In presa interbelica – Romanul de 150.000 de suflete

In secolul XXI nu putem trai fara informatie. Avem nevoie de ea ca de aer, ne „hranim” practic cu ea. Ziare, posturi de televiziune si de radio, toate ne asalteaza cu informatii si traiesc din „foamea” si din curiozitatea noastra, pe care o exploateaza. Dar mass-media nu este o inventie a omului modern. In perioada interbelica, „piata informatiei” din Roman era impartita intre trei saptaminale, „Ritmul vremii”, „Curentul Romanului” si „Ecoul”, toate trei intitulate „saptaminal independent de informatie, reportaj si propaganda culturala”. Rasfoind presa vremii am ajuns la concluzia ca nimic nu este nou sub soare. Si acum 60 de ani, ca si astazi, aceleasi subiecte se regaseau in paginile ziarului. Diferenta dintre ele o face insa limbajul
vremii, care face deliciul oricarui cititor de astazi.
Infractiunile, pe primul loc
Ca si astazi, si in perioada interbelica oamenii isi smulgeau ziarul din mina pentru a citi despre accidente, hoti si crime, crucindu-se bucurosi ca n-au fost ei in locul victimei. Numai ca, atunci, accidentele nu erau cu masini ci, cu carute. Vitezomani, insa, erau si atunci. Iata cum descrie „Ritmul vremii”, din 29 aprilie 1940, un accident de circulatie. „Dumitru Cosnita, conducind o caruta pe Strada Principatelor Unite, pe cind cobora valea, calul a luat vint, caruta calcind pe femeia Estera Grinberg. Victima s-a ales cu fractura unei miini si cu contuziuni la cap si pe tot corpul”. Ca si astazi, la baza accidentelor de circulatie statea consumul de alcool, atit de partea autorului accidentului, cit si de partea victimei. „In ziua de marti 1 martie, orele 3 si jumatate, o caruta cu un cal, ce ducea un butoiu, a prins sub rotile ei pe muncitorul Melnic Vasile din strada Hermeziu, pricinuindu-i contuziuni grave la piept si picioare. Accidentul s-a petrecut pe Strada Mare, chiar sub ochii gardianului. Muncitorul Melnic Vasile ne spune ca gardianul public l-a categorisit beat, fara a face cercetari. Or, muncitorul prezentindu-se la redactia noastra in halul sau fara de hal, tavalit in noroiu, nu prezenta nici un semn de betie”, relateaza tot „Ritmul vremii”. Si alte infractiuni erau descrise pe larg. Sub titlul „Salbatica agresiune”, citim intr-un saptaminal din 1938: „La Parchetul local s-a prezentat tiganul Caslaru, reclamind ca tovarasul sau Paraschiv Mares, zis Baron, ademenindu-l prin tiganul Stefan Sulea Mustata, pe motiv ca l-a divulgat in chestiunea furturilor de cai din zona Roman, dimpreuna cu alti tigani, au tabarit asupra lui, lovindu-l cu ciomegele pina l-au lasat in nesimtire”.
O alta categorie de infractiuni descrisa pe larg in paginile ziarelor interbelice este darea de mita. Revoltat de cele intimplate, redactorul de la „Ecoul” descrie o scena desprinsa parca din „Lantul slabiciunilor” lui Caragiale. „Dl. Vasile Necula, profesor de istorie la Liceul de Baieti «Roman-Voda», a primit zilele trecute vizita unui tinar care se recomanda student. Acesta a rugat pe d. profesor ca, in schimbul a 500 de lei, sa-l treaca pe un frate al sau, pe nume Herman Falticineanu, la obiectul istorie. Profesorul integru, depusa
bancnota la cancelaria liceului si a inaintat o reclamatie catre Parchet”. Mai mult ca sigur, cazul prezentat a provocat vilva la vremea lui, tinind cont ca si redactorul s-a simtit dator sa completeze cu propozitia: „Cele mai de sus sint intens discutate in oras, intrucit d. Necula este un om integru”.
„Tratare prin buna invoiala”
Lucrarile ce trebuiau facute din banul public erau licitate si cu 60 de ani in urma, anuntate fiind in ziar. Formularea era fermecatoare: „La 28 a lunii iulie1937, orele 10 dimineata, se va tine tratare prin buna
invoiala cu oferte inchise si sigilate, in localul Primariei, pentru refacerea ingraditurii in jurul Scoalei primare nr.2 de fete din Roman”, scria Ecoul intr-un numar din 1937.
La capitolul reportaj, subiectele nu erau nici ele departe de cele de astazi. In 1937, in materialul aparut sub titlul „O fata parasita recurge la serviciile unei vrajitoare ca sa-si recapete iubitul”, autorul se mira in supratitlul „Poveste cu farmece in secolul XX” ca, in acele timpuri moderne, mai sint fete tinere care cred in vraji si farmece. Probabil ca redactorul s-ar rasuci in mormint daca ar sti ca nici secolul XXI nu a
adus noutati in materie. Vraji si vrajitoare, dar si fraieri care sa le caute, sint si astazi.
Un alt reportaj interesant, pe care autorul in considera chiar atit de important incit sa-l dea publicitatii in serial, sub forma unui foileton, descopera pentru cititori lumea prostituatelor, in care el intra ca reporter sub acoperire. Din pacate, in arhiva presei interbelice nu se mai pastreaza decit primul episod, in care reporterul descrie cum isi agatau fetele prada.
Reclama, sufletul comertului
Paginile ziarelor erau pline si atunci de anunturi comerciale. Mai mari sau mai mici, in functie, probabil, de cifra de afaceri a celui care dadea anunturi. „Reputatia incaltamintei «Mociornita» se datoreste atit confectiunii trainice cu masinile de cusut americane «Good Year», cit, mai ales, talpii de calitate superioara, fiind tabacite prin sistemul lent. Rugam onorata clientela a se feri de imitatiuni”, spunea
un anunt publicitar al unei firme prospere, daca este sa ne luam dupa dimensiunea anuntului, care cuprinde si sfaturi pentru a recunoaste incaltamintea de calitate, dar si dupa faptul ca se regaseste in toate
numerele pastrate de arhiva.
Pe linga reclame la boiangerii „care desfid concurenta” si franzelarii „in conditii higienice” se regasesc si anunturi de pierderi. „S-a pierdut un ciine Spitz, alb, cu citeva pete ramase de la o vopsea. Raspunde
la numele Fifi. Gasitorul sa-l aduca la casa generalului Constantinescu, unde va primi o recompensa”, scria in ziar. Probabil ca loteriile luau si atunci mintile oamenilor. Societatile emitatoare de lozuri se intreceau care mai de care sa-si atraga clientii, care, daca e sa ne luam dupa anunturi, jucau si atunci mai
multi pe o varianta. „Cu o cheltuiala de 200 de lei, costul unui sfert de loz, nimeni nu este mai sarac. Insa cu lozul in buzunar aveti sansa de a scapa de griji pentru totdeauna. Lozurile colecturei Gheorghe
Stanoiu fac milionari la toate clasele”.
Anunturile mondene din ziare tineau probabil locul publicatiilor care se fac acum la Starea Civila. „Duminica, 6 martie 1938, are loc cununia religioasa a dragalasei domnisoare Rene Tobias, din Roman,
cu domnul Simca Aurel, din Bucuresti”. Tot la capitolul mondenitati se poate trece si informatia ce anunta Balul „Culesul Viilor”, organizat de Asociatia Intregului Corp P.T. T., „care ofera surprize nebanuite, lux
si fast” si care incearca sa-si atraga oaspetii anuntind ca pentru decorarea salii s-au consumat nici mai mult nici mai putin de 10.000 de kilograme de struguri. Anuntul nu localizeaza sala, dar banuim ca
a fost una uriasa, daca decorul a „mincat” strugurii dintr-o masina cu remorca.
„Mersul epidemiilor”
Asa cum bine se intitulau ziarele vremii ca fiind „de informatie si de propaganda culturala”, din paginile lor se puteau afla informatii utile pentru toata lumea. Pe prima pagina, „Ritmul vremii” din 29 aprilie 1940, facea educatie sanitara cu ajutorul medicului Constantin Samson, care povestea cititorului cum e cu perimetrul toracic si cu factorii care impiedica „buna respiratie generala”. „Plaminii se pot inchirci si vesteji la cei care au nasul si gitul astupate in parte cu dopuri carnoase (amigdale si polipi) sau cei care sufera de strimbarea paretelui dintre nari”. De asemenea, tot pentru buna dezvoltare a perimetrului toracic medicul consemna ca este „interzis cu strasnicie a se da fetelor de lucru si acasa”. Cazurile de boli infectioase erau tinute din scurt de presa, care publica in fiecare saptamina, sub titlul „Mersul epidemiilor” un „sumar” al cazurilor de scarlatina, „rugeola” sau „tusa convulsiva” inregistrate in oras si in comunele invecinate. Tot din domeniul medical, aflam ca in 1937 in judetul Roman erau 15.000 de sifilitici. Ziarul deplingea faptul ca populatia era decimata de boli infectioase si ca in Roman, la 150.000 de suflete erau doar cinci doctori. (Cosette ZANOCEA)