Un soferi sustine ca politistii de la Circulatie se tin de smecherii

joi, 22 iulie 1999, 23:00
2 MIN
 Un soferi sustine ca politistii de la Circulatie se tin de smecherii

Dumitru Huianu, din municipiul Suceava, s-a adresat redactiei "Monitorul de Suceava" reclamind ca a fost victima unui abuz savirsit de un echipaj al Biroului Politiei Rutiere Suceava. El sustine si intr-o declaratie scrisa ca un proces-verbal de constatare a unei contraventii a fost semnat in fals la rubrica "Contravenient", el refuzind sa semneze respectivul document. In dupa-amiaza zilei de simbata, 10 iulie a.c., Dumitru Huianu, care se afla la volanul autoturismului proprietate personala, a fost oprit pe strada Calea Unirii de un echipaj al Biroului Politiei Rutiere, motivul invocat de subofiteri fiind depasirea vitezei regulamentare de 50 km pe ora. "Am prezentat pentru control actele, cu rugamintea sa mi se dea negativul de la radar, intrucit nu credeam ca am depasit viteza legala cu 16 km la ora, dumnealor pretinzind ca rulam cu 66 km pe ora. La cererea mea, mi s-a raspuns afirmativ, dar dupa ce am asteptat o jumatate de ora unul dintre subofiterii din echipaj, plt. maj. Grigoruta, mi-a spus ca negativul il pot obtine dupa o zi sau doua. El mi-a dat sa semnez si procesul verbal incheiat, care are numarul 2201985, dar am refuzat intrucit nu eram convins ca am gresit pentru ca nu vazusem negativul. Pe procesul verbal, completat de plt. adj. Mosnegutu, era trecuta o sanctiune in suma de 50.000 de lei", a declarat Dumitru Huianu.
Dupa ce si-a recuperat toate actele de la echipajul de la Biroul Politiei Rutiere, documentele masinii, permisul de conducere, Dumitru Huianu a parasit perimetrul in care a fost oprit, unul din subofiteri spunindu-i ca va primi prin posta procesul verbal si clieseul. "Luni, 19 iulie a.c., am ridicat recomandarea prin care am primit doar procesul verbal, fara cliseul pe care l-am solicitat si care mi-a fost promis. Procesul verbal era acelasi, cu numarul 2201985, pe care am refuzat atunci sa-l semnez, dar cu o amenda modificata. In locul sumei de 50.000 de lei era trecuta suma de 250.000 de lei, practic s-a adaugat cifra "2" in fata, pe procesul verbal nefiind trecuta adnotarea in litere. In plus, in dreptul rubricii "contravenient" era aplicata o semnatura care nu-mi apartine, intrucit eu refuzasem sa semnez procesul verbal si ca urmare el a fost semnat in fals", a adaugat Dumitru Huianu. In sprijinul afirmatiei sale, Dumitru Huianu a prezentat documente intocmite anterior procesului verbal, care purtau semnatura lui si care nu are nimic in comun cu cea inscrisa in procesul verbal. "Consider ca s-a savirsit un abuz si mi-au fost incalcate drepturile, ceea ce este foarte grav intr-o societate declarata democrata", a declarat Dumitru Huianu. (Dana CHIHAIA)

Comentarii