Galateanul "Gidele" – banditul secolului

luni, 26 noiembrie 2001, 00:00
2 MIN
 Galateanul "Gidele" – banditul secolului

Cel mai mare hold-up comis vreodata pe teritoriul Romaniei il are ca autor pe un galatean de numai 25 de ani. Tilharul se numeste Florin Hahui, poreclit "Gidele". Este un ins mare cit un taur si violent ca un pitbull, de unde i se trage si porecla care aminteste de calaii din Evul Mediu. La inceputul acestui an, Hahui a dat lovitura vietii sale, cu care a intrat in cartea recordurilor. Pripasit in Suceava, "Gidele" a studiat lumea interlopa din acest oras si a pus ochii pe indivizii care fac afaceri cu masini de lux. In final, l-a ochit pe Gheorghe C., un ins care se ocupa cu traficul de autoturisme, l-a filat indelung, i-a "citit" cararile si orele la care avea diplomatul doldora cu valuta si l-a luat ca din oala: i-a dat citeva lovituri in teasta si i-a furat geanta. In care se afla o suma exorbitanta, aproximativ 300 miliarde de lei in bani romanesti. Ce se afla de fapt in geanta cu pricina? N-o sa va vina sa credeti: 4 milioane lire sterline, 11.000 dolari americani, 6.000 de marci germane si 24 milioane de lei. Hotul nu a fost prins. Era prea inteligent pentru a cadea in miinile politistilor romani. Mai mult, "Gidele" a dat la scurt timp o noua lovitura, la Botosani, unde a devalizat prin violenta un alt patron, caruia i-a luat bijuteriile si banii, prada in valoare de 20 milioane de lei.
"Gidele" – spaima hotilor, la 14 ani
Florin Hahui a debutat in meseria de hot la 14 ani, cind a comis un furt. A facut cunostinta cu Scoala de corectie. Apoi s-a hirsit in ale tilhariei. Pentru jaful comis la Suceava , tribunalul din localitate l-a judecat pe Hahui in contumacie si l-a condamnat la 14 ani inchisoare prin mandatul nr. 34/4 februarie 2001. Potrivit informatiilor pe care le detinem, "Gidele" a reusit sa fuga din Romania si sa ajunga in Irlanda. Pe numele sau a fost emis un mandat de arestare international, specialistii Interpolului chinuindu-se acum sa-i dea de urma. Tinind cont ca Hahui e inalt de 1,90 m, cu o constitutie de atlet si ca se ghideaza dupa instincte animalice gen "n-am tata, n-am mama", baietii de la Interpol vor avea serios de furca cu "Gidele" cind o fi si-o fi sa-l aresteze. (N. MATEI)

Comentarii