Magia Teatrului

Am avut norocul sa ne nastem si sa traim intr-un oras binecuvintat cu un teatru. In vremea sa de glorie, asezati cuminti in fotolii, oamenii traiau clipe de poveste, de magie, in care lumile imposibile deveneau posibile iar fericirile sau nefericirile personajelor de pe scena faceau sa vibreze sufletele. Va mai amintiti? Citi dintre noi nu si-au sters lacrimi de tristete sau bucurie si nu si-au simtit palmele inrosite de atitea aplauze, la sfirsit de spectacol, in sala Teatrului „Pastia”? Citi n-au simtit piosenia, sfintenia, respectul impus de acesta bijuterie? Si citi dintre cei de pina-n 30 de ani, de exemplu, isi imagineaza cel putin, ce miracol este un spectacol jucat pe o scena in acest teatru si nu intr-o casa de cultura…
Mai este putin pina cind Teatrul „Maior Gheorghe Pastia” isi va deschide iar portile. Dar pina cind vom vedea cum va fi, poate ar trebui, unii sa ne amintim, altii sa aflam, cum a fost… Cu siguranta, cei care au avut norocul sa fie spectatori pe vremea in care pe scena Teatrului se juca „in draci”, nu vor putea uita niciodata atmosfera unica din acel lacas. Toti acestia se intreaba, cu sufletul la gura: „Va mai fi la fel…?”
„Teatrul a fost intr-o coma profunda… Ma doare sufletul pentru ca majoritatea spun «bine ca e»… Totusi, nu mai are personalitatea aceea. Nu i s-a dat pretiozitatea care era. Pentru mine, teatrul inseamna tot. Am inceput in ’70, prin a cinta. Cel care m-a batut la cap sa joc a fost Ioan Constantinescu. Mi-era frica, imi imaginam ca va fi ceva foarte greu. Foarte greu a fost, dar din momentul acela nu m-am mai putut desparti. Eu as sfatui oamenii sa vina la teatru, mai ales in cladirea aceea. E o vibratie acolo… Vibreaza niste energii deosebit de calde, bune, inalte. Sala aceea, spre deosebire de altele, va exclude de la sine pe cel ce nu va stii sa o respecte. Respect inseamna tot, de la atitudine, imbracaminte, la ceea ce se intimpla pe scena. Teatrul e tot un fel de biserica pentru ca lucrezi tot cu sufletul si cu cuvintul. E o sfintenie care coboara acolo…”, a spus Paula Grosu, binecunoscuta actrita a Teatrului Municipal.
A fost o vreme cind pentru focsaneni, Teatrul a fost intr-adevar un miracol. Fie ca erau spectacole date de trupa de actori din oras, fie ca era vorba de piese ce aveau in distributie nume mari ale scenei romanesti, focsanenii mergeau la teatru. Ce bucurie insemnau stagiunile! Cocheta sala a Teatrului „Pastia” se umplea pina la refuz de spectatori pusi la patru ace. Si nici nu se putea altfel! In afara reprezentantiei de pe scena, evenimentul in sine era, oricit de des s-ar fi repetat, unul monden. Un prilej in care doamnele isi puteau etala siluetele, invesmintate in tinute de gala, o ocazie pentru domni in a-si arata manierele, iar pentru tineri, prilej de flirt si poate, de noi idile… Pentru un observator detasat, insusi spectatorii realizau, fara sa stie, un altfel de spectacol. Sa vii la teatru insemna, de prin anii ’70 si pina spre Revolutie, sa scapi de sistemul in care traiesti. Deveneai de-odata important, partas la bucatica de viata construita sub lumina reflectoarelor. Te vedeai pe tine, transpus fara veste in pielea personajelor…
„Teatrul e viata traita intens…
…cu scop, vis, ideal. N-as fi putut avea o existenta fara teatru, cred eu. Teatrul inseamna un mod de a te mobila pe dinauntru, de a te construi, de a te umple cu adevaruri. Pentru ca daca traiesti cotidian, e viata traita la prima mina, pe cind daca ajungi in teatru, elemente emblematice ale cotidianului trec in scena. E un fel de a dezgoli, decoperta viata de toate cojile ei, pina la esenta”, spune Valentin Cotiga, actor cu state vechi al Teatrului Municipal. El isi aminteste ca Teatrul „Pastia” avea un specific, o atmosfera. „Atmosfera lui cu iz de praf, cu plusul fotoliilor mai mult sau mai putin ros, cu cortina grea, aurita la poale… Si mai era boema teatrului, cu cabinele, intilnirile de fiecare zi, cu micile invidii si ironii ale colegilor”, povesteste Valentin Cotiga. Iar Sorin Francu, actor dar si director actual al institutiei spune ca „dupa 17 ani, voi intra cu foarte multa emotie si bucurie in teatru. Teatrul are un miros aparte, o energie aparte. Asa cum intri intr-un lacas de cult, asa intra actorul pe scena”. In acelasi timp, George Costin, fost actor si actual director al Directiei Muncii considera ca „pentru noi, teatrul a fost o academie. Munceam de ne sareau capacele acolo, dar ne apropiam de Dumnezeu. Primul lucru pe care l-am invatat a fost sa ne descoperim. Era primul gest de respect, de piosenie. Au fost ani care ne-au format ca oameni. Iar toate piesele jucate acolo de noi au fost facute cu regizori profesionisti. Teatrul «Pastia» a fost cel care ne-a tinut impreuna in perioada comunismului. Iar cei care ne-au invatat teatru au fost Ioan Constantinescu si Sile Onesciuc, care din nefericire nu mai este”.
