Cutitarul de la "Procopiu"

miercuri, 24 ianuarie 2001, 00:00
3 MIN
 Cutitarul de la "Procopiu"

Ieri, in jurul orei 10, elevii clasei a XII-a E de la Liceul "Stefan Procopiu" au fost martorii unui incident socant, mai putin intilnit intr-o scoala. In timpul celei de a doua pauze, elevul Iulian Condrea, siciit de Alin Moldoveanu, intr-un moment de furie, a scos un cutitas artizanal de marimea unui bisturiu pe care i l-a infipt in spatele colegului sau. Urmarile: o plaga taiata cu latimea de un centimetru.
Citiva dintre colegii celor doi au declarat ca au fost surprinsi de acest incident, care s-a petrecut fulgerator.
Situatia scolara a lui Condrea nu este una dintre cele mai stralucite. El se inscrie in categoria elevilor mediocri. Pentru ca urma ora de biologie, Condrea a dorit sa mai rasfoiasca putin manualul. El tinea sa raspunda la lectie pentru a-si imbunatati media de 4,50. Moldoveanu, care statea un pic mai bine la acest obiect si nu avea grija mediei, ar fi dorit ca Iulian sa mai ramina pe hol la taclale. Cei doi au schimbat citeva replici si in scurt timp s-a ajuns si la citeva lovituri, asa, ca "intre colegi". La un moment dat, Moldoveanu s-a sprijinit de doua banci si l-a lovit cu piciorul in piept. Infuriat peste masura, Condrea a scos cutitul de care nu se despartea niciodata si l-a lovit pe colegul sau in spate, in zona toracica.
Socati de cele intimplate, colegii l-au luat pe cel cazut si l-au dus la cabinetul medical din scoala, de unde au fost indrumati catre spital. Medicii l-au examinat si i-au cusut plaga. Considerind ca este in afara oricarui pericol, pacientul a fost trimis acasa.
"Nu s-a spus adevarul incepind de jos pina sus"
Din pacate, nu am reusit sa stam de vorba cu niciunul dintre protagonisti. Iulian Condrea, care este de loc din comuna Vetrisoaia, s-a mutat de putina vreme din internat si nu am reusit sa aflam unde locuieste.
Dorind sa aflam reactia parintilor lui Alin, ne-am deplasat la domiciliul acestuia. Tatal sau, insa, nu a dorit sa comenteze incidentul in care a fost implicat fiul sau: "Nu pot sa zic nimic deocamdata pentru ca nu s-a spus adevarul incepind de jos pina sus. Stie cineva cu adevarat ce a fost? Tocmai asta-i! Stati sa vedem, sa ma duc sa-i fac analize baiatului, sa-i fac raze. Baiatul sta acum in pat si nu poate sa mearga. Daca vrem sa fim corecti, sa vorbim in cunostinta de cauza. Sa stim exact cum a fost, nu pe baza declaratiilor, ca a dat-o dusmanul lui ala sau al celuilalt."
Vasile Ursanu, director-adjunct al liceului, ne-a declarat: "Este regretabil ca s-a putut intimpla. Condrea a justificat faptul ca purta acel cutit la el pentru ca mai fusese atacat si batut de tigani si il purta in scop defensiv. Miine (n.r. – astazi) vom analiza acest caz in cadrul comisiei de ancheta a liceului si urmeaza sa decidem ce masuri vom lua. Desi urmarile incidentului par a fi minore, este grav ca s-a ajuns aici. Ne intristeaza si ne ingrijoreaza ca s-a putut intimpla. Ironia este alta, fapta s-a petrecut la ora 10. La ora 13 era programata o actiune in scoala, organizata in comun cu Politia, in scop de prevenire a infractiunilor juvenile. Noi sintem interesati de ce se intimpla cu copiii in scoala. Pacat ca vine un accident de genul asta sa ilustreze nevoia educatiei tinerilor in privinta delicventei." (Paul TEODOR)

Comentarii