Alesii nostri, curati ca lacrima

miercuri, 13 februarie 2002, 00:00
1 MIN
 Alesii nostri, curati ca lacrima

George Baesu a declarat ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ca nici unul dintre alesii locali nu incalca prevederile Ordonantei 5/2002, ordonanta care stabileste incompatibilitatile dintre demnitatea de ales local si calitatea de actionar al unei societati comerciale.
Prefectul spune ca afirmatiile sale se bazeaza pe informatiile primite din teritoriu, de la fiecare consiliu local in parte. "Conform informatiilor primite de la primarii, nu avem cazuri de incetare a mandatului de ales local. Au fost unele probleme la Consiliul Focsani. Primarul Bacinschi ne-a informat ca viceprimarul Radovici a anuntat intentia de a rezilia toate contractele cu primaria iar viceprimarul Nistoroiu si sotia acestuia au cesionat actiunile de la firma lor. Mai era un caz, legat de sotul Danielei Olaru, directoarea Directiei de Urbanism, insa si acesta a fost rezolvat, in sensul ca au fost reziliate toate contractele", ne-a spus prefectul.
George Baesu a spus ziaristilor ca a instituit la nivelul Prefecturii o comisie care sa verifice, la rindul ei, aspectele semnalate de Ordonanta 5. "Comisia a verificat luni, 10 februarie a.c., consiliile locale din localitatile din nordul judetului iar ieri pe cele din zona de munte. Controlul va continua si in urmatoarea perioada", sustine Baesu. Prefectul a mai adaugat faptul ca le-a mai cerut primarilor sa analizeze si contractele derulate cu firmele alesilor locali, asa cum prevede legea. (Traian NEGULESCU)

Comentarii