A.G. Weinberger vine la Iasi cu doua albume de Billboard

miercuri, 15 octombrie 2008, 19:31
1 MIN
 A.G. Weinberger vine la Iasi cu doua albume de Billboard

Afisul de promovare a turneului blues-man-ului A.G Weinberger are citeva simboluri care stirnesc curiozitatea celor care le si identifica. Chiar sub "National Tour 2008" descoperi Steaua lui David, simbolul miscarii hippie – Flower Power, si Semiluna araba. "Eu militez pentru conciliere, intelegere si cunoastere. In momentul de fata, cel mai fierbinte loc din lume este intre Steaua lui David si Semiluna. Am pus aceste simboluri pentru ca ne-am dorit sa intrigam. Matei 7:7 – un alt simbol prezent – este citatul din Biblie care imi ghideaza existenta", explica A.G. Weinberger.

Iesenii vor avea posibilitatea de a discuta direct cu artistul despre aceste simboluri, dar si de a-i asculta piesele care l-au facut celebru in anii ’90, aparute pe discuri care nu se mai gasesc de foarte mult timp pe piata.

"Concertul face parte dintr-un turneu mai amplu, de promovare a discului pe care l-am scos in luna martie. Si pentru ca nu cred in lansari, prefer sa-l fac cunoscut publicului in aceasta maniera. Nu este un disc nou, ci o compilatie din discurile pe care le-am scos in anii ’90 si care nu se mai gasesc pe piata", ne-a spus A.G. Weinberger, care aseara era acasa, alaturi de Miriam, fetita sa, care pe 2 noiembrie implineste doi ani.

Cele doua albume pe care le va prezenta publicului la Teatrul "Luceafarul", simbata, de la ora 19.30, au intrat in top Billboard, dupa cum afirma A.G. Weinberger. Biletele la concert costa 35 de lei.

Comentarii