Elefantii pot asculta cu picioarele

joi, 07 iunie 2007, 17:28
1 MIN
 Elefantii pot asculta cu picioarele

Pachidermele sint cunoscute deja pentru capacitatea de a comunica intre ele la mai multi kilometri distanta prin emiterea de sunete cu frecventa joasa.

O echipa de cercetatori condusa de Caitlin O’Connell-Rodwell de la departamentul medical al Universitatii Stanford din California banuia ca vibratiile generate in sol de turme in timpul deplasarilor lor le-ar permite elefantilor sa capteze semnale cu picioarele lor extrem de sensibile.

Cercetatorii au avut ideea sa inregistreze apeluri lansate de elefanti pentru a-i alerta pe semenii lor in legatura cu prezenta leilor in regiuni din Namibia si Kenya.

Ei au izolat apoi semnalele emise prin vibratiile la sol provenite de la aceste apeluri pentru a le retransmite in cazul unor turme de elefanti adunate in jurul unor lacuri din Namibia.

Elefantii „au reactionat spectaculos, initial incremenind pe loc, apoi stringindu-se in grupuri compacte, cu puii la mijloc", potrivit New Scientist.

Cu cit elefantii se aflau mai departe de locul de unde era transmis apelul, cu atit reactionau mai putin.

Si mai curios, elefantii din Namibia nu au acordat prea multa atentie alertelor emise de turme din Kenya, aparent pentru ca nu erau familiarizati cu acestea.

Studiul va fi publicat integral in Journal of the Acoustical Society of America, potrivit New Scientist. (Rompres)

Comentarii