Primaria cauta fonduri pentru reconditionarea centrului vechi

luni, 10 septembrie 2001, 23:00
2 MIN
 Primaria cauta fonduri pentru reconditionarea centrului vechi

Este vorba de un program prin care se doreste renovarea intregului centru istoric. Documentatia inaintata la ADRNE reprezinta prima etapa in acest sens, prin care se doreste obtinerea unei finantari de sapte milioane euro, pentru decaparea stratului de asfalt si consolidarea a doua-trei cladiri, din rindul celor cu gradul de uzura cel mai avansat. "Pentru a salva centrul, mai intii trebuie rezolvata chestiunea aerisirilor. Putem repara o casa sau o strada, dar problema centrului vechi este una fundamentala", afirma primarul Florin Egner. Cu acest program, primaria ocupa a doua pozitie pe lista de prioritati a ADRNE, dupa un plan pentru renovarea aeroportului din Bacau, facind totodata parte din primele zece proiecte agreate de guvern pentru finantari nerambursabile din fonduri Phare. Conducerea primariei doreste sa intre cu acest plan in programul Phare 2002.
Aceasta este doar prima etapa in incercarea de renovare a centrului istoric. Dupa finalizarea acesteia, se doresc noi credite pentru consolidarea cladirilor si a subsolurilor, sa se racordeze intreaga zona la reteua de apa rece si calda si gaz metan, sa se reabiliteze caile de acces si sa se realizeze o dezvoltare comerciala a zonei. "Nu a existat, pina acum, nici un proiect de reabilitare a centrului vechi. Ne batem cu totii cu pumnul in piept pentru aceasta zona, dar, pina in prezent, nu a facut nimeni nimic. Finantarile Phare sint o chestiune de timp, cel pe 2001 nefiind inca demarat. O asemenea finantare nu este certa pina cind nu vine verdictul Uniunii Europene. Avind in vedere insa interesul guvernului si al Agentiei de Dezvoltare Regionala, apreciez ca in proportie de 80-90% vom accesa fondul pentru prima etapa", mai spune primarul.
Pentru renovarea completa a intregului centru sint necesari circa 200 milioane euro. Doar documentatia, studiile de fezabilitate si expertiza tehnica este evaluata la 1,5 miliarde lei. In vederea accesarii a cit mai multe fonduri, primaria a contactat firma Urbana, numarul unu pe tara in alcatuirea unor astfel de proiecte. (Sergiu BALASCAU)

Comentarii