Consilierul Stefan voteaza in ilegalitate

joi, 31 mai 2001, 23:00
3 MIN
 Consilierul Stefan voteaza in ilegalitate

Consilierul local Mihai Stefan a incalcat legea administratiei publice. In cadrul sedintei CL din 3 mai el a votat "pentru" proiectul de hotarire privind aprobarea documentatiei de urbanism si concesionare a terenului destinat amenajarii terasei societatii "Ioana" administrata de sotia sa, Elena Stefan, lucru care contravine flagrant vechii legi a administratiei care era in vigoare la data intrunirii consiliului. "Nu poate lua parte la deliberare si la adoptarea hotaririlor consilierul care, fie personal, fie prin sot, sotie, afin sau rude pina la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial in problema supusa dezbaterii consiliului", se arata la alineatul 1 al art.30 din legea 69/1991. Astfel, chiar daca nu detine parti sociale la SC Ioana SRL si nu este nici un fel implicat in activitatea unitatii, Mihai Stefan nu avea voie sa participe la adoptarea normativului. Ori, el nu numai ca a luat parte la deliberare dar chiar a si votat "pentru".
HCL 93/2001 cuprinde mai multe documentatii de urbanism, prima dintre acestea fiind cea a terasei "Ioana" din bulevardul George Enescu nr.34. Hotarirea are cinci puncte: aprobarea documentatiei de urbanism, aprobarea concesionarii terenurilor, aprobarea schimbarii destinatiei unor spatii, autorizarea primariei de a incheia contractele de concesiune cu proprietarii spatiilor ce urmeaza a fi extinse si mandatarea primarului si a serviciilor din subordine sa duca la indeplinire prevederile hotaririi in ansamblu. Potrivit procesului verbal al sedintei, atit la toate cele cinci puncte cit si la hotarirea in ansamblu s-a inregistrat o singura abtinere (a consilierului Ioan Anitei), nici un vot impotriva si 24 voturi "pentru", intre cei 24 inscriindu-se si Mihai Stefan. In acest fel, desi votul sau nu a schimbat cursul hotaririi, Stefan, a participat la deliberarea si la adoptarea normativului, lucru interzis de legea administratiei in vigoare la acea data. "Consilierii aflati intr-o asemenea situatie nu au dreptul sa voteze. Articolul legii este clar", ne declara juristul Chireac Marcu, adjunctul secretarului primariei Botosani. In continuare, trebuie mentionat ca la alineatul 2 al art.30 din legea mentionata se spune ca "hotaririle luate de consiliul local cu incalcarea dispozitiilor alin. (1) pot fi anulate, in conditiile legii". Dupa toate probabilitatile, HCL prin care se aproba amplasarea terasei societatii "Ioana" nu va fi insa anulata. "Hotarirea ramine in vigoare pentru ca votul consilierului Stefan nu a fost determinant, chiar si fara votul lui hotarirea adoptindu-se fara probleme. Hotarirea trebuia adoptata prin majoritate simpla nu prin votul a doua treimi dintre consilieri. Daca se constata ca dumnealui cu rea credinta a facut acest lucru, ar putea fi sanctionat prin Regulamentul de Organizare si Functionare al Consiliului Local", mai afirma Marcu.
Culmea este insa ca regulamentul mentionat prevede sanctiuni simbolice in astfel de cazuri desi s-a incalcat legea pe care consilierii ar trebui sa o cunoasca si daca sint treziti din somn la miezul noptii. "In regulament sint trecute chestiuni minore, precum mustrare sau avertisment. Regulamentul este alcatuit pe baza legii administratiei si daca ea nu prevede sanctiuni nu le puteam introduce noi", ne spune Gheorghe Ciubotaru, presedinte de sedinta al CL pe o perioada de doua luni. Mai mult decit atit, potrivit juristului Marcu, nici printr-o alta lege Mihai Stefan nu ar putea fi sanctionat.
"Incercati sa ma dati iar la ziar? Personal nu cunosteam aceasta prevedere a legii dar nu aceasta este problema. Eu nu am facut referinte in cadrul sedintei pentru ca hotarirea sa treaca. Acolo erau 20 de PUD-uri nu numai cel al sotiei mele", afirma Stefan. In ciuda faptului ca a incalcat legea acesta continua sa sustina ca dorim neaparat sa il "balacarim" si ca "lumea deja si-a dat seama despre ce este vorba". Nu stim ce si-a dat seama lumea dar sigur este ca una dintre primele impresii ale cititorilor este aceea ca in ultimele luni familia consilierului Stefan a incalcat destul de des legile tarii, elocventa fiind declaratia juristului Chireac Marcu referitoare la chestiunea prezentata astazi: "Nu am mai avut cazuri dintr-acestea pina acum, poate domnul secretar are cunostinta. Eu nu am mai auzit". (Sergiu BALASCAU)

Comentarii