Coada de zile mari la inscrierea la facultate

miercuri, 18 iulie 2001, 23:00
3 MIN
 Coada de zile mari la inscrierea la facultate

Ideea de a fi admis la facultate pe baza unui simplu dosar i-a ispitit pe multi absolventi de liceu care viseaza sa devina studenti. Astfel, in penultima si ultima zi de inscriere, aspirantii la studentie au stat la cozi interminabile pentru a isi depune actele. Din cauza numarului mare de candidati, comisiile de inscriere si-au prelungit programul, preluind dosarele pina in jurul orei 19,00. Dupa cum ne-a informat ieri rectorul Emil Constantin, numarul exact al celor care viseaza sa prinda, incepind din toamna, un loc in amfiteatrele Universitatii "Dunarea de Jos" va fi cunoscut zilele acestea, dar din primele estimari se pare ca acesta va depasi 5.000. "Numai pina in penultima zi se inscrisesera 3.290 de candidati. Astazi (n. r. – ieri) credem ca si-au mai depus dosarele alti 2.000. O situatie finala o vom afisa pe data de 19 iulie in jurul orei 12,00, cind candidatii vor putea afla care este concurenta la fiecare specializare", ne-a declarat rectorul. Faptul ca admiterea la unele specializari se face fara examen, doar pe baza mediei de la bacalaureat, i-a incurajat pe foarte multi absolventi de liceu sa-si depuna dosarul. La Facultatea de Mecanica, unde de obicei nu se ocupau locurile, anul acesta, pentru cele 417 locuri se inregistrau in penultima zi de inscrieri 516 candidati. La Facultatea de Industrie Alimentara, Acvacultura si Pescuit, cu o zi inainte de finalizarea inscrierilor se inregistra o concurenta de patru pe un loc. La Facultatile de Stiinte si Istorie, concurenta era de aproape trei pe loc.
Cea mai mare concurenta la Facultatea de Litere
Cei mai multi candidati se inregistreaza, ca si in anii trecuti, la Litere, specializarile limba romana – limba engleza sau limba engleza-limba romana. Aici, pentru cele 37 de locuri isi depusesera dosarele inca din penultima zi de inscriere 203 candidati, concurenta fiind de aproape sase pe loc. La celelalte specializari de la aceasta facultate, Limba engleza-limba franceza si Limba romana-limba franceza, concurenta nu depasea doi pe loc.
Tot o concurenta de doi pe loc se inregistra in penultima zi si la Facultatea de Stiinte Economice si Administrative, dar numai la profilul economic. La nou-infiintata specializare Geografia turismului, concurenta era de peste patru pe loc pe data de 17 iulie.
Colegiile universitare nu prea atrag candidatii
Cei mai putini candidati se inscrisesera la specializarea Teologie ortodoxa – limba engleza, unde numai doi candidati au avut curajul sa-si depuna dosarele. Tot concurenta destul de redusa s-a inregistrat si la colegiile universitare, unde in penultima zi de inscriere nici nu se ocupasera locurile. Astfel, la colegiul universitar din cadrul Facultatii de Mecanica se inscrisesera sase candidati pe 40 de locuri, la Nave 45 pe 80 de locuri, iar la Industrie Alimentara 40 pe 80 de locuri fara taxa. Singurele colegii unde numarul concurentilor era mai mare decit cel al locurilor sint la "Stiinte Economice" si la Medicina. Pe data de 20 iulie candidatii vor sustine probele eliminatorii, iar pe 21, 23, 25 iulie vor da testele scrise. Pe data de 27 iulie se vor afisa rezultatele, urmind ca eventualele contestatii sa fie depuse pe 27-28 iulie. Rezultatele finale vor fi afisate pe 30 iulie. (Roxana PENCIU)

Comentarii