Traian Dobre, la spital dupa un accident in Podul de Piatra

joi, 10 decembrie 2009, 21:31
2 MIN
 Traian Dobre, la spital dupa un accident in Podul de Piatra

Fostul deputat Traian Dobre a ajuns ieri-dimineata la spital dupa ce s-a rasturnat cu masina. Accidentul s-a petrecut in jurul orei 9,30 pe strada Silvestru, in apropiere de benzinaria Petrom din zona Podul de Piatra. Dobre conducea un Matiz, iar politistii spun ca acesta circula cu viteza mult prea mare.

"Conducatorul auto circula dinspre Gara catre Podul de Piatra. Din cauza vitezei excesive, a pierdut controlul volanului si s-a rasturnat pe partea carosabila. Nu au fost implicate alte autoturisme, iar conducatorul auto nu consumase bauturi alcoolice", a spus comisarul Sorin Catana, seful Biroului Politie Rutiera al municipiului Iasi.

"Cum s-a intimplat? Intrebati-i pe cei care au facut lucrarile in zona si au lasat santuri si denivelari pe sosea. Aveam cam 30-40 de kilometri la ora si am calcat linia de tramvai. Am derapat, iar cind am pus frina, masina fiind mica si usoara, m-am rasturnat. Am derapat in fata la Petrom si am ajuns in fata benzinariei Mol. Multumesc lui Dumnezeu ca a fost numai atit si ca sint in viata. M-au scos din masina niste baieti de la o scoala de soferi", a declarat aseara fostul parlamentar de Iasi.

Dobre le-a spus si politistilor ca nu isi explica ce s-a intimplat si ca a derapat pe sinele de tramvai. Fostul deputat a fost transportat de un echipaj SMURD la spital. "Pacientul prezenta un traumatism cranio-cerebral minor. A fost adus de catre un echipaj SMURD si evaluat in Unitatea de Primire Urgente a spitalului. Nu a necesitat internare", a declarat dr. Romeo Chelariu, purtator de cuvint al Spitalului de Neurochirurgie.

Printre cei mai longevivi parlamentari

Traian Dobre nu mai este deputat din toamna anului trecut. El este insa unul dintre cei mai longevivi parlamentari ai Iasului. Si-a inceput activitatea in Legislativ in anul 1996, ca membru PSD, dar si-a incheiat al treilea mandat (2004-2008) ca deputat PNL.

Anul trecut, a ratat "la mustata" mandatul de parlamentar, in favoarea nurorii sale, Cristina Dobre, tot candidat al PNL, dar in alt colegiu, in urma redistribuirii voturilor. Dobre a mai candidat si la Primaria Iasului, in anul 2000, din partea PSD, si opt ani mai tirziu la sefia Consiliului Judetean, ca membru al PNL. "Notorietatea" nationala si-a cistigat-o in 2006, atunci cind a fost filmat de o televiziune centrala atipind in Parlament.

Familia Dobre controleaza distribuitorul de materiale de constructii COMAT SA, fiind si, pina de curind, dealer zonal al Daewoo Automobile. In prezent, firma familiei este dealer local al mai multor marci de automobile, printre care BMW, SAAB etc.

Comentarii