Ovatii si aplauze in sedinta Consiliului Local

vineri, 31 august 2001, 23:00
3 MIN
 Ovatii si aplauze in sedinta Consiliului Local

In urma unor discutii aprinse, presarate cu luari de cuvint fara acceptul presedintelui de sedinta, cu acuze de manipulare, ovatii si aplauze, consilierii locali au respins ieri proiectul de hotarire prin care se dorea scoaterea din patrimoniul municipiului a retelei de apa. Initiativa celor noua membri ai CL, despre care v-am informat intr-un numar anterior, s-a sfirsit cu un esec. Dintre cei noua semnatari ai proiectului, trei nici macar nu au fost prezenti la sedinta, iar din restul de sase, doar Valeriu Artin, Albert Tanase si Paul Popa au votat "pentru", ceilalti abtinindu-se sau votind impotriva, lucru care ne scuteste de comentarii. Artin a incercat sa convinga asistenta ca "problema este ca s-a luat o hotarire cu incalcarea legii" si ca "prefectul nu a atacat-o intimplator in contencios", in final facind chiar apel la inteligenta consilierilor. Ramas probabil fara argumente, a tinut, in final, sa aduca la cunostinta celor prezenti ca presa a incercat sa induca in eroare populatia prin modul in care a scris despre initiativa consilierilor. Imediat insa s-a dovedit ca lucrurile stau exact pe dos si ca tocmai semnatarii proiectului pot fi acuzati de acest lucru, deoarece, in nota de fundamentare a hotaririi, s-a scris ca, din cauza contractului pe care RAJ"Apa" il are cu BERD, regia nu poate fi supusa unor reorganizari. Constantin Iacob, nimeni altul decit semnatarul respectivului contract, a afirmat: "Nu au nici o legatura clauzele financiare din contract cu schimbarea proprietarului retelei. Din punct de vedere patrimonial, regia este un operator, nu este proprietar. Proprietar pe reteaua din oras este municipiul, iar pentru cea din afara orasului, este Consiliul Judetean". Afirmatiile acestuia au generat ovatii si aplauze din partea majoritatii consilierilor, Gheorghe Ciubotaru solicitind chiar inceperea demersurilor pentru infiintarea unei societati comerciale subordonate CL pentru distribuirea apei in municipiu. Supusa intr-un final la vot, hotarirea privitoare la retelele municipale a fost respinsa fara probleme, inregistrindu-se doar trei voturi "pentru" si trei abtineri.
Discutii aproape la fel de aprinse a stirnit si proiectul de hotarire prin care se aproba prelungirea, tocmai pina in 2011, a inchirierii cladirii unde functiona Starea Civila, organizatiei judetene a PSD. Membrii celorlalte partide au reactionat imediat, mai ales ca vechiul contract expira abia in 2004. "Nu vad de ce trebuie sa aprobam o prelungire din 2004 pentru alti sapte ani. Este vorba, de fapt, de o atribuire de spatiu. Cu tot respectul pe care il port partidului dumneavoastra, eu nu pot vota", a afirmat Gheorghe Ciubotaru. Consilierului Stefan Mihai s-a aratat interesat inclusiv de numarul incaperilor, marturisind totodata ca "intimplator, am locuit in casa aceea si stiu ca sint vreo 11 camere acolo". Primarul Florin Egner si presedintele de sedinta, Teodor Clocotici, au explicat ca se doreste realizarea unei investitii serioase, cu surse financiare centrale, iar conditia impusa de conducerea nationala pentru alocarea banilor a fost ca sediul sa fie inchiriat pe minim zece ani. Cu trei voturi impotriva si o abtinere hotarirea a fost votata.
Consilierii au discutat cu o rapiditate deosebita celelalte puncte de pe ordinea de zi, inclusiv cel referitor la rectificarea bugetara, stabilind probabil un nou record in materie de operativitate, deoarece au reusit sa discute 44 de hotariri in mai putin de doua ore. Sedinta nu s-a terminat, insa inainte ca doi consilieri sa fie pusi la colt de executivul primariei. Primul dintre acestia a fost Stelica Fasniuc, a carui nemultumire referitoare la multitudinea de proiecte ce vizeaza inlesniri la plata, l-a facut pe viceprimarul Ilie Ion sa afirme ca "sint cazuri in care consilierii sint intr-o verva negativa", iar pe primar sa recunoasca: "chiar ca nu inteleg ce face astazi domnul Fasniuc". Apoi, pornind de la articolul din Monitorul care dezavua activitatea CL, viceprimarul Ilie Ion i-a cerut consilierului Stefan Mihai sa isi ceara scuze in plenul sedintei: "In articolul de astazi (ieri – n.r.) acest consiliu apare ca unul neserios. Va rog sa va conturati vocabularul, sa vi-l imbogatiti. Nu este prima data cind faceti asa ceva". Mihai nu si-a cerut insa scuze, astfel incit s-a trecut la interpelari, unde, desi poate nu o sa credeti, Emil Aghenitei a luat cuvintul. "Maxi-taxi nu ar trebui sa aiba aceeasi culoare?", a fost interpelarea sa cu tenta retorica. Bineinteles, intrebarea nu a primit nici un raspuns. (Sergiu BALASCAU)

Comentarii