Se infiinteaza Garda de Mediu

marți, 15 ianuarie 2002, 00:00
2 MIN
 Se infiinteaza Garda de Mediu

Incepind din luna martie a acestui an, va intra in vigoare H.G. nr. 1167/2001, potrivit careia se va infiinta Garda de Mediu. Noul organism este un corp de control ecologic, care se va constitui prin reorganizarea Compartimentului de control ecologic si monitorizare din cadrul Inspectoratului de Protectie a Mediului Braila.
Unitatile teritoriale ale Garzii de Mediu vor fi compartimente distincte in cadrul inspectoratelor de protectie a mediului, conducerea acestora revenind unor comisari sefi, care se vor subordona inspectorilor sefi. Functia de comisar sef este similara inspectorului sef adjunct. Personalul de conducere si de executie de specialitate specific Garzii de Mediu are calitatea de functionar public, va fi incadrat pe functia de comisar, va purta uniforma cu insemne distinctive si va fi dotat cu armament de serviciu. "Obiectivul principal al Garzii de Mediu este aplicarea ferma a legii, accentul punindu-se pe verificarea cu prioritate a domeniilor cu grad ridicat de risc ecologic, pe prevenirea poluarilor accidentale, pe verificarea post-privatizare a realizarii obligatiilor de mediu stabilite prin avizele de privatizare, pe prevenirea si reducerea poluarii industriale. Infiintarea noului compartiment nu va presupune disponibilizari", ne-a declarat Maria Popescu, inspector sef al Inspectoratului de Protectie a Mediului Braila.
Principalele atributii ale Garzii de Mediu vor consta in: controlarea instalatiilor cu impact major asupra elementelor componente ale mediului, executarea controalelor tehnice pentru toti agentii economici care desfasoara activitati supuse, potrivit legii, procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, urmarirea realizarii investitiilor din domeniul protectiei mediului, in toate fazele de executie a acestora, participarea la interventiile pentru diminuarea sau eliminarea efectelor poluarilor asupra factorilor de mediu, obtinerea de informatii de la agentii economici, in scopul cunoasterii, prevenirii si combaterii fenomenului infractional in domeniul protectiei mediului, aplicarea sanctiunilor contraventionale pentru incalcarea prevederilor actelor normative din domeniul protectiei mediului, colaborarea cu unitatile de politie si jandarmerie la constatarea faptelor care sint infractiuni, potrivit legislatiei de mediu etc. (Daniela TUPEA)

Comentarii