Iliescu este presedintele a 161.382 de botosaneni

marți, 12 decembrie 2000, 00:00
1 MIN
 Iliescu este presedintele a 161.382 de botosaneni

Ieri la amiaza Biroul electoral judetean a finalizat numaratoarea oficiala a voturilor din turul doi al alegerilor generale de la cele aproximativ 300 de sectii de pe teritoriul Botosaniului. Asa cum va informam si de aceasta data prezenta la vot a botosanenilor a fost cea mai buna din intreaga tara, 64,38% dintre cetateni, adica 234.516 persoane, exercitindu-si dreptul de vot duminica trecuta. Diferenta fata de prezenta din primul tur este minora, in jur de 1% adica putin peste 4.000 de persoane. Ion Iliescu, candidatul PDSR si viitorul presedinte al Romaniei a reusit performanta de a-i convinge sa-l voteze pe aproape toti cei care in primul tur votasera cu alti candidati in afara celui de la PRM. De la 52,79% in primul tur, Ion Iliescu a ajuns acum la 69,69%. Corneliu Vadim Tudor, candidatul PRM si-a conservat voturile din primul tur, el cistigind in plus doar putin peste doua procente, adica 30,31%, concret el pacalind inca 6.070 de botosaneni, cu mult mai putini decit avea totusi nevoie pentru a deveni presedinte. Botosaniul pastreaza aproape neschimbate mediile pe care cei doi candidati le-au obtinut in tara.
In ciuda celor declarate de Vadim Tudor imediat dupa anuntarea rezultatelor preliminarii, presedinta BEJ, judecatoarea Rodica Iftimie, ne spunea ca acesta este rezultatul efectiv si definitiv al alegerilor si ca nimeni nu a furat pe nimeni. La BEJ Botosani nu s-a primit nici o contestatie, iar biroul isi va inceta activitatea pe data de 15 decembrie, urmind a o relua in conditiile in care PRM nu a ajuns la putere, abia peste patru ani. (C.A.)

Comentarii