"Vinoteca Nationala" se afla chiar la Husi

joi, 08 octombrie 1998, 23:00
2 MIN
 "Vinoteca Nationala" se afla chiar la Husi

Vin si coniac din 1948
Primele esantioane de vinuri pentru vinoteca au fost aduse de fostul director al liceului, din regiunea Husului, Vrancei, Iasului si chiar din unele tari cu traditie vinicola: Franta, Germania, Italia, Austria etc. Colectia de vinuri din vinoteca sporea an de an pina in preajma primului razboi mondial, cind "colectia-vinoteca" avea sa dispara. Dupa 1918, ideea reinfiintarii vinotecii i-a apartinut lui Constantin Hogas, care a participat la completarea unui "beci – pivnita" cu vinuri Odobesti, Cotnari, Nicoresti, Dealul Mare si din alte regiuni ale tarii si de peste hotare. In 1936, s-a construit si actuala cladire a vinotecii, in care s-au expus vinuri de toate tipurile. Dar, a venit si cel de-al doilea razboi mondial, in aceasta cladire si-au amenajat o cazarma chiar nemtii. Bineinteles, ca acestia au pirjolit totul. Dupa razboi, a inceput campania de "constituire a fondului de aur stiintific". Din 1948 (cind bazele au fost puse de dr. ing. Gheorghe Baltatu si Ion Manea si Vasile Movileanu, ingineri) si pina in prezent, fondul vinotecii a sporit cu vin si coniac din productia fermei vini-viticole si din alte regiuni cu traditie din tara.
Peste 25.000 de sticle, cu toate soiurile de vin existente in tara noastra
Astazi, vinoteca din curtea liceului dispune de peste 25.000 de sticle cu vin si coniac. Cele mai vechi vinuri sint datate din 1949, iar coniacul din 1948. Valoarea unicat a vinotecii liceului consta in faptul ca aici se pastreaza vinuri din toate podgoriile romanesti, lucru ce a fost posibil si datorita lui Mihai Ralea, academicianul atit de legat de meleagurile noastre, precum si prof. univ. Bucur Schiopu. Acestia, in momentul cind au participat la semicentenarul scolii, in 1958, au hotarit ca fiecare unitate viticola din Romania sa doneze cele mai reprezentative bauturi vinotecii din Husi. Cei care au contribuit la inzestrarea vinotecii cu vinurile romanesti sint ing. Petrea Traian, dr. ing. Avram Tudosie, fost profesor al liceului timp de peste 30 de ani si Vsevolod Moleavin, fost director al liceului. Colectia este alcatuita din Zghihara de Husi, Busuioaca, Feteasca alba si chiar Aligote, aceste licori fiind cele mai reprezentative regiunii in care se afla "orasul dintre vii". De asemeni, se pot gasi Riesling italian, Pinot gris, Feteasca neagra si Cabernet Sauvignon. Dr. ing. Avram Tudosie, fost profesor al scolii, este de parere ca scoala sa deschida un punct turistic cu taxa, asa cum sint in alte tari. "Un oaspete din alta tara ne-a spus ca in Franta, Italia, Germania, Spania sint impinzite de rute ale vinului, cu sute de puncte turistice de degustare, unde se platesc taxe. Cred ca n-ar fi o idee rea, mai ales ca este unica vinoteca din tara", ne-a spus Avram Todosie. Si noi credem ca este o idee buna, mai ales ca aceasta vinoteca este vizitata mai mereu de catre reprezentanti ai Prefecturii si Consiliului Judetean, precum si personalitati ale vietii politice romanesti. (Gabrian BEJENARU)

Comentarii