Taxa ROMAN SA

"Sa le dea, domnule, de ce sa nu le dea? Toti o ducem greu. Guvernul asta n-a facut nimic. Macar atita sa faca". Reactia unui simplu cetatean, luata pe strada de o televiziune populista de la Bucuresti, in ziua protestului violent al muncitorilor de la Brasov, exprima un sentiment colectiv. Guvernul a asteptat patru zile pentru a lua o decizie cam in aceeasi idee. Ministrii au decis deocamdata sa cumpere patru sute de camioane, pentru Armata si Politie, in contul datoriilor pe care societatea le are la stat.
Greve care au aceeasi cauza ca la Brasov au deja loc, desi nu se manifesta inca violent, si in alte orase. La Sibiu, muncitorii din intreprinderea de lanturi cu role "Independenta" se afla in greva pentru ca intreprinderea nu are comenzi, iar la fabrica de strunguri din Arad angajatii nu si-au mai primit salariile de trei luni, din acelasi motiv. Ce va face Guvernul daca si acestia vor ataca prefecturile: va cumpara lanturi cu role sau strunguri pentru a rezolva situatia?
Multi sugereaza ideea ca Roman SA trebuie salvata cu orice pret, fiind o intreprindere strategica. De ce este o fabrica de camioane strategica, nimeni nu se oboseste sa explice. Fireste, la limita, o intreprindere gigant cum este SIDEX, de exemplu, desi discutabil si in acest caz, poate fi considerata strategica, insa doar atit timp cit de aceasta depind, pe orizontala, ramuri intregi ale economiei. Dar Roman SA este departe de a avea un astfel de avantaj.
Roman SA, in cazul in care cineva crede ca are un viitor pe piata camioanelor, are de dat piept cu adversari redutabili. Concernul suedez Volvo, de exemplu, are 35.000 de angajati si vinde pe piata, anual, circa 500.000 de vehicule, dintre care doua treimi sint autobuze si camioane. Aceasta inseamna ca, pentru a fi la fel de performanta, Roman SA, cu cei zece mii de angajati ai sai, ar trebui sa produca cel putin 150.000 de camioane anual, daca nu chiar mai mult, avind in vedere diferenta calitativa si de pret dintre vehiculele Volvo si Roman. Comparatia devine ridicola daca precizam ca fabrica brasoveana nu produce nici a suta parte din aceasta cifra: in primele zece luni ale acestui an, de pe poarta Roman SA au iesit exact 239 de camioane. Un alt concurent european, concernul Scania, are un numar total de 23.500 de angajati, dintre care doar 10.500 in productie, adica aproape cit numarul muncitorilor de Roman SA, restul fiind in reteaua mondiala de distributie. Productia anuala de camioane a Scania este de peste 200.000 de vehicule de tonaj mare.
Toate aceste performante ale concernelor europene nu le scutesc insa de probleme. Ofensiva concernelor japoneze si coreene face ca atit Scania, Volvo sau Iveco sa-si elaboreze planuri de restructurare extrem de ambitioase, care au implicat concedierea a mii de persoane.
Ce sanse poate avea, in acest context, o intreprindere ca Roman SA? Probabil ca multi responsabili din Guvern se gindesc ca intreprinderea s-ar putea limita la piata romaneasca. Dar, in curind, odata cu apropierea de UE, taxele vamale protectioniste trebuie eliminate, iar Roman SA ne indoim ca va putea face fata ofensivei marilor concerne, deloc dispuse sa renunte usor la o piata cum este cea romaneasca.
Daca Roman SA vrea sa se mentina in actuala formula, restructurarea va trebui sa vizeze cucerirea de noi piete. Insa a lupta cu giganti din domeniu, caliti zeci de ani in concurenta acerba, este aproape o gluma pentru Roman SA. In aceste conditii, singura sansa de rezolvare este privatizarea cu un concern care dispune deja de o piata.
Se pare insa ca nici aceasta perspectiva nu este pe placul muncitorilor. Un reprezentant al firmei italiene Iveco, interesata pina de curind de privatizarea Roman SA, si-a retras oferta de la FPS zilele trecute. "Cind vedem ca muncitorii de acolo cer demisia presedintelui si a Guvernului, ne-am intrebat daca acestia vor sa munceasca sau vor sa faca politica", motiva acesta decizia firmei sale. Tot zilele trecute, firma suedeza DAF s-a retras de la o expozitie din incinta fabricii brasovene, de frica represaliilor muncitorilor scapati de sub control. Singurii care par sa mai tatoneze terenul sint cei de la Scania. Ultimele evenimente violente par insa sa-i fi pus si pe reprezentantii acesteia pe ginduri.
Problema pare a fi aici si mentalitatea potrivit careia, daca omul munceste, el trebuie platit. N-are importanta daca munca sa aduce vreun beneficiu sau nu: el a transpirat in fabrica, deci statul trebuie sa-i dea bani, pentru ca are copii de crescut. Mai mult, opinia publica majoritara incurajeaza o astfel de viziune antiliberala. Multi preopinenti, informati sumar din gazete sau posturi TV neprofesioniste, cred ca este normal ca statul sa-i plateasca pe acesti muncitori. Insa, daca cineva s-ar fi obosit sa le explice citeva cifre esentiale, ne indoim ca ar mai fi avut aceeasi opinie.
Pierderile economiei romanesti se cifreaza la circa 60.000 de miliarde de lei, adica doua treimi din totalul cheltuielilor bugetare, care sint de 92.000 de miliarde. Aceasta inseamna ca, daca statul nu va mai suporta aceste pierderi, am putea avea, teoretic, un buget cu 70% mai bogat. Cu alte cuvinte, orice cheltuiala bugetara ar putea fi brusc indexata cu 70%, de la salarii pina la investitii publice.
Cine si cu cit suporta aceste 60.000 de miliarde? Fireste, populatia, direct sau indirect. Un calcul simplu arata ca aceasta povara, impartita la cei peste 20 de milioane de cetateni romani, inseamna o povara personala de aproape 3 milioane anual. Altfel spus, fiecare din cei cinci milioane de angajati, citi sint in Romania, suporta indirect o povara de 12 milioane de lei anual, adica un milion de lei pe luna.
Din pacate, opinia publica romaneasca este inca dominata de nostalgii antieconomice. Mai grav este insa ca, atit timp cit liderii politici si cei de opinie se vor plia, tematori, dupa aceasta perceptie, nu va fi nimic de facut si vom cotiza in continuare, fiecare, acea taxa "Roman SA" sau atitea altele. Este costul mindriei patriotice de a avea o industrie nationala grandioasa prin diversitate, desi absolut impovaratoare prin performante. (Claudiu RAUS)
Mafia arbitrilor
Rezultatele meciurilor de fotbal nu se mai hotarasc pe gazon, ci la vestiare
Problema fotbalului romanesc din ultimii ani au devenit, neindoielnic, arbitrii. Nu mai tin minte de cind n-am mai avut o etapa de campionat fara rezultate viciate de "oamenii cu fluierul", fara arbitraje rusinoase si fara acuze la adresa celor care ar trebui sa imparta dreptatea pe teren. E adevarat, nu-i o chestiune de ieri, de alaltaieri. Sa ne amintim ca in ’89 Andone si-a dat chilotii jos in fata lui Valentin Ceausescu si a unui stadion intreg, protestind astfel pentru modul in care arbitrii ocroteau Steaua. Arbitrii au fost intotdeauna contestati si nu e aceasta o caracteristica doar a campionatului nostru, dar in ultimii ani acuzele au crescut in intensitate si s-au dovedit tot mai intemeiate. Fara jena si fara frica, unii arbitri si-au permis sa calce in picioare meciuri transmise la televizor in intreaga tara, sa faca din invinse invingatoare si invers, dupa bunul lor plac. Asa s-a ajuns ca o echipa precum Rocar sa se prezinte la meciuri cu rezervele, pentru a protesta fata de magariile arbitrilor, iar Extensiv Craiova sa fie la un pas de retragerea din campionat, pentru acelasi motiv.
Evident, la presiunea presei, Liga si federatia s-au vazut nevoite sa-i suspende pe acesti arbitri, pe perioade mai lungi sau mai scurte, dar nu a apelat a masuri extreme, adica la suspendarea definitiva din arbitraj, desi unii din acesti "cavaleri ai fluierului" (ori ai steagului) au gresit de prea multe ori ca sa se mai poata crede ca au facut-o neintentionat. Arbitrii au ajuns sa aiba piinea si cutitul in fotbalul romanesc, iar conducatorii de cluburi care indraznesc sa nu le dea "dreptul" ori sa demaste obiceiurile lor sint imediat pusi la zid de Mafia arbitrilor, un mecanism perfect uns si pus la punct, in care o mina o spala pe alta. Asa s-a ajuns ca presedintii de cluburi, antrenorii, jucatorii sa taca chitic, chiar atunci cind sint furati pe fata, de frica sa n-o pateasca in etapele viitoare de la colegii "impricinatului". Asa s-a ajuns ca in buzunarele arbitrilor sa intre sume imense de bani chiar la meciuri fara miza (unii dintre ei au ridicat "baremul" de Divizia B la 50 de milioane), bani care nu se regasesc in actele contabile ale nici unui club, dar pot fi admirati in vilele somptuoase si masinile luxoase ale oamenilor cu fluierul. Asa s-a ajuns ca promovarea in loturile divizionare de arbitri sa fie rasplatita cu sume incredibile si servicii pe masura, cei care fac acest "efort" financiar fiind constienti ca isi vor scoate apoi cheltuiala cu virf si indesat. Si tot asa s-a ajuns ca – atunci cind presa acuza vehement furtisagurile – acestia sa riposteze violent, ca un personaj bine cunoscut, cu replica: "Dovada! Aveti dovada?"
Dovada nu va exista niciodata, din moment ce ambele parti interesante in tranzactionarea punctelor pentru bani au interesul sa-si stearga temeinic urmele. Ramine doar imensa greata provocata de prestatia putin spus absurda a arbitrilor la unele meciuri, cind toata lumea vede hotia pe fata, toti stiu vinovatii, dar nimeni nu ridica un deget impotriva acestei stari de lucruri. Si ca sa ne dam seama ca procesul este ireversibil, fara cale de tamaduire ori stirpire, lucrurile au inceput sa se faca pe fata, fara urma de jena, sub ochii bulbucati ai ziaristilor si spectatorilor. Ultimul caz este cel al arbitrului clujean Patritiu Abrudan, care isi construieste o casa de vacanta de 400 de milioane de lei prin firma lui Gheorghe Stefan, patronul clubului Ceahlaul Piatra Neamt. Lucrul s-a aflat la numai trei zile dupa ce Abrudan arbitrase un meci al Ceahlaului, "tragind" vizibil pentru nemteni. Atit Abrudan, cit si Stefan, sustin ca afacerile nu au nici o legatura cu fotbalul, ca totul e "curat", dar stam si ne intrebam: cum sa ridice omul ala steagul impotriva ta, cind stie ca de asta ar putea depinde cum ii ridici acoperisul pe casa, daca nu cumva ii pui pardoseala prost sau ii faci canazilarea aiurea…? Dincolo de amara ironie, sa spunem ca am avut de-a face cu destule cazuri de arbirti implicati in afaceri cu conducatori de cluburi si nimeni nu s-a gindit sa impuna o restrictie in acest sens. A fost mai intii Ion Craciunescu, acuzat ca a facut "cadou" o finala de Cupa Rapidului tocmai pentru ca era distribuitor Samsung, adica vindea televizoarele lui Copos. In aceeasi situatie s-au aflat arbitrii Huzu si Lica, acuzati, la rindul lor, ca au favorizat anumite echipe in virtutea relatiilor de afaceri pe care le aveau cu conducatorii respectivelor cluburi. In fotbalul civilizat, orice astfel de contacte sint evitate foarte strict, pentru indepartarea oricaror posibile interpretari. Afacerile si fotbalul nu sint amestecate nici sub pericolul mortii, pentru ca asta ar insemna compromiterea iremediabia a ambelor parti. La noi, cum s-ar putea considera Gheorghe Stefan compromis, cind el tocmai a fost ales cetatean de onoare al orasului Piatra Neamt? (Ion TEODOR)