling ca profesorii sint prost platiti, iar profesorii nu se mai feresc sa spuna ca la asa bani, asa educatie. Putini isi pun insa problema ca interesul cel mai mare pentru ca scoala sa prospere este in primul rind al comunitatii locale. Alesii comunitatii au obligatia ajute scolile prin orice mijloace.
Politica de stat fata de invatamintul preuniversitar nu mai este cea de dinainte de 1989, cind dictatura trata scolile ca pe o retea prin care isi atingea unul din scopurile importante: propaganda ideologica. Acesta era motivul pentru care erau asigurati banii necesari functionarii invatamintului si nimeni nu trebuia sa ridice vreun deget pentru scoala. Partea proasta este ca, desi totul s-a schimbat in jurul nostru, in mintea cetatenilor si chiar a profesorilor sau a directorilor de scoli, statul este dator, in continuare, sa dea. Totusi, unii dintre ei s-au dumirit, insa. Au fost in strainatate, si-au pus mintea la contributie si gasesc resurse sa varuiasca scolile, sa le curete, sa cumpere dotari etc., intelegind ca nu mai au ce astepta de la Guvern. Ministerul a aratat clar ca invatamintul preuniversitar va functiona dupa un nou sistem, cel vechi fiind falimentar si anacronic. Un rol esential il vor avea, in viitorul apropiat, primariile, consiliile locale si asociatiile de parinti, pentru ca in orice tara din lume invatamintul are un caracter comunitar, deoarece s-a constatat ca nu poate fi sustinut decit prin solidaritate si nu individual de catre citiva cetateni, ca intr-un catun de munte, uitat de lume. Invatamintul romanesc are mult din modelul francez, atit ca organizare cit si ca traditie. Acum, insa, trebuie readus la acest model, care a functionat pina la instaurarea dictaturii comuniste, in care responsabilitatea comunitatii trebuie sa fie maxima. (Silviu LABES)