Grevistii de la Ambulanta nu au obtinut nimic

luni, 02 octombrie 2000, 23:00
5 MIN
 Grevistii de la Ambulanta nu au obtinut nimic

Vasluienii s-au obisnuit de acum cu grevele si manifestatiile celor din sistemul sanitar. De mai bine de o luna, fiecare zi de luni este dedicata grevelor.
Ieri, Vasluiul a rasunat de sirenele ambulantelor. Intre orele 8 si 12, aproape 100 de sindicalisti – cadre medicale si sofei angajati ai Serviciului Judetean de Ambulanta (SJA) Vaslui – au marsaluit pe strazile orasului. Coloana cu cele 18 ambulante a fost insotita pe tot traseul de masini ale Politiei, fiecare obiectiv anuntat ca punct de oprire pentru manifestanti fiind pazit cu strasnicie de fortele de ordine. Tot de ieri, incepind cu ora 7, a fost declansata si greva generala pe timp nelimitat.
La protest au participat angajati ai SJA de la statiile de salvare din Vaslui, Birlad, Negresti, Husi si Murgeni. Au fost asigurate doar interventiile in urgentele de gradul zero, adica nasteri, accidente de circulatie si boli acute. Din fericire pentru ei, potentialii pacienti nu au apelat ieri aproape de loc la serviciile Ambulantei, pentru ca, in mare partea, aveau cunostinta despre greva. Cei care au dat telefon au vrut sa se interseze daca se pot deplasa la spitale cu masinile personale.
"Au avut prea multa rabdare"
Prima oprire a sindicalistilor a fost la birourile SJA, unde s-au purtat discutii cu seful Serviciului, doctorul Crisan Popescu, si cu contabilul-sef al Ambulantei.
Insotita de acestia, delegatia sindicalistilor de la Ambulanta s-a deplasat pentru negocieri la sediul Casei Judetene de Asigurari de Sanatate (CJAS). Aici au fost primiti de Constantin Marin, presedinte si Dorel Daniciuc – vicepresedinte.
Conducerea SJA nu s-a delimitat de actiunile grevistilor, medicul Crisan Popescu sustinind ca se astepta mai de mult la o asemenea izbucnire: "Au avut prea multa rabdare si toti oameni trebuie sa stie asta. Lucreaza pentru niste salarii de mizerie, fara medicamente si fara combustibili pentru masini. S-au saturat si ei, si pe drept cuvint. Sint soferi care nu cistiga nici un milion pe luna si cadre medii medicale care ridica si mai putin de un milion. Acesta nu poate fi numit salariu. Nu li s-au acordat maririle conform Legii 154 si nici conform Ordonantei 24/2000."
Negocieri fara nici un rezultat
Din pacate, discutiile de mai bine de o ora purtate cu conducerea CJAS nu s-au soldat cu rezultate favorabile pentru grevisti. Reprezentantii Casei nu au putut sa le promita decit ca vor vira SJA banii pe care spitalele ii datoreaza, bani cu care reprezentantii Ambulantei au fost sfatuita sa-si plateasca furnizorii de combustibili si de materiale sanitare si sa nu se grabeasca sa-si mareasca salariile.
"Nici nu cred ca poate fi vorba de asa ceva, pentru ca nu stiu daca vom mai primi sumele si in celelalte luni. Cred ca am putea mari salariile conform Legii 154, nicidecum cu procentele pe care le prevede OUG 24, dar aceasta crestere nu ar putea sa fie simtita decit maxim doua luni de zile. Dupa, nu cred", a declarat seful SJA.
In urma discutiilor purtate s-a ajuns la concluzia ca, de fapt, problemele sint undeva "la centru", in primul rind in legislatia actuala. "Ginditi-va, noi nu percepem TVA la nici un serviciu pe care il facem. Dar sintem platitori de TVA, pentru combustibil, pentru medicamente si asa mai departe. Paradoxuri sint si in alte directii", a mai aratat Crisan Popescu.
Discutii au fost puratate si cu Dumitru Baltatu, prefectul judetului, si cu conducerea Directiei de Sanatate Publica. Din pacate, raspunsurile au fost aceleasi – nici o rezolvare pentru moment.
Pentru ca rezultatele marsului de astazi nu au fost cele scontate de sindicalisti, Mihai Tufa, liderul lor, ne-a declarat ca greva generala va continua pe timp nelimitat. Vor fi asigurate in continuare doar urgentele de gradul zero si se vor face demersuri la toate forurile competente pentru a li se rezolva situatia. Se spera ca ceva fonduri sa vina pina la rectificarea bugetara, scontata a avea loc pe la finele lunii octombrie.
Astazi, reprezentantii CJAS, ai Prefecturii si cei ai DSP se vor intilni intr-o sedinta in urma careia se spera ca se vor obtine ceva fonduri pentru iesirea din criza.
Mai tirziu decit colegii lor, si birladenii au intrat in greva
Si Serviciului de ambulanta Birlad a fost in greva de avertisment cu incetarea activitatii timp de doua ore, intre 10 si 12. Gheorghe Savin, liderul Sindicatului "Ambulanta" Birlad, ne-a declarat: "Sintem nemultumiti din cauza ca pentru cei aproape 2.000 de angajati din sistemul sanitar vasluian s-a putut asigura majorarea salariilor, iar cind este vorba de cei 163 de angajati ai SJA se spune ca nu sint bani si nu ne baga nimeni in seama." Din cei 37 de angajati ai Serviciului de ambulanta Birlad, 31 au fost de acord cu greva.
Cel mai mic salariul de baza este de 897.000 de lei pe luna, pentru un mecanic calificat, cu 33 de ani vechime, in timp ce o asistenta cu toate gradele si 36 de ani vechime are numai 1.450.000 de lei.
"Comparativ cu cei din Vaslui, noi deservim un teritoriu mai mare. Daca ei lucreaza cu 7-8 masini in turele de zi si 4-5 masini noaptea, noi avem numai 3-4 masini ziua si 3 noaptea. Numarul cadrelor sanitare este foarte redus. Fata de un necesar de 4 asistente pe tura, la Birlad sint numai doua, din care una trebuie sa fie in permanenta la dispecerat. Cu alte cuvinte, la Birlad avem salarii pe jumatate si munca dublata", a mai precizat liderul Savin.
Angajatii Serviciului de ambulanta Birlad mai solicita asigurarea necesarului de combustibil, pentru ca bolnavii sa nu mai fie obligati sa plateasca benzina ca sa fie transportati cu salvarea.
"Noi nu sintem vinovati de ceea ce se intimpla. Si noua ne este mila si consideram ca este anormal sa le spunem sa scoata bani de benzina daca vor sa-i transportam, desi persoanele respective au platit contributia la Fondul de sanatate. Sint situatii in care oamenii, intr-adevar, nu au cu ce sa plateasca. Noi ne-am gindit sa facem «Cutia Milei» ca sa avem bani de benzina sa ne putem deplasa la oamenii foarte saraci si la cei batrini", ne-a spus o asistenta medicala.
In cazul in care revendicarile protestatarilor nu vor fi rezolvate, luni, 9 octombrie, angajatii Serviciului de ambulanta Birlad vor declansa greva generala cu incetarea activitatii pe termen nelimitat. (Ana JITARITA, Carmen STEFANESCU)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii