Bataie intre doi directori din Primarie

marți, 04 iulie 2000, 23:00
2 MIN
 Bataie intre doi directori din Primarie

O bataie in toata regula pare sa fi avut loc luni seara, dupa ora 20.00, in Piata Centrala a orasului Bacau. Protagonistii nu sint fiestecine, ci chiar Mihaita Postolache, directorul de la Administratia Pietelor, si Ioan Butucaru, directorul Directiei Comerciale din cadrul Primariei. In urma altercatiei, Butucaru a ajuns la spital cu nasul spart si cu obrazul taiat.
Aflat pe holul sectiei ORL a Spitalului Judetean, Ioan Butucaru ne-a povestit ca totul a inceput de la un referat pe care i l-a facut sefului de la piata. "Am depistat mai multe nereguli in activitatea de la Piata Centrala, motiv pentru care am cerut ca Postolache sa fie sanctionat cu 10% din salariu, pe o luna de zile", ne-a declarat Butucaru. El ne-a pobvestit ca luni seara, pe la 20.30, s-a dus in piata centrala si, la un moment dat, s-a gasit fata-n fata cu Postolache. "A sarit la mine si m-a lovit cu capul in nas. Nici n-am avut timp sa reactionez, ca m-a taiat pe obrazul drept cu o bucata de gresie", a adaugat Butucaru.
Victima s-a prezentat luni seara la serviciul de urgente, iar radiografiile facute ulterior au certificat ca Butucaru are nasul fracturat. El sustine ca, imediat dupa incident, i-a sunat si pe viceprimarii Dragos Benea si Laurian Lucas, carora le-a povestit cele intimplate. Seful Serviciului Comercial si-a scos si un certificat medico-legal si a obtinut si un concediu medical de 23 de zile.
Contactat telefonic, Mihaita Postolache a negat cele spuse de colegul sau de serviciu. "Habar nu am despre ce vorbiti. Acum aflu ca Ioan Butucaru este accidentat. Noi sintem prieteni buni, am fost pe la nunti impreuna si nu aveam cum sa fac asa ceva", si-a aratat mirarea seful pietelor.
Butucaru este insa hotarit sa duca lucrurile pina la capat, drept pentru care a depus o plingere la Politie. "Exista martori care pot confirma cele spuse de mine", ne-a declarat el. Directorul le-a spus celor doi viceprimari de Bacau ca nu se mai intoarce la serviciu, daca Postolache nu va fi dat afara. El se gindeste sa faca plingere penala impotriva agresorului si sa lase instanta sa stabileasca ce pedeapsa merita seful pietelor pentru fapta sa. Surse de incredere din Primarie ne-au declarat ca lui Mihaita Postolache i se va desface contractul de munca, imediat ce politia va finaliza ancheta. Reamintim ca Mihaita Postolache nu este pentru prima data personajul principal al unui scandal. Acum citiva ani, pe cind era senator PD de Bacau, el a fost implicat intr-o bataie la Club 33, iar presa l-a surprins, spre dimineata, dormind cu capul pe o masa. (Eduard ADAM)

Comentarii