In sfirsit, centrala de pe Avintului a trecut pe gaz metan

miercuri, 29 noiembrie 2000, 00:00
2 MIN
 In sfirsit, centrala de pe Avintului a trecut pe gaz metan

Dupa saptamini de aminari, luni seara, s-a facut trecerea centralei situata pe strada Avintului de la functionarea pe combustibil lichid usor (CLU) la cea pe gaz metan. Intirzierea s-a produs din cauza nelivrarii la timp a unor subansamble necesare montarii arzatoarelor la vechile cazane. Deocamdata, au fost pornite doar doua din cele patru arzatoare marca Lamborghini care vor functiona. Arzatoarele vor asigura agentul termic pentru cele aproximativ 800 de apartamente din zona respectiva. Valoarea investitiei, suportata integral de la bugetul local, se ridica la peste 1,8 miliarde de lei.
Este cea de a treia centrala din municipiu la care se fac modificari, dupa cele din Dimitrie Bolintineanu (trecuta pe gaze naturale in ajunul Craciunului de anul trecut) si Ana Ipatescu. Primaria intentioneaza ca pina la sfirsitul anului sa mai treaca o centrala de pe CLU pe gaz metan.
"Toate aceste investitii fac parte dintr-un program de rezolvare a problemei agentului termic in apartamentele vasluienilor. Din fondurile noastre, putem sa extindem reteaua de distributie, apoi sa inlocuim arzatoarele din centrale si, in cele din urma, sa inlocuim cazanele si intrega retea de distributie. Pentru a urgenta, am scos intreg sistemul la licitatie internationala, pe Internet, in vederea modernizarii centralelor termice, a punctelor termice si chiar a Uzinei de Termoficare Urbana (UTU). Pina atunci, vom face din fondurile noastre trecerile de la functionarea pe CLU pe gaz metan. Pina la sfirsitul anului, speram sa facem si modificarea la centrala din zona Smirdan. La anul, in functie si de investitorii care vin la Vaslui, vom continua programul demarat inca de anul trecut", ne-a declarat primarul Victor Cristea.
In municipiu, din cele sapte centrale termice existente, trei functioneaza deja pe gaze naturale. (Theodor ISTRATE)

Comentarii