Au fost oameni care au cunoscut teatrul asa cum a fost, din pod si pina-n demisol. Au fost actorii care stiu sa povesteasca despre fiecare coltisor al acestei opere arhitectonice, lasata mostenire posteritatii de Maiorul Gheorghe Pastia. Dar mai sint si spectatorii care asteapta sa regaseasca, odata cu redeschiderea teatrului, aceeasi atmosfera de neuitat. Acea bucurie a ochiului si a sufletului, pina atunci ferita de kitch, daruita de omul „desbracat de lacomia de avere”…. (Laura BREANA)
Despre Teatru, asa cum a fost
Teatrul din urbea noastra s-a nascut din generozitatea, lumina si inaltimea sufleteasca a maiorului Gheorghe Pastia. El a donat o intreaga avere la acele vremuri – 600 mii lei – pentru ca in orasul nostru sa existe „un templu de educatiune si cultivare a sufletului”. Se intimpla in februarie 1908. Terenul pe care urma sa se construiasca acesta a fost cumparat de la focsanenii Sultana Cincu si maiorul A. Ibraileanu, cu 44 mii lei. Potrivit documentelor furnizate de Directia Judeteana Vrancea a Arhivelor Nationale, acesta se afla la intersectia strazii Basinului cu strada Centrala. A urmat apoi concursul organizat de Primaria orasului, pentru un proiect de Teatru. Pentru premiul I consta in 3000 lei, iar premiile II si III insemnau 2000, respectiv 1000 de lei. Pretentiile Primariei erau clare: „constructia va fi dupa dispozitiile cele mai moderne, cu scarile si iesirile necesare si cu accesul cel mai facil pentru diversele categorii de locuri. Costul constructiei in totalitatea ei va fi de cel mult 200 mii lei. Teatrul, pe linga destinatia proprie de representatiuni (operete, comedii feerii, etc.) va servi si pentru baluri, intruniri publice, conferinte si chiar expozitii prin urmare va avea incaperile si accesoriile urmatoare: peron acoperit pentru accesul trasurilor, atrium, vestibul, scari principale, foaer, cassa, vestiare, toalete, watter-clossette, bufet clasa I si II, scari la galeii, idem la scena, scena cu odaile artistilor, cabinetul directorului, camera intendentului”, se precizeaza in afisul realizat de Primarie. Totodata, pe linga descrierea efectiva a salii, in respectivul document se preciza ca „incalzitul se face cu calorifer, iluminatul se va prevedea cu electricitate si posteriorul scenei va fi degajat de orice anexe, pentru a servi de teatru de vara”. Comisia, din care faceau parte personalitati marcante, ca arhitectul Ion Mincu si maestrul Constantin Nottara, au analizat patru proiecte. Nici unul nu a primit premiul I pe motiv ca depasau baremul financiar. Proiectul lui Constantin C. Ciugolea, cu motto-ul „Sic Cogitur” a fost clasat pe locul II, dar s-a retras, iar premiul II a fost acordat proiectului lui Victor Stefanescu, cu motto-ul „Despot Voda”. Concursul a fost aminat iar pe 10 septembrie 1908 au concurat alte doua proiecte, „Fintina Mariei” si „Tosca”. Cel din urma, semnat de arhitectul Dimitrie I. Sorescu a fost cistigator, insa dupa doar citeva zile, acesta trimitea o scrisoare Primariei prin care spunea ca proiectul „este opera Domnului Arhitect Constantin Ciugolea… iar numele meu a servit pentru ascunderea numelui adevaratului autor. Subsemnatul nu am nici un amestec in respectiva lucrare”.
