Cersetoare la 93 de ani

Stana Bataru a ajuns sa-si cerseasca la 93 de ani bucatica de piine, ingramadita pe marginea trotuarelor Focsaniului. Sarmana babuta a fost adusa de fiul ei, Constantin Bataru, de 52 de ani, tocmai din Homocea, cu gindul sa cistige astfel niste bani. Pensia de agricultor plus cea de vaduva de veteran depaseste cu putin 300 de mii lei, bani cu totul insuficienti pentru supravietuire. „Mi-au luat si pamintul si padurea de m-au lasat pistol… Acum merg pe strada si cersesc. N-am crezut niciodata sa ajung asa. Posta noastra sa mai puie un ban acolo, sa-mi dea si mie mai mult”, spune babuta.
Este atit de slabita, atit de fragila si atinsa de vremuri incit pare o biata vietuitoare ajunsa sa-si traga ultima suflare pe marginea santului. Trupul ei murdar si firav, invesmintat in ie si fota incinsa cu bete traditionale, parea ieri incredibil de mic si neputincios… Se intinsese pe toalele mizere scoase din sacul in care adusese si citeva linguri de lemn, scobite acasa, la Homocea. Isi tragea suflarea la umbra unui copac de linga Farmacia 24. Parea ca se topeste pur si simplu sub arsita necrutatoare… „Am trei copii, doua fete si un baiat. Ma tine baiatul, ca fetele au barbati rai. Saptamina trecuta m-a batut un ginere de-al meu. Am si acum semn la mina. Am o pensie de 300 de mii de lei. Eu am muncit mereu, toata viata mea, la CAP. Pina s-a darimat am muncit. Ce sa fac, daca nu-s bani? Am venit de doua zile aici, sa fac niste bani, sa iau si eu o oala de lapte, un peste. Carne nu, ca nu mai am dinti sa mestec. Ieri am strins cam 100 de mii, si-am mincat o rosie cu piine. Azi n-am mincat inca nimic…”, a spus sarmana batrinica. Prea putin se vaita. Cu miscari incete, arata pe trup locurile care o dor. De la talpi in sus, mai toate oasele o chinuie. Iar ochii par ca au albit odata cu parul. N-ar fi crezut vreodata ca va ajunge sa-si cerseasca putinul care-i trebuie, pe strazile Focsaniului. Ca un animal infrint si umilit isi acopera fata… Nimeni n-o intreaba nimic. Parca e ireala. Iar din omenirea care se tot duce si vine pe linga ea, rar se desprinde vreunul care sa-i arunce in poala ceva banuti. A pasit peste noua decenii, iar spre al zecelea de abia ce se mai tiraste. „Am crezut ca mor mai repede, dar n-am murit. Azi noapte am dormit in gara, m-a dus fecioru-meu. Vad ca prin sita si merg greu, ca-i corpul greu si picioarele proaste. O sa stau si azi aici… Si miine… Nu prea da lumea bani. Si nici nu ma intreaba nimeni nimic”, spune babuta.
„Nu stau cu ea, ca mi-e rusine de lume”
Constantin, baiatul babutei, are 52 de ani si este pensionat pe caz de boala. El spune ca orice ar fi, o va ingriji atitea zile cite-o avea. Iar despre situatia in care a ajuns actualmente mama lui, are propria parere. „Din ce sa traim? Eu am pensie de boala de un milion de lei si mereu trebuie sa platesc curentul electric cite 5-600 de mii de lei. O mai am si pe nevasta-mea, care n-are nici un venit. Cum sa traim toti trei din banii astia? Nu avem cum. O ducem tot mai greu de 13 ani, de cind cu revolutia. Nu avem cui sa ne plingem. Asta iarna stateam toti trei in chiler si plingeam si de foame si de sete si de foc. Am venit aici cu mama. Am zis ca mai vindem niste linguri din astea de lemn, mai aduna ea un ban de la oameni. Nu poate veni fara mine. O duc si-o asez intr-un loc. Eu plec, ca mi-e rusine de oameni”, povesteste cu dezinvoltura Constantin. Este cel mai mic dintre cei trei copii ai Stanei. Si vede ciudat de normal ca mina care l-a spalat, l-a crescut, l-a ingrijit si l-a facut om, sa ceara acum pentru el. Contactat de reporterii nostri, Mircea Spinu, primarul comunei Homocea, a declarat ca „Bataru Constantin a fost internat de citeva ori la sectia de psihiatrie la Spitalul Judetean. Mai consuma alcool si mie mi se pare ca o exploateaza astfel pe mama lui. Pamintul i-a fost dat femeii inapoi. Hectarul de padure nu, ca nu l-a putut justifica cu acte”, a precizat primarul Spinu.
Spre moarte, cu mina intinsa
Stana nu mai are putere sa se impotriveasca, sa se conduca dupa propriile initiative, sa aiba pareri. Sta acolo unde este pusa si merge peste tot pe unde-o poarta fiul ei. Mai poate insa sa simta. Sa o doara umilinta si sa o chinuie foamea. Si sa se ghemuiasca a jale pe margini de santuri. La 93 de ani… (Laura BREANA)