Cutitari la drumul mare Minor injunghiat pentru ca avea „gura mare”

duminică, 24 octombrie 2004, 23:00
2 MIN
 Cutitari la drumul mare Minor injunghiat pentru ca avea „gura mare”

Duminica dimineata, in jurul orei trei, un tinar din Roman a ajuns in spital
dupa ce a primit doua lovituri de cutit in spate, pentru ca „a glumit” cu cine
nu trebuia. Florin C., in virsta de 16 ani, a ajuns in Triajul sectiei Chirurgie
a Spitalului Municipal Roman, cadrele medicale stabilindu-i diagnosticul de
„plagi injunghiate umar sting si torace posterior”. Tinarul se afla la citiva
metri de blocul in care locuieste cind alti doi baieti, de virsta apropiata, l-au
injunghiat. „Simbata seara am mers in discoteca, iar dimineata, pe la ora
trei, inainte sa ajung acasa, m-am oprit pe strada Cuza Voda, la magazinul
«Rama», sa cumpar ceva. Eram cu inca trei baieti. In timp ce stateam la
rind la geam, au aparut alti doi baieti, cu virste de vreo 18 – 19 ani, care au
intrebat vinzatoarea daca are bautura de vinzare. Noi le-am spus, in gluma,
ca nu este bautura, iar ei s-au luat de noi, intrebindu-ne de ce comentam.
Apoi, au plecat amindoi. Cit am mai stat noi la vorba, ei s-au intors, cu
niste cutite in mina, si, desi am fugit, unul dintre ei m-a prins si mi-a infipt
cutitul in umar si un pic mai jos de omoplat. Nu m-a durut tare, insa, cind
am simtit ca-mi curge singele, m-am speriat. Ei au fugit, iar eu am oprit o
masina a Politiei. Le-am povestit politistilor ce am patit, iar ei m-au adus la
spital”, a declarat Florin C. Baiatul a mai spus ca nu ii cunoaste pe cei care
l-au agresat pe el si pe prietenii sai. Florin este internat in sectia Chirurgie
a Spitalului Municipal Roman. (Alex NISTOR)

Comentarii