Giuvaerul urbei
Arhitectul Ciugolea a fost trimis apoi intr-un concediu de studii in strainatate, pe banii maiorului Pastia. El a vizitat marile teatre din Berlin, Paris, Viena si Bruxelles, asa incit sa se informeze asupra sistemului de amplasare a mecanismului de scena, a mobilierului necesar si a boltii ce trebuia facuta pe cupola si foaierul teatrului. Astfel, Teatrul „Maior Gheorghe Pastia”, construit in stil ecletic, a devenit o miniatura a teatrelor din Iasi si Odesa. O adevarata bijuterie cu scena decorata cu ornamente florale in stuc aurit, cu pereti interiori decorati cu panouri patrate si dreptunghiulare, inconjurate cu baghete de stuc aurit iar la colturi si in partea superioara cu decoratii florale in stuc aurit. „Stilobatii cu capitele compozite, consolele si scafele decorate in motive vegetale, nisele si ghirlandele incinta si impresioneaza deopotriva. Decorul plafonului din foaier este asigurat de pictura incadrata ovoidal. Sala de spectacole prezinta o bolta circulara acoperita de o pictura, marginita de o decoratie vegetala in stuc aurit. Balustradele din loje si balcon sint decorate cu ghirlande care incadreaza corpurile de iluminat. Peretii interiori ai lojelor si balcoanelor sint tapetati cu matase rosie. Pardoselile sint realizate din parchet, cu exceptia holurilor, unde s-a folosit marmura”, descriu Horia Dumitrescu si Ionut Iliescu in cartea lor, „Ctitori de teatru”. O adevarata minunatie, care a fost inaugurata pe 21 noiembrie 1913. Evenimentul, deosebit de mediatizat in ziarele vremii, a insemnat si trei zile la rind de teatru. Spectacolul inaugural, „Fantana Blanduziei”, a fost jucat de actorii Teatrului National din Iasi, sub conducerea directorului Mihail Sadoveanu, urmat de „Pe malul girlei”, a focsaneanului Dumitru Ollanescu Ascanio. Au urmat ani de glorie ai Teatrului, pe scena caruia au jucat actori celebri ca Tony Bulandra, Constantin Tanase, Maria Filotti, Constantin Nottara, George Vraca, Lucia Sturza Bulandra, Grigore Vasiliu Birlic, Radu Beligan, Leopoldina Balanuta si multi altii. (Laura BREANA)
Teatru transformat in spital militar
La finalul anului 1917, Teatrul „Maior Gheorghe Pastia” si-a intrerupt activitatea artistica. La 20 noiembrie era transformat in spital militar. La 11 iulie anul urmator, Primaria s-a adresat cu o scrisoare Comandamentul trupelor germane de ocupatie, ca „teatrul sa se puna la dispozitia comunei pentru dispozitiunea viitoare si pentru reparatiile ce urmeaza a i se face”. Raspunsul a dezamagit peste masura: „orisice pretentiuni retrograde de despagubire ce ar avea orasul Focsani contra trupelor germane nu pot avea loc, deoarece predarea teatrului se prezinta ca parte a sarcinei de razboi, ce trebuie sa fie purtata de populatiune, respectiv primarie”. Teatrul ajunsese intr-o stare deplorabila, cheltuielile pentru intretinerea lui erau semnificative, iar atita timp cit nu-si mai putea indeplini functia pentru care a fost creat, nu mai aducea nici venituri. In acea perioada maiorul Pastia s-a adresat cu o serie de cereri Primariei, datoare sa-i achite renta viagera, insa multa vreme, cererile lui au ramas fara finalitatea dorita. Administratia orasului il invita sa aiba rabdare, pina cind va dispune de fondurile necesare. Situatia devenise de netolerat. La 2 noiembrie 1918 trupa de teatru a armatei se pregatea de plecare, iar directiunea militara a institutiei vroia sa vinda focsanenilor decorurile si accesoriile pe care le folosisera nemtii la piesele jucate. Cele mai multe dintre ele apartineau teatrului si nu puteau fi instrainate. O parte din lucrarile de reparatii si reamenajari ale teatrului au fost finalizate la sfirsitul lunii noiembrie 1918, insa cheltuielile restante pe doi ani ale acestuia erau de circa 60 mii lei. (Laura BREANA)