Taximetristii focsaneni vor majora tarifele

joi, 13 mai 2004, 23:00
2 MIN
 Taximetristii focsaneni vor majora tarifele

Tarifele taximetristilor din Focsani s-ar putea majora in curind. Presedintele Camerei Taximetristilor Focsani, Cornel Ticau, a declarat ieri, in sedinta camerei, ca a depus la Primarie justificarea pentru introducerea tarifului de 9.000 de lei/kilometru si ca se asteapta un raspuns favorabil in urmatoarea perioada. Cornel Ticau a mai spus ca s-a rezolvat partial si problema locurilor de parcare pentru taxiuri. Aproximativ 300 de locuri de asteptare au fost realizate pina acum de Primaria Focsani. Tot de la Primarie, 500 de taxiuri au primit autorizatii de functionare dupa cum prevad legile in vigoare. Camera Taximetristilor Focsani a acordat in acest an 62 de recomandari pentru operatorii de taxi, 117 recomandari pentru taximetristii independenti si 8 pentru dispeceri. Si problema aparatelor de taxat fiscale a fost ridicata in sedinta Camerei Taximetristilor. Presedintele Cornel Ticau a spus ca noile aparate de taxat fiscale vor putea fi cumparate prin credit de la BRD. Taximetristii s-au vaitat de problemele pe care le intimpina in trafic, dar si de faptul ca agentii de politie rutiera se dovedesc mult prea exigenti cu ei. Prezent la intilnirea cu taximetristii, seful Biroului Politiei Rutiere Focsani, inspectorul principal Daniel Popescu, s-a declarat nemultumit de numarul mare de sesizari pe care le are din partea celor nemultumiti de comportamentul taximetristilor in trafic. Daniel Popescu i-a avertizat pe cei prezenti in sala si a facut apel la intelegerea lor de a respecta regulile de circulatie pe strazile din municipiu. „Vom gasi o modalitate sa va obligam sa fiti corecti. Sint unii taximetristi care au patru sau cinci amenzi si care nu le platesc si nu sint deranjati de acest lucru”, a declarat inspectorul principal Daniel Popescu. Acesta a spus ca nu este exclus ca cei care acumuleaza un numar mare de amenzi sa nu mai fie lasati sa desfasoare activitatea de taximetrie. Inspectorul principal Daniel Popescu a avertizat inca o data atit taximetristii care circula fara atestat, cit si operatorii de taxi care nu ar trebui sa-i angajeze. „Trebuie sa intram in legalitate cu atestatele. Greseala este ca ii angajati si daca noi ii gasim in trafic, inseamna ca mai sint”, a spus reprezentantul politiei rutiere. (Marius GRIGORESCU)

Comentarii