Bebelus aruncat la gunoi

miercuri, 12 iulie 2000, 23:00
2 MIN
 Bebelus aruncat la gunoi

Un adevarat soc au avut ieri dimineata bacauanii Maricel Baciu si Mihai Giurgi, cind au gasit, intr-o ghena de gunoi din spatele blocului de la Restaurantul Cascada, cadavrul unui bebelus. Cei doi s-au speriat de moarte si au inceput sa bata pe la usile locatarilor din blocurile vecine. Abia dupa ce i-au chemat si pe oameni sa vada grozavia au sunat la Politie.
Baciu si Giurgi cauta de multa vreme prin ghenele de gunoi, iar mincarea, spun ei, o dau la animale. Ieri au ajuns in spatele blocului de la Cascada. "Am trecut prima data aici pe la 8.30, am cautat in toate cele trei pubele, dar n-am vazut nimic", ne-a povestit Giurgi. Au colindat apoi si pe la alte containere din cartier, si au revenit la locul cu pricina la 10.30. "Am vazut o sacosa in ghena si chiar ma gindeam ca cineva a aruncat mai multa mincare. Punga era legata la gura si am desfacut-o. Am dat la o parte si ziarul dinauntru si prima data i-am vazut parul. Apoi am dat de minute si am inteles ca e vorba de un copil mort", si-a continuat Giurgi istorisirea. In acel moment, a venit cu gunoiul Ana Schrenk, de la un bloc din apropiere. "Cei doi mi-au spus sa nu golesc galeata in prima ghena si imi-au zis si de ce. Cind am vazut copilul, mi s-a facut rau", a continuat femeia.
Imediat au fost alertati si vecinii. Lumea s-a perindat pe linga pubela sa vada cadavrul. Apoi a fost anuntata si politia, care a venit dupa aproape o ora. Baietelul din ghena parea sa fie nascut la termen si nici nu prezenta semne pe corp care sa induca ideea unei lovituri cauzatoare de moarte. Politistii au inceput sa stringa declaratii de la martorii oculari si asa au aflat ca cei doi gunoieri au vazut dimineata, chiar cind se pregateau sa plece de la ghena, o femeie tinara cu osacosa in mina, care statea la citiva metri departare. Ei n-au putut insa sa descrie persoana respectiva. Ramine de vazut care va fi rezultatul anchetei politiei. Nu se stie deocamdata daca copilul era mort inainte de a fi aruncat sau a murit printre resturile menajere din container. (Eduard ADAM)

Comentarii