Contac da din nou cu bita in balta

miercuri, 13 martie 2002, 00:00
4 MIN
 Contac da din nou cu bita in balta

Administratia publica locala si organizatia judeteana a Partidului Social Democrat se afla in pragul celui mai mare scandal de la alegerile din 2000. Constantin Contac, vicepresedinte al Consiliului Judetean si secretar al organizatiei judetene a PSD, a cerut Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) informatii despre trecutul primarul Florin Egner, presedintele organizatiei municipale a PSD, despre care afirma: "Am convingerea ca a fost, nu securist, ci un colaborator cu organele de securitate".
Potrivit unei legi adoptate de Parlament in anul 1999, orice persoana poate cere CNSAS sa i se prezinte propriul dosar sau dosarul persoanei despre care are dubii ca ar fi facut parte din structura fostei politii politice. In baza acestui act normativ, pe 5 februarie a.c., Constantin Contac a depus la CNSAS o cerere, prin care solicita drept de acces la informatiile de interes public privitoare la primarul Florin Egner. Vicepresedintele CJ spune ca a facut acest lucru pentru ca anumite persoane i-au semnalat faptul ca primarul Egner a colaborat cu Securitatea. "Am primit telefoane de la niste oameni care mi-au spus ca l-au avut in subordine si de aceea am vrut ca, atunci cind imi mai dau telefon, sa le spun daca a fost sau nu. Eu vreau sa vad daca a mintit la alegeri, cind fiecare candidat trebuie sa dea declaratie daca a fost securist sau daca a colaborat cu Securitatea, in rest nu ma mai intereseaza nimic. Ca orice om, prin lege, am acest drept si am cerut oficial acest lucru", afirma Constantin Contac. Acesta mai spune ca nu s-ar supara daca cineva ar cere CNSAS date despre el dar neaga ca ar cerut asemenea date despre despre Mihai Balta, Octav Cozminca sau alti pesedisti de frunte ai judetului nostru. Actiunea vicepresedintelui Consiliului Judetean constituie, dupa toate probabilitatile, o premiera nationala atit in administratia publica locala, cit si in organizatia PSD Botosani, pina acum nemaifiind semnalate cazuri in care persoane din virful ierarhiei administratiei sau din filiala judeteana a PSD sa fi cerut CNSAS sa i se precizeze daca un alt ocupant al unei functii importante din administratie sau din partid a fost securist sau informator. Acest lucru este cu atit mai ciudat cu cit vicele Contac a intrat in PSD chiar in campania de ultimele alegeri generale iar marea majoritate a afacerilor le face netulburat cu bugetul statului, asa cum am relatat in numeroase rinduri, in pofida dispozitiei primului ministru. Totodata, Constantin Contac beneficiaza de protectia inaltilor oficiali PSD ai judetului care nu odar ca refuza sa aplice Ordonanta privind incompatibilitatea alesilor locali dar refuza si sa faca publice date despre contractele vicepresedintelui CJ.
Primarul Florin Egner afirma ca acuzatiile si suspiciunile lui Constantin Contac sint total nefondate si spune ca nu a fost in regimul comunist nici securist (primarul a lucrat la Electrocontact inainte de 1989), nici informator si nici colaborator cu Securitatea. "Este o miniciuna ce declara dumnealui, cum ca anumite persoane i-ar fi spus ca m-au avut in subordine. Nici un om nu putea sa ii spuna asa ceva. Din lasitate, se ascunde in spatele altor persoane care de fapt nu exista. Este o inventie a dumnealui si cred ca, dupa ce a pierdut alegerile pentru postul de primar, a ramas cu o obsesie si, din pacate, eu nu pot sa il vindec. Nu mai vreau insa sa fac nici un fel de comentariu, pentru ca nu este de demnitatea mea sa intru intr-o polemica cu o persoana care nu ma mai intereseaza citusi de putin", afirma primarul Egner. Acesta mai spune ca niciodata Constantin Contac nu l-a intrebat in mod direct daca a fost securist sau colaborator si ca nu va cere CNSAS informatii despre trecutul vicepresedintelui Consiliului Judetean.
Capii administratiei locale si ai PSD au ramas "interzisi" cind au aflat de actiunea lui Constantin Contac. "Nu comentez, dar cred totusi ca astfel de chestiuni trebuie discutate pe cale amiabila, iar eventualele pareri sa le spuna in fata", declara prefectul Costica Macaleti. Deputatului Mihai Balta, presedintele organizatiei judetene a PSD, i-a venit cu greu sa creada ca vicepresedintele Contac a intreprins o asemenea actiune. "Nu stiam de existenta unei asemenea cereri. Cred ca intre noi nu trebuie sa existe suspiciuni. Nu cred ca intre membrii PSD sint fosti colaboratori ai Securitatii", a fost raspunsul deputatului Balta. Acesta a mai spus ca va lua legatura cu vicele CJ, pentru a cere detalii.
In urma actiunii lui Constantin Contac, CNSAS va declansa verificari asupra primarului Florin Egner. Acesta este obligat, potrivit legii, sa trimita la institutia mentionata un curriculum vitae, o copie dupa buletinul de identitate si alta dupa cartea de munca, ultimul act trebuind sa fie certificat de Primarie. Dupa declaratiile la adresa prim-ministrului Adrian Nastase, despre care a spus, intre altele, ca "a fost socat asa, un pic", cererea depusa la CNSAS reprezinta, pentru Constantin Contac, a doua actiune intr-o luna de zile indreptata impotriva unui lider PSD. Care vor fi pentru el consecintele nu se stie inca la ora actuala, deputatul Balta, presedintele PSD Botosani, recunoscind: "Noi am zis sa fim un partid cu foarte multa deschidere, dar pina in prezent nu ne-am confruntat cu astfel de cazuri". (Sergiu BALASCAU)

Comentarii