Doi ciobani terorizeaza Rafaila

joi, 18 ianuarie 2001, 00:00
4 MIN
 Doi ciobani terorizeaza Rafaila

Satenii din Rafaila, comuna Todiresti, au ajuns la capatul rabdarii din cauza a doi frati, ambii ciobani, care le distrug recoltele, ii ameninta si chiar ii bat. Revoltati de impasibilitatea autoritatilor statului, satenii au decis sa le dea foc la stina si la casa.
Cei doi ciobani, fratii Marcel Dirtu, de 36 de ani, si Constantin Dirtu, de 42 de ani, au venit in Rafaila primul in 1996, iar al doilea in 1998. Dupa ce s-au stabilit in localitate, peste sateni au inceput sa curga necazurile. Constantin Dirtu si-a construit o casa in sat, iar Marcel a preferat sa si-o construiasca in cimp. Linga casa, intrucit avea circa 200 de oi, Marcel Dirtu si-a construit si o stina. Cu timpul, Marcel si fratele sau au strins aproximativ 380 de oi, sapte cai, 15 capre, 35 de porci, doua vaci si citiva magari.
Dupa amplasarea stinei, aproximativ 50 de sateni care au terenuri situate in jurul acesteia s-au trezit, an de an, cu recolta distrusa sau culeasa, suferind pagube de zeci de milioane de lei. Desi au apelat la politistii din localitate, acestia doar au constatat, fara a lua vreo masura serioasa impotriva celor doi. Toti reclamantii au fost indrumati la judecatorie, politistii afirmind ca nu este de competenta lor sa stopeze distrugerile.
"Lasa animalele slobode pe recolta mea"
Sofronea Finaru detine 2,5 hectare teren in Punctul Pogonata, linga satul Rafaila, aproape de stina lui Marcel Dirtu. In 1997, Dirtu i-a distrus recolta de porumb, in valoare de 5 milioane de lei, lasind intentionat animalele sale sa pasca in voie. Acelasi lucru s-a petrecut si in 1997, cind a distrus sfecla si vie de 5 milioane de lei. In 1998 a distrus recolta de 5 milioane, iar in 1999 a distrus suprafete de griu, vie si lucerna de 6 milioane.
"L-am vazut de mai multe ori pe Marcel. Lasa animalele slobode pe recolta mea si chiar le indemna sa pasca", ne-a declarat Sofronea Finaru.
Intrucit Finaru l-a dat in judecata pentru distrugere, in aprilie 1999 Marcel Dirtu l-a amenintat ca va infige furca-n el. In august, Finaru a fost din nou amenintat cu moartea de Dirtu, pe motiv ca este purtat prin tribunale. Desi in 2000 se mai linistise putin, in toamna lui 2000, Dirtu a bagat iar animalele in culturi si le-a distrus. Pentru a-l linisti, Finaru i-a prins de trei ori animalele in culturi si le-a predat la primarie, fara nici un efect insa. In septembrie 1999, din aceasta cauza, Constantin Dirtu i-a iesit in cale cu un cutit si l-a amenintat cu moartea. Desi Finaru a reclamat de mai multe ori la postul de politie, nu s-a luat nici o masura. Fire mai tare, desi a cheltuit prin tribunale peste 5 milioane, cu un proces care dureaza de mai bine de doi ani, Finaru a declarat ca nu se va lasa pina cind nu-si va gasi dreptatea in judecata.
"A vrut sa ma loveasca cu un baltag"
Vasile Popescu detine 1,5 hectare de teren in Punctul Pogonata. De cind si-a facut stina, Marcel Dirtu i-a distrus, prin pasunat, lucerna in valoare de 10 milioane. In august 2000, Popescu l-a gasit cu peste 300 de oi pe terenul sau. Dupa ce l-a ajutat sa scoata oile din recolta, Dirtu l-a lovit cu un par in cap.
"I-am cerut cont ce cauta cu oile pe pamintul meu. Marcel m-a lovit cu un par in cap. Am cazut jos si m-am trezit la spital, unde am stat internat 6 zile. Am si acum cicatrice. In toamna anului trecut, m-am intilnit cu el pe drum. M-a intrebat de ce trec pe drum si a vrut sa ma loveasca cu un baltag", ne-a declarat Vasile Popescu.
Mitica Calinciuc are 70 de ari de teren linga stina. An de an, animalele lui Marcel Dirtu i-au distrus recolta. Calinciuc a estimat paguba creata la peste 20 de milioane. Si el a fost amenintat de Dirtu.
"In octombrie 2000, am gasit calul lui Marcel in recolta mea. L-am prins, dar a venit Marcel cu o ghioaga sa ma omoare. Am fugit si am reclamat la politie. Nu s-a luat nici o masura", ne-a declarat Calinciuc.
"A spus ca are 300 de milioane de lei si omoara pe cine vrea"
Constantin Popescu s-a ales fara recolta de pe 5 hectare de teren, an de an. Se considera prejudiciat cu peste 7 milioane. Nu i-a dat in judecata pe fratii Dirtu, intrucit nu are banii necesari. In aceeasi situatie se afla: Maria Dascalescu, Jan Sofronie Radu, Mina Ghirvan, Jan Calinciuc, Gheorge Finaru, Ion Harbuzaru, Gheorghe Ioanitoaie, Vasile Spiridon si multi altii. Acestia detin si ei teren in preajma stinii lui Dirtu si, dupa cum ne-au declarat, muncesc si cheltuie bani pe culturi degeaba. Tot ce rasare este distrus de animalele fratilor Dirtu. Mai toti au fost amenintati sau intimidati in vreun fel de cei doi frati. Desi au suferit pagube de milioane, nici unul nu a avut curajul si nici banii necesari sa-i dea in judecata.
Despre violenta lui Marcel Dirtu, Gheorghe Finaru ne-a declarat: "Am 83 de ani. In 1999, dupa ce mi-a distrus toata recolta, fara rusine fata de virsta mea, Marcel m-a amenintat ca ma bate cu un par. Pentru a ma inspaiminta lovea cu el in pamint. Nu are pereche in judet cit este de violent. A spus ca are la banca 300 de milioane, omoara pe cine vrea el, si scapa."
Pentru a completa portretul lui Marcel Dirtu, Finaru ne-a mai declarat ca in 1998 l-a dat in judecata pentru distrugere. Apoi i s-a facut mila si l-a iertat, platind tot el cheltuielile de judecata. La iesirea de la tribunal, Dirtu a inceput sa-si bata joc de el, spunind ca animalele ar trebui sa plateasca cheltuielile nu el, pentru ca ele au distrus recolta. Din spusele satenilor, in cursul timpului, victime ale violentelor fratilor Dirtu au mai cazut: Vasile Scafaru, Nicu Drumea, si Elena Samson. Satenii sint decisi sa dea foc stinei si locuintei lui Marcel Dirtu pina la sfirsitul lunii, daca acesta nu-si va muta stina si le va mai distruge culturile. (F.R.)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii