Mai degraba rupt de foame decit "obosit" de munca

joi, 21 februarie 2002, 00:00
3 MIN
 Mai degraba rupt de foame decit "obosit" de munca

Citiva dintre asistatii Cantinei saracilor din Focsani au decis ca e mult mai bine sa rabde de foame cu tot cu odraslele aferente, decit sa puna osul la treaba. Ei au considerat ca cele 72 de ore de munca in folosul comunitatii, la care ii obliga Legea venitului minim garantat, i-ar umili prea mult, asa incit au renuntat pur si simplu atit la cuantumul care li s-ar fi cuvenit cit si la posibilitatea de a primi zilnic mincare la institutia de asistenta sociala amintita. "I-am anuntat din timp de prevederile legii, am pus afise prin care le-am adus la cunostinta ca nu mai pot beneficia de ajutor daca nu indeplinesc aceasta conditie. La inceput au crezut ca-i gluma, iar cind au vazut ca nu mai primesc de mincare au inceput sa ne huiduie. Cei mai multi au vazut apoi ca nu-i nici o gluma si s-au conformat. Am avut si cazuri care chiar ne-au pacalit pe luna ianuarie. Au lucrat doua, trei zile si nu s-au mai dus. Citeva persoane au renuntat pur si simplu la hrana", a declarat Angela Lungu, directorul Cantinei de Ajutor Social.
Surprinzator este faptul ca impricinatii erau clienti cu vechime ai institutiei, care din 1996 si pina in prezent s-au aratat multumiti de sansa de a avea asigurata mincarea zilnica. Iar acum, din spusele sefei institutiei, acestia nu numai ca au sters-o englezeste, dar mai si fac "misto" de cei care isi vad de treaba maturind sau prestind alte munci, ca sa-si indeplineasca obligatia impusa de lege. "De exemplu Mariana Chinde, are patru copii pentru care ridica hrana. N-a mai venit si povestesc ceilalti clienti ai nostri ca trecea prin parc pe unde era grupul care matura si ridea de ei. A mai renuntat si Dumitru Papina, care lua mincare pentru trei persoane, ca si Laura Silvia Gheorghe care are patru copii mici. Aceasta din urma nici nu venea ea sa ia mincarea, isi trimitea fetitele. A mai fost un caz, Valerica Ripa, care a venit sa spuna ca nu mai vrea cantina si vrea ajutor banesc. Dar cind a vazut ca si pentru asta trebuie sa presteze cele 72 de ore de munca, a revenit", a precizat Angela Lungu.
Potrivit celor declarate de directoarea Cantinei de Ajutor Social, oamenii cu adevarat necajiti au fost receptivi la cerintele legii si s-au conformat acestora. Exista chiar si cazuri de persoane bolnave care pentru strachina de mincare zilnica se duc la munca, fiindca nu au nici o alta posibilitate. "Spre exemplu in familia Citu sint sapte copii. Amindoi parintii sint bolnavi, el a suportat vreo trei operatii si ea de asemenea are nu stiu ce afectiune. Totusi isi vad de treaba si isi fac orele, la fel ca toti ceilalti", a subliniat Angela Lungu.
Actualmente, sint inscrise la Cantina Saracilor 231persoane, dintre care 44 sint batrini cu probleme speciale. Pentru acestia, alimentele ridicate zilnic de la cantina reprezinta mana cereasca. Iar unii dintre ei sint nevoiti sa achite chiar 30% din contravaloarea hranei, pentru ca veniturile lor depasesc cu te miri ce si mai nimic limita prevazuta de lege. "Sint restante de 45 de milioane datorii de la cei care trebuie sa plateasca. Banii se recupereaza foarte greu, pentru ca cei in cauza nu pot achita mai mult de 100-200 de mii de lei, pe linga faptul ca in fiecare luna contributia de 30% se adauga la datoria veche", a precizat Angela Lungu, directorul Cantinei de Ajutor Social. (Laura BREANA)

Comentarii