Cetatenii de rind pot face „legi” in comunitatea in care traiesc

luni, 17 mai 2004, 23:00
3 MIN
 Cetatenii de rind pot face „legi” in comunitatea in care traiesc

Vreti o concesiune, vreti ca tarifele pentru intrarea la spectacolele de la Ateneul Popular sa se micsoreze, sau sa platiti printr-o alta modalitate facturile la utilitati? Vreti ca o anumita suma de bani de la buget sa fie alocata pentru repararea unui teren de joca sau pentru amenajarea unui spatiu verde? Vreti ca un drum judetean sa fie reabilitat? De acum, este posibil. Nu ezitati sa initiati un proiect de hotarire care sa specifice acest lucru. Secretarul municipiului sau al Consiliului Judetean, dupa caz, este obligat, potrivit legii, sa va ajute sa intocmiti acest proiect, iar primarul sa il supuna spre aprobare in plenul Consiliului Local sau al Consiliului Judetean.
Vrincenii au de acum inainte puterea sa creeze o lege pentru localitatea lor. Cei care vor sa se implice activ in luarea deciziilor care afecteaza orasul sau comunitatea in care traiesc au de acum posibilitatea sa o faca. Potrivit unui act normativ adoptat la sfirsitul lunii aprilie, locuitorii unui oras, al unei comunitati rurale sau a unui judet au dreptul sa initieze un proiect de hotarire, care urmeaza apoi sa fie supus aprobarii Consiliului Local sau Consiliului Judetean. Potrivit legii, pe linga primar si consilieri, si cetatenii vor putea redacta si propune spre aprobare in plenul Consiliului Local proiecte de hotariri. Cei care le aproba vor fi insa raspunzatori pentru consecintele pe care le va avea proiectul de hotarire asupra comunitatii. Bineinteles ca proiectele adoptate vor trebui sa primeasca si avizul de legalitate de la Prefectura. „Este un lucru foarte corect si normal ca cetatenii sa poata propune proiecte de hotariri in Consiliul Local. Acest lucru inseamna insa ca vor trebui sa se asocieze intr-un fel de organizatii, ca sa poata fi sprijiniti. Sint sigur ca cetatenii vor ridica probleme de interes general pentru comunitate si nu probleme de interes personal. Altfel vorbeste o persoana care reprezinta o comunitate. Si in strainatate se practica acest lucru si mie mi se pare corect si normal”, ne-a declarat primarul Decebal Bacinschi.
5% dintre cetatenii cu drept de vot trebuie sa iscaleasca
Potrivit Legii nr 141 din 30 aprilie a.c., „proiectele de hotariri pot fi produse de consilieri, primar sau cetateni. Redactarea proiectelor se face de catre cei care le propun, cu sprijinul secretarului si al serviciilor din cadrul aparatului propriu al autoritatii administratiei publice locale”, se arata in actul normativ. Totodata, proiectele pot fi propuse dupa ce acestea au fost redactate, de catre consilieri, presedinte, vicepresedinte sau cetateni. Astfel ca, atit focsanenii (in cadrul Consiliului Local), cit si vrincenii (in cadrul Consiliului Judetean) pot supune spre dezbatere si adoptare proiecte de hotariri. Spre deosebire insa de consilieri, primari si presedinti, focsanenii care vor propune un proiect de hotarire trebuie sa fie sustinuti de alti 5000 de cetateni cu drept de vot. Regula este valabila si pentru cei care vor sa supuna spre aprobare un „proiect de lege” in Consiliul Judetean, vrincenii fiind nevoiti sa aiba suportul a 5% din populatia cu drept de vot a unitatii administrativ-teritoriale din care fac parte. Sustinatorii proiectului vor trebui sa semneze si sa-si dea datele personale pe hirtiile care le vor fi puse la dispozitie, in cazul in care vor sa sprijine un cetatean care vrea sa propuna un proiect de hotarire.
Autoritatile sint obligate sa sprijine demersurile cetateanului de rind
Legea adoptata la sfirsitul lunii trecute mai prevede ca formularele pe care vor fi inscrisi sustinatorii proiectelor de hotariri propuse de cetateni sa fie puse la dispozitie de secretarul municipiului, sau dupa caz al Consiliului Judetean, initiatorii fiind obligati sa asigure intocmirea si completarea acestora. Chiar daca procedura de initiere in calitate de simplu cetatean poate parea greoaie la prima vedere, lucrurile pot sta mai bine decit v-ati inchipuit. Practic, 5000 de focsaneni care se pun de acord in privinta propunerii unui proiect de hotarire care poate avea caracter de lege in orasul nostru vor putea initia un astfel de proiect pe orice tema si in orice scop, insa acesta va trebui sa treaca cu o majoritate de voturi in cadrul Consiliului Local sau, dupa caz, al Consiliului Judetean. Cetatenii se pot implica activ in problemele legate de comunitatea in care traiesc, putind astfel sa ia parte la luarea deciziilor care ii afecteaza in mod direct. Procedura cere insa ca, dupa ce un proiect de hotarire intruneste majoritatea voturilor de la consilieri, proiectul sa primeasca aviz de legalitate de la prefect, care reprezinta Guvernul in teritoriu. (Marius GRIGORESCU)

Comentarii