Tragedie pe Soseaua de Centura

luni, 26 mai 2003, 23:00
2 MIN
 Tragedie pe Soseaua de Centura

Un grav accident de circulatie a avut loc ieri dimineata la ora sase pe Soseaua de Centura, in apropiere de en-gross-ul LVG, cind doua masini s-au ciocnit in plin. In urma coliziunii o persoana a murit, iar alta a fost ranita. Accidentul s-a produs din cauza neadaptarii vitezei la conditiile de drum si din cauza carosabilului umed. Viorel Florin Covrig, de 26 ani, din Bacau, a pierdut controlul masinii pe care o conducea, un Renault Megane. Autoturismul a derapat si a lovit partea din dreapta fata a unei autospecializate Renault, care circula regulamentar din sens opus.
In urma impactului, Renault-ul Megane s-a rasucit si a izbit cealalta masina cu spatele, in lateral, apoi a ricosat intr-un gard din beton tot cu partea din spate. Ciocnirea a fost atit de puternica, incit motorul Meganului a fost dislocat de restul masinii si aruncat la citiva zeci de metri distanta. Alte resturi din cele doua masini erau imprastiate pe o mare suprafata din perimetrul accidentului. Din aceasta cauza, circulatia in zona a fost restrictionata pentru aproximativ o ora.
Soferul vinovat a scapat nevatamat
Ambele victime ale accidentului se aflau in autoturismul marca Renault Megane. Pasagerul de pe locul din dreapta, Marius Daniel Covrig, in virsta de 20 de ani, a murit in urma coliziunii. A doua victima a accidentului, Vasile Avram, in virsta de 45 de ani, se afla pe bancheta din spate a automobilului. El a fost grav accidentat si transportat de urgenta la Bucuresti, sansele sale de a scapa cu viata fiind destul de reduse. Singurul care a scapat nevatamat din masina zdrobita a fost soferul acestuia, Viorel Florin C. Celalalt automobil implicat in accident, un Tir Renault cu numar de Constanta, este proprietatea unei firme din Hirsova, si era condusa de Aurel R., din aceeasi localitate. (Mihai BOICU)

Comentarii