Tata pentru un inger

Bitar Paul Maruan s-a nascut prematur, la sase luni, in 1992. Cintarea mai putin de 1000 de grame. Desi nu se stie ce greseala a facut, el s-a nascut cu tetrapareza spastica. Medicii au spus ca nu va putea merge niciodata. Si cum viata prinde din ce in ce mai mult gustul singelui nevinovat, vazind ca are un fiu handicapat, tatal a preferat sa-l abandoneze. Mama, Antici Maria, a ramas cu Paul. A lucrat un timp la CFR, dar banii erau prea putini pentru medicamente. Asa ca, l-a lasat pe Paul in grija bunicii, si, in 2000, a plecat in Italia, la munca. La inceputul lunii februare 2002, Paul, care va implini 10 ani, a fost operat la Cluj. ”De cinci saptamini, sta in ghips. Tatal lui nu vrea sa stie ca este operat. La inceput, medicii au spus ca nu au ce sa-i faca si ca ar fi mai bine sa-l trimitem la orfelinat. Dar este o crima: cum sa-ti dai propriul copil la orfelinat? La Cluj, doctorita mi-a spus ca sint sanse ca el sa se vindece, dar in timp. Toata viata va trebui sa mearga la sala de gimnastica”, spune Ciobanu Maria, bunica lui. De cind a plecat mama, Paul-Maruan a invatat pe de rost numarul de celular la care mama il suna in fiecare seara. Citiva verisori l-au vizitat si i-au lasat semnaturi pe ghips. Este singura lui amintire despre copii care merg la scoala, joaca fotbal sau planuiesc razboaie cu indieni si ”cauboi”. Afara, copii de virsta lui arunca ghizdanele pe banca din fata blocului si incep sa fugareasca o pisica. Strigatele lor se aud pina in camera lui Paul. ”Anul trecut, o fundatie franceza a cumparat un vaccin de 500 de dolari, pentru boala lui. Doctorii de aici nici macar nu se uita si nici nu-l incurajeaza. Ar fi trebuit sa merg la Cluj, dar spitalele sint in carantina si imi trebuie adeverinta ca, in oras la noi, nu sint microbi. Atita timp cit exista o sansa, nu ma dau batuta”, spune, emotionata, Maria.
"As vrea, ca jucarie, ochii mamei…"
Cum ar fi sa nu mergi niciodata? Cind incerci si vezi ca nu poti, de ciuda, izbucnesti in plins. Cum ar fi sa fii purtat de pe un pat pe altul, iar picioarele sa-ti fie fixate intr-o singura pozitie, sa nu te poti scarpina, sa nu te poti intoarce noaptea in somn? Ti-ai spune, probabil, ca viata nu merita traita. ”De nicaieri n-am primit nici o incurajare. Mama lui s-a imbolnavit in Italia, de atita munca. Dar n-o sa ma dau batuta! Vreau sa stie si altii care sint in situatia mea ca, oricit de greu ar fi, daca exista o sansa, trebuie incercat. Nu vreau bani. As mai vrea doar ca tatal lui sa dea un semn de viata. El este aici in Roman, dar nu-l intereseaza soarta lui. Vreau sa stie ca Paul poate fi vindecat si ca, daca l-ar iubi, i-ar lasa macar un numar de telefon, la care sa-l poata gasi” spune Maria. In gradina Ghetsemani, Isus Christos s-a rugat, asudind singe: ”Tata, fa sa treaca de la mine paharul acesta…”. Intr-un apartament modest, din Roman, Paul se roaga astfel: ”Daca ar avea parintii ochi sa vada/ Si sufletul le-ar fi mereu atent / In ochii pruncilor cu viata fada/ Ar descifra mesajul lor urgent/ Va rog iubiti-ma atent./ Nici glume, nici minciuni, bomboane, arme/ Nu vreau bunici si nici televizor/ Nu-mi trebuie nici lux, nici imbibare/ Putin imi pasa de traiesc sau mor./ Dar vreau sa fiu al vostru, nu al lor!/ Eu stiu c-aveti profesii elevate/ Ca sinteti la curent cu date noi/C-aveti servici, ca eu sa am de toate/ Dar fiindca va iubesc pe amindoi/ Va spun: eu am nevoie doar de voi./ As vrea ca jucarie ochii mamei/ Nu ochii-ndepartati ai unui unchi/ Cind ne-ntilnim atrasi de glasul foamei/ Nu pot sa stau la tata pe genunchi/ Ma simt ca o mladita fara trunchi./ Nu vreau sa fiu un deget care-acuza/ Gasind darul singur vinovat/ Am gind curat si inima refuza/ O bomba cu efect intirziat/ Vreau sa devin un om adevarat/ De-aceea vreau parintii mei sa creada/ Sa aiba mereu sufletul atent/ Sa descifreze strigatul urgent:/ Va rog, iubiti-ma inteligent!!!”. (Emilian PAL)