Sfidarea continua!

miercuri, 06 martie 2002, 00:00
4 MIN
 Sfidarea continua!

Constantin Contac pare sa nu se multumeasca doar cu lucrarile la drumurile judetene de circa 28 miliarde lei cistigate anul trecut. Desi o recenta ordonanta de urgenta emisa de Guvern arata ca alesii locali nu mai au voie sa faca afaceri cu institutiile sau unitatile la care acestia activeaza, Directia Judeteana de Drumuri si Poduri (DJDP), prin semnatura directorului general Liviu Contac, a semnat solicitari pentru lucrari si furnizare de bunuri societatii "Transporturi Auto", al carei actionar principal este Constantin Contac.
Pe 13 februarie a.c., la 11 zile de la intrarea in vigoare a ordonantei prin care inclusiv vicepresedintii de Consiliu Judetean nu mai au dreptul sa deruleze afaceri prin intermediul firmelor pe care le controleaza cu CJ sau unitatile de sub autoritatea acestuia, Liviu Contac a semnat adresa nr.615 catre SC Transporturi Auto SA. Pentru o singura zi, valoarea operatiunilor si bunurilor solicitate sa se presteze este de aproximativ 20 milioane lei, ceea ce inseamna ca, daca timp de cinci zile s-ar lucra la acelasi nivel, SC Transporturi Auto SA ar incasa din aceasta activitate in jurul a o suta milioane lei. Fara a se tine vreo licitatie, societatii la care actionar principal este Constantin Contac, i se cere, prin intermediul acestei scrisori, interventii pe drumurile judetene Vorniceni – Dealu Crucii, Trusesti – Dingeni si Cotusca – Viisoara – Paltinis. Pentru primele doua rute, se doreste executarea unor lucrari de reprofilare a platformei drumului cu doua autogredere si o masina wolla, precum si transportul pe traseul spre Dealul Crucii a 18 mc de balast, iar pentru a treilea drum, transportul a trei camioane cu refuz de ciur. Mai mult, in adresa se specifica foarte clar ca se doreste ca balastul si ciurul sa fie adus de la balastiera Stirbat, care apartine societatii Con 2000, la care, ca persoana fizica sau prin intermediul SC Transporturi Auto SA, actionar principal este Constantin Contac. Practic, prin aceasta adresa, indirect, se cere SC Transporturi Auto SA sa efectueze o serie de lucrari cu materialele unei alte unitati, pe care insa tot Constantin Contac o controleaza.
Adresa semnata de directorul general al DJDP comporta doua aspecte foarte importante. In primul rind, este o comanda catre o alta societate, care, odata onorata de respectiva unitate, se transforma intr-un contract. Ordonanta privitoare la noile incompatibilitati ale alesilor locali arata insa, clar, ca acestia "nu pot incheia contracte comerciale de prestari servicii, de executare de lucrari sau de furnizare de bunuri cu autoritatie locale din care fac parte". SC Transporturi Auto SA a onorat comanda DJDP care intra si la furnizarea de bunuri si la executarea de lucrari, ambele fiind activitati interzise de ordonanta alesilor locali. In al doilea rind, societatii "Transporturi Auto" i se cere sa aduca balast si ciur tocmai de la balastiera Stirbat, aflata in judetul Suceava, cu toate ca ar fi fost mai ieftin sa se procure aceste materiale de la balastierele din Oroftiana si Talpa ale SC Drumuri si Poduri SA sau de la cea a societatii Codin tot de la Talpa, care sint mai apropiate de drumurile mentionate decit balastiera Stirbat si, in plus, in cazul SC DP SA, este vorba de o societate care apartine si Consiliului Judetean, institutie in subordinea careia isi desfasoara si DJDP activitatea. Daca, de exemplu, pentru lucrarile de la cele trei drumuri s-ar fi facut aprovizionarea cu balast de la Talpa, s-ar fi economisit zilnic aproape patru milioane lei.
Liviu Contac, directorul general al DJDP, afirma ca solicitarea din adresa mentionata nu constituie un nou contract si ca lucrarile specificate in aceasta fac parte din contractul de deszapezire. Cu alte cuvinte, seful de la DJDP sustine ca refacerea unei platforme de drum intra in activitatea de iarna, care a fost cistigata la licitatie de SC Transporturi Auto SA, astfel incit comanda sa nu genereaza semnarea unul alt contract. "Activitatea de iarna nu inseamna doar sa impingi zapada. Prin contractul de deszapezire, eu am la dispozitie o gama de utilaje pe care le pot folosi in perioada de iarna pentru interventii in puncte critice", afirma Liviu Contac. Acesta a refuzat insa sa ne prezinte contractul de deszapezire dintre DJDP si "Transporturi Auto" pentru a vedea daca, intr-adevar, acesta prevede si executarea unor lucrari la drumuri in afara de cele de deszapezire. In schimb, Liviu Contac, ne-a prezentat un ordin al ministrului transporturilor, potrivit caruia, in opinia sa, operatiunile de refacere a platformei drumurilor pe perioada de iarna pot fi incluse in contractul de deszapezire. Unul dintre angajatii importanti ai SC Drumuri si Poduri SA, societate care a fost luata in subantrepriza la deszapezirea din 2002, sustine insa ca amintitul contract de deszapezire nu include si lucrari de refacere a drumurilor. "In contractul de deszapezire este scris ca se face deszapezire. De intretinerea drumurilor trebuie sa se ocupe Directia de Drumuri si Poduri si nu societatea care a cistigat licitatia pentru deszapezire. Pentru lucrarile mentionate trebuia sa se organizeze licitatii", afirma respectiva persoana. In ceea ce priveste cererea expresa de aprovizionare cu agregate de la balastiera Stirbat, Liviu Contac spune ca SC Con 2000 SA a cistigat o licitatie si DJDP este obligata, prin contract, sa aduca materiale de aici.
"O comanda onorata constituie un contract", este declaratia unui jurist din administratia publica locala. Acesta nu a vrut insa sa ii publicam numele in ziar, deoarece ne-a explicat ca, aproape dupa fiecare declaratie, pe baza legii, impotriva lui Contac, i se aduc reprosuri din parte sefilor din administratia botosaneana. (Sergiu BALASCAU)

Comentarii