Laminorul a clacat in zece minute

duminică, 29 aprilie 2001, 23:00
4 MIN
 Laminorul a clacat in zece minute

Stadion "Moldova" timp frumos, teren impecabil, spectatori 10.000.
Au inscris: Ioan Radu (min.70), Tapu (min.77), Mazilu (min.79), Lazar (min.90).
Cartonase rosii: Dinita (min.37).
Cartonase galbene: Dinita (min.9), Ghinea (min.13), Irimia (min.15), Galamaz (min.48), Faramache (min.52), Dinu (min.63), Lazar (min.77), Ioan Radu (min.78).
Laminorul Roman: Branet, Codreanu, Ghinea (min.46 – Pavel), Ghidarcea, Dinu, Cozma, Zaharia (min.63 – Rotariu), Baciu, Andries, Ioan Radu (min.89 – Spirea), Tapu. Antrenor principal – Ioan Radu, Antrenor secund – Daniel Scinteie.
Sportul Studentesc: Stanca, Paunescu, (min.46 – Lazar), Cruceru (min.75 – Mazilu), Musteata, Glamaz, Dumitru, Irimia, Paduret, Dinita, Ciubotariu. Farmache (min.75 – Bucur). Antrenor – Gigi Multescu.
Arbitru – Tiberiu Lajos (Timisoara).
Asistenti: Daniel Burloiu (Galati) si Ioan Dumitrica (Craiova).
Observator FRF – Patriciu Abrudan (Cluj Napoca).
1-0, min.70: Ioan Radu reia spectaculos, din vole, de la 16 metri, trimitind balonul in stinga portarului Stanca.
2-0, min. 77: Rotariu il lanseaza pe Tapu in careu, iar acesta suteaza sec, de la 6 metri.
2-1, min.79: Mazilu scapa de marcajul lui Ghidarcea, la marginea careului de 16 metri, dupa care lobeaza balonul peste portarul Branet.
2-2, min.90: Dumitru executa o lovitura libera de pe partea stinga, portarul Branet scapa balonul din brate, iar Lazar reia in plasa, de la 4 metri.
Simbata, pe stadionul "Moldova" din Roman a avut loc derby-ul etapei a XXV-a a diviziei B de fotbal, seria I, meci in care s-au intilnit doua dintre cele mai bune echipe ale diviziei B. Anuntat ca fiind un meci aprig, cei 10.000 de suporteri romascani prezenti in tribunele stadionului de pe malul Moldovei au avut parte de un spectacol adevarat, spectacol care, pe alocuri, s-a ridicat peste nivelul multor partide din prima scena fotbalistica a tarii. Miza jocului si-a spus cuvintul inca din primele minute, cind tevarii au intrat in teren mult mai crispati decit adversarii lor, acest lucru punindu-si amprenta si pe evolutia lor in prima jumatate de ora, cind Sportul a condus ostilitatile. Dupa suturile lui Cruceru, Paduret sau Ciubotariu, cind balonul a fost blocat de portarul Branet, din minutul 37, oaspetii au fost nevoiti sa evolueze in doar 10 jucatori, dupa eliminarea lui Dinita, care a vazut cel de-al doilea cartonas galben si, implicit, cartonasul rosu, dupa o simulare a unui fault in careu. Dupa eliminarea celui mai periculos atacant al studentilor bucuresteni, Laminorul a preluat controlul jocului. In minutul 43, sutul lui Tapu, de la aproximativ 10 metri, lateral dreapta, a fost respins peste poarta de catre Stanca.
In cel de-al doilea mitan, romascanii au intrat in teren mult mai hotariti, impulsionati si de prima de joc oferita de catre presedintele Nati Meir, care le-a promis tevarilor ca, in cazul unei victorii, vor primi cite 1.000 de dolari fiecare. Dupa o prima ocazie a oaspetilor, in minutul 63, cind Irimia a patruns singur pe centru, insa a fost blocat de Branet, a venit rindul romascanilor sa treaca din nou pe linga deschidera scorului, prin acelasi Tapu, al carui sut, din marginea careului de 16 metri, a trecut pe linga poarta bucuresteana. Citeva minute mai tirziu, tevarii au reusit deschiderea scorului, printr-o reusita exceptionala a lui Ioan Radu. In minutul 77, ei s-au distantat pe tabela de marcaj la 2-0, prin golul inscris de Gabi Tapu, unul dintre cei mai buni fotbalisti romascani ai partidei. Din pacate, minunea nu a durat decit doua minute, dupa care Mazilu a reusit sa-l pacaleasca pe Ghidarcea si, ramas singur cu portarul Branet, a lobat balonul peste acesta, de la 15 metri, reducind din diferenta de pe tabela de marcaj. Bulversati de rapiditatea inscrierii acestui gol, elevii profesorului Ioan Radu nu au mai reusit sa blocheze incursiunile spre poarta lui Branet si, la o ultima faza de atac a studentilor bucuresteni, portarul romascan a gafat nepermis, scapind balonul din mina. Lazar, aflat in apropiere, a reluat in plasa, spulberind sperantele romascanilor de a mai ocupa pozitia a doua in clasament, pozitie ce i-ar fi dus la un meci de baraj pentru promovarea in primul esalon fotbalistic al tarii.
Declaratii dupa meci
Gigi Multescu, antrenor la Sportul Studentesc: "Pentru mine, a fost un meci de infarct. Am stiut ca Laminorul este o echipa foarte puternica si ma asteptam la o astfel de replica. Am controlat jocul in prima parte a sa dar, dupa 2-0, am incercat sa modific structura echipei, pentru ca nu mai aveam nimic de pierdut. Am crezut, atit eu, cit si jucatorii, ca se poate si am reusit sa restabilim egalitatea pe tebela de marcaj. Imi pare rau de faptul ca arbitrul Lajos nu a luat niste decizii cinstite, el eliminindu-l pe Dinita, dupa parerea mea, mult prea usor. Cred ca a cintarit jocul cu doua balante diferite, avind in vedere si faptul ca romascanii au avut citeva interventii destul de dure la minge, interventii ramase nesanctionate nici macar cu cartonas galben".
Ioan Radu, antrenor la Laminorul Roman: "Regret ca s-a intimplat asa si am pierdut doua puncte chiar la finalul jocului. In prima parte am jucat crispati din cauza mizei foarte mari dar, dupa ce am avut un om in plus pe teren, lucrurile s-au schimbat. Am pierdut victoria in urma a doua greseli personale, a lui Ghidarcea si Branet, dar nu cred ca trebuie sa le punem in spate acest esec. Asa este fotbalul si nu cred ca cineva ar trebui sa ii condamne pe cei doi".
(Bogdan GOTCA)

Comentarii