Casa in curtea scolii

marți, 28 martie 2006, 23:51
1 MIN
 Casa in curtea scolii

Expropierile de acum citeva zeci de ani dau, acum, batai de cap oamenilor care isi doresc, din nou, dreptul la proprietate asupra terenurilor ce au apartinut familiilor lor. Doi cetateni solicita portiuni de teren aflate in curtile unor scoli. In acest sens, Petru Benea, din Gheraesti, si Ioana Horban, din Horia, s-au adresat Oficiului Prefectural pentru a fi indrumati spre caile legale ce pot fi utilizate in scopul improprietaririi. „Ioana Horban, din Horia, are casa in curtea scolii din comuna, detinind tot terenul acestei scoli. Dupa in anul 1990, ea s-a ales doar cu o cale de acces, prin curtea scolii, catre locuinta, restul terenului fiind trecut in domeniul public. Femeia intra pe poarta scolii in casa peste care este proprietara. La Gheraesti, Petru Benea solicita improprietarirea pe 150 de metri patrati din cei 700 de metri patrati ai terenului unei scoli din comuna. Suprafata respectiva a fost cumparata de tatal sau, care si-a vindut vaca din batatura si costumul nou de haine al fiului ca sa aiba banii necesari pentru cei 150 de metri patrati de pamint. Bucata de teren stapinita, acum, de scoala din Gheraesti, impreuna cu o alta suprafata, ar urma sa fie oferite de familie unei rude, in scopul construirii unei case”, a declarat directorul Oficiului Prefectural Roman, Nicu Chirila. Acesta a recomandat ambilor cetateni sa isi ceara dreptul de proprietate asupra terenurilor respective in instanta, considerind ca sansele lor de reusita sint maxime, in conditiile in care vor avea toate actele necesare dovedirii proprietatii si un avocat bun.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii