Scoala Siret, la limita dintre plins si ris

Scoala primara de la periferia Marasestiului, denumita simbolic Siret, este indiscutabil punct de referinta pentru invatamintul vrincean in ceea ce priveste scolile la limita existentei imposibile. E o situatie dramatica, ce cu greu poate fi descrisa in citeva rinduri. Aparent totul merge pe dos. Parca ai fi la capatul lumii, al civilizatiei. 160 de copii, botezati crestineste cu nume de vedete gen Manix, Drosela, chiar Gheorghe Hagi, isi duc zilele intre anemie si suspect de SIDA, intr-un ambient dezolant. Scoala reprezinta un lux prea mare. Sint copii de tigan din Modruzeni.
Scolar, cu miinile-n buzunar
La scoala merg de gura parintilor, prea saraci sa renunte la banii din alocatii. Ghiozdane n-au avut niciodata. Nu stiu ce-s temele pentru acasa, ce reprezinta maculatorul, penarul, cariocile, acuarelele, si altele din viata de scolar. La cursuri vin cu punga, care, aproape goala, e tiriita zi de zi de dragul de a avea macar senzatia ca e scolar. Vreun pix aruncat in punga ce se vrea a fi ghiozdan sau o simpla foaie de hirtie, printr-un manual, e tot arsenalul scolar al elevului Scolii Siret. Cei mai multi dintre invatacei fac clasa I de ani de zile. Cristi Banu a batut recordul: de 5 ani repeta abecedarul, doar-doar o reusi sa memoreze citeva litere. Invatatorii s-au obisnuit. Nici unul nu mai reactioneaza la imaginea cu totul ciudata a scolarilor. Si nici la sicanele la care sint supusi. "Daca nu vrea sa scrie, rupe virful de la creion, stiind ca nu am de unde sa-i dau altul", spune zimbind invatatoarea Mariana Palade.
"Apa e uda"
Un musafir se ingrozeste de ceea ce gaseste in aceasta scoala de oras. Mirosul te darima. Pe hol, chiar la intrare, exista un lighean, apa si sapun, dar au rol mai mult decorativ. In sala de clasa abia se poate respira, in primele secunde. Cind ii vezi atit de soiosi, cu hainele rupte, unii incaltati in papuci, altii in cizme, cum ating cu miinile murdare foaia alba de hirtie, isi vine sa-ti iei cimpii. Dascalii nu-si mai amintesc de cite ori s-au umplut de paduchi. Rezista, indurind situatia cu stoicism. Privind-o ca pe un inedit in ochii surprinsi ai vizitatorului, sint tentati sa povesteasca din intimplarile zilnice, prezentind situatia intre ris si plins.
Speriati de propria umbra
Copii din clasa I n-au prea multe cuvinte in vocabular. Cu greu am reusit sa aflam de la ei cum ii cheama. Sint reticenti si chiar speriati cind au un strain printre ei. Au izbucnit cu totii in plins, creind o harmalaie de nedescris, in momentul in care au vazut reporterul "inarmat" cu un pix in mina, intrind in sala de clasa. "Cred ca sinteti doctor. Ascundeti pixul ca altfel nu-i potolesc. Sint speriati de toate alea. Asa fac", spune invatatoarea pe un ton jos, incercind sa linisteasca sala. A fost in zadar. Elevii au continuat "simfonia" de plinsete pina am iesit din clasa. Vreo doi au fost adusi de invatatoare pentru a se convige ca pixul nu e ac de seringa. "Mai veneau de la spital ii controlau, ii spalau, le dadea o cota de sapun, detergent. Acum nu mai avem nimic, ne descurcam cum putem", precizeaza femeia de serviciu a scolii.
"Azi are anemie, miine afli ca a murit de SIDA"
Injectia ii inspaiminta. Toti au fost la medic, dusi de parinti, cum c-ar avea anemie. N-ar fi o problema pentru scoala si implicit, pentru invatatori, daca n-ar afla, tot de la parinti, ca cei mai multi suspecti de lipsa de calciu ajung sa fie confirmati de medici ca avind hepatita cronica sau SIDA. "Mai vezi cite unul palid, te gindesti ca n-a mincat de citeva zile. Dar, la scurt timp afli cu stupoare ca are hepatita sau mai rau, ca este infectat cu HIV. Azi are anemie, miine afli ca a murit de SIDA. Sau n-au mai venit la scoala, ca sa aflam ca au murit de nu stiu ce boala", marturiseste, oarecum detasat de situatie, responsabilul scolii invatatorul Adrian Oprescu, cel mai vechi cadru al Scolii Siret. Dar dascalilor nu le mai este de mult frica. Chiar ajuta familiile cu ce pot. O haina veche, un caiet ori ceva de-ale gurii, le aduc cu placere copiilor.
Meniul primaverii: buruieni sau melci
"M-am mai mincat fasole de nu mai tin minte. Carne? De vreo citiva ani. Buruieni, din asta traim. Asa trecem primavara. Am mai fost la melci, la livada, si am avut ce minca vreo citeva zile. Singurii nostri bani sint alocatiile. Din asta traim", ne destainuie Rodica Toader, mama a cinci copii, toti scolari. "Au anemie. Am unul chiar bolnav de hepatita, da’ n-am ce sa-i fac. Mor pe capete de boala", completeaza femeia. Citiva bani ii mai scot facind linguri si funduri de lemn. Dar primesc o mie de lei pe obiect, 50 de mii intr-o saptamina buna. Altii mai merg cu ziua la cimp, dar nu prea sint doriti "ca asa e cu tiganii", zice Rodica Toader. De le-ar oferi cineva un serviciu, sustin ca l-ar accepta numaidecit, indiferent de cit de greu le-ar veni. "Atita vreau, sa am un loc de munca, sa am cu ce ma descurca cu gura. Toti copii mi-s bolnavi. Asta mica (spune aratind cu degetul o fetita de vreo 6 anisori – n.r.) are anemie, hepatita ori nu stiu ce ca s-a uscat pe picioare. Cade jos. Nu maninca nimic de citeva zile", spune, parca indignat de situatie, Vasile Duran, fost lucrator la IGO, timp de zece ani. Toate povestile celor din cartier sint similare. Toti se pling de lipsa mincarii, a banilor, a slujbei, de bolile copiilor, si oarecum surprinzator, de faptul ca nu-i pot lasa sa invete carte. Odrazlele le iau cu ei la munca, de cum invata sa tina sapa in mina. "Lipsa banilor e o problema majora. N-au serviciu, aproape ca n-au ce minca, iar scoala e un lux. Sint care merg, dar numai pentru alocatii", ne-a declarat viceprimarul orasului Gheorghe Podaru. (Cristina LAZARIN)