Profesorii ieseni, cei mai tari din lume

luni, 27 septembrie 2004, 23:00
1 MIN
 Profesorii ieseni, cei mai tari din lume

In opinia Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ), cei mai multi profesori ieseni merita calificative maxime. In urma controalelor facute de inspectorii scolari de la inceputul acestui an, doar opt dascali dintre cei aproximativ 1.500 de asistati la ore au primit calificativul „slab”. Munca altor 20 de profesori a fost considerata acceptabila, pe cind 1.115 dascali au primit calificatul „foarte bine” si 149 calificativul „bine”. Toate aceste calificative au fost facute publice ieri la sedinta inspectorilor scolari cu directorii tuturor scolilor din Iasi si judet, dupa ce ministrul secretar de stat Irinel Chiran a atras atentia la Iasi saptamina trecuta ca in Romania „calificativele acordate profesorilor sint mai mult formale”. „Mi-as dori ca in scoli sa se ia mai multa atitudine. Sa fim sinceri in aprecieri!”, a mentionat Irinel Chiran in vizita sa la Iasi, de saptamina trecuta. Inspectorii scolari ieseni au constatat in urma verificarilor, dupa cum se arata intr-un raport anual realizat de ISJ, ca una din deficientele profesorilor evaluati cu calificative slabe este aceea ca nu cunosc continutul stiintific al disciplinei pe care o predau sau au metode de predare invechite. (M. RATA)

Comentarii