Jaf la drumul mare

marți, 22 decembrie 1998, 00:00
2 MIN
 Jaf la drumul mare

Simbata seara, in jurul orei 21, doua gestionare de la agentiile loto 37-13 si 37-15 din zona Stadion au fost jefuite in plin centrul Birladului, in apropierea magazinului "General". Dupa ce au inchis jocul la agentii si au facut monetarul, gestionarele au plecat impreuna spre agentia colectoare din Birlad, aflata in centrul municipiului. Ca de fiecare data, banii si capsulele terminale au fost puse intr-o singura sacosa pentru a fi transportate si depuse la agentia colectoare. In preajma magazinului "General", la doar citiva metri de locul destinatiei, cele doua gestionare au fost impinse de la spate si trintite la pamint de un individ. Imediat, uneia din gestionare i-a fost smulsa din mina doar sacosa cu bani, desi cele doua mai aveau asupra lor gentile si alte sacose. Femeiea a inceput imediat sa strige dupa ajutor si sa alerge dupa hot. Doi tineri care se aflau prin preajma au sarit in ajutorul femeilor si au incercat sa-l prinda pe infractor. Cind aproape sa-l ajunga, hotul s-a oprit si i-a amenintat pe cei doi cu un cutit. Intimidati, ei au renuntat si infarctorul a reusit sa se faca nevazut in zona ghetto-ului birladene. Gestionarele au anuntat apoi Politia, care a si inceput cercetarile.
Marcel Agape, directorul Sucursalei Vaslui a RA-Loteria Nationala, este convins ca, "dupa conjunctura in care s-a comis furtul, totul a fost premeditat. Simbata sint cele mai mari incasari si, in plus de aceasta, hotul nu avea de unde sa stie in care sacosa se afla banii. Deci, cu siguranta, ele au fost urmarite pas cu pas. Valoarea pagubelor se ridica la peste 13 milioane de lei. Casierele au avut asupra lor 12 milioane de lei, incasarile din ziua respectiva, la care se adauga 1,3 milioane de lei valoarea celor 8 casete. De fapt, acestea nu pot fi utilizate deoarece nu contin decit datele cu privire la biletele participante la extragerile loteristice. Tin sa multumesc pe aceasta cale birladenilor care au sarit in ajutorul casierelor noastre si politistilor care au demarat ancheta". Conducerea Loto Vaslui ne-a declarat ca este primul caz in care angajatii regiei au fost jefuiti la drumul mare. (Theodor ISTRATE)

Comentarii