Viata cu portia

Cum sa reactionezi in momentul in care afli ca suferi de o boala incurabila,
stii ca vei muri, dar nu stii cind? Un adult poate raspunde unei astfel de
incercari in mai multe feluri, de la disperare la impacare cu moartea. Ce se
intimpla, insa, cind ultimatumul este dat unui copil? Cind esti copil si suferi
de o boala incurabila cum e SIDA sau esti infectat cu HIV, ai putine
variante. Una dintre acestea e sa visezi.
Copilarii darimate
In judetul Neamt, exista un singur Centru de zi care se ingrijeste de copii
seropozitivi. Cei mai multi dintre ei stiu de boala lor, insa se agata cu toate
puterile de viata care le paraseste, incetul cu incetul, trupurile. „De obicei,
evitam sa le spunem acestor copii de boala. Parintii le spuneau ca au
hepatita sau pneumonie, insa, in cele din urma, tot aflau. Recent, am avut
o campanie in care incurajam parintii sa le spuna copiilor adevarul, iar
aceasta campanie a avut primele rezultate dupa noua luni. In unele cazuri,
noi eram ultimii care aflam ca a murit un copil. De obicei, se afla cind se
intilneau parintii sa-si ridice ajutorul de insotitor”, spune Mihaela Vatavoiu,
directorul Asociatiei Romane Anti – SIDA (ARAS), filiala Neamt.
Cei mai multi dintre copiii din centru au aflat de la parinti. „Cind am iesit din
spital, am vazut-o pe mama cu o hirtie in mina, care era biletul meu de
iesire din spital. Eu i-am cerut foaia ca sa ma uit pe ea, dar mama mi-a
spus sa nu ma supar din cauza bolii care era trecute pe ea. Eu i-am spus
ca nu ma supar, mama m-a mai intrebat o data, ca sa fie sigura, eu i-am
spus ca nu, si, atunci, mama mi-a spus ca am HIV, dar nu SIDA”, spune
A.M., de 14 ani. Povesti asemanatoare au cei mai multi copii bolnavi, insa,
in spatele raspunsurilor se ascund tragedii greu de acceptat. G.V., de 16
ani, a aflat de boala de la o prietena care a strigat dupa ea, pe strada, iar
T.A. a aflat de boala ei in timpul unor certuri in familie.
Arma vietii: indirjirea
Cu toate acestea, copiii bolnavi din tot judetul se joaca invata si viseaza in
Centrul de zi. „Incercam sa-i sustinem sa mearga la scoala, sa nu
abandoneze lupta. Au o indirjire extrem de mare. Noi ii incurajam sa
traiasca. Acum, sase copii au reluat scoala, iar ca mentalitate, lucrurile s-au
mai schimbat. Directorul scolii stia despre ce e vorba si a acceptat”, mai
spune directoarea ARAS. Visurile lor sint aceleasi ca ale tuturor copiilor.
„Daca as vrea sa schimb ceva in viata mea, as vrea sa schimb rolele, lantul
de argint si ceasul care nu are baterii”, spune E.A, de 14 ani. „As vrea sa
lucrez in cadrul Directiei pentru Protectia Consumatorului, sa ma duc la
restaurante sa cercetez daca alimentele si restaurantele sint curate”, spune
D.P., tot de 14 ani. Mai toti copiii vor sa aiba prieteni, sa nu mai fie singuri si
lumea sa constientizeze ca boala se transmite destul de greu. „Am avut un
caz, o fetita care facea parte dintr-o familie extrem de saraca. A stat doi ani
la noi, pina cind s-au facut analize noi si s-a dovedit ca fetita nu era
bolnava. Cit a stat aici, nu s-a imbolnavit”, isi aduce aminte directoarea
Mihaela Vatavoiu.
Centrul de zi, aproape de desfiintare
In Centrul de zi beneficiaza de asistenta psiho-sociala 25 de copii care au
abandonat scoala, dar in timpul verii numarul acestora creste. In urma unei
finantari, ARAS a primit un ARO, cu care transporta copiii din tot judetul la
centru. „Aici, copiii sint impartiti in grupuri terapeutice. In timpul verii, sint si
35 de copii. Acum sint probleme, pentru ca nu mai avem fonduri. Multi
dintre copii provin din familii foarte sarace. Mergem la teatru sau la film,
simbata ii invatam sa lucreze si sa se joace la calculator. Nu stim cit ne
vom mai putea descurca”, marturiseste Mihaela Vatavoiu.
Acestor ingeri suferinzi nu le este frica de moarte, chiar daca ei poarta o
povara mai mare, poate, decit cea a parintilor. Ei sint doar tristi, tristete
care vine din frica de a nu fi stigmatizati si izolati. Daca nu putem face mai
mult pentru ei, macar cu un zimbet sintem datori. (Emilian PAL)