O carte a Sfintului Augustin, de la 1484, este expusa la Iasi

vineri, 24 octombrie 2008, 15:36
2 MIN
 O carte a Sfintului Augustin, de la 1484, este expusa la Iasi

Peste 40 de carti vechi si rare, datate in secolele XV-XVIII, pot fi admirate la etajul intii al Bibliotecii Judetene "Gh. Asachi". Unele dintre aceste lucrari nu au fost expuse niciodata, precum sint cele doua manuscrise si noua carti aduse de Directia Judeteana a Arhivelor, care completeaza lucrarile ce provin din fondul de carte al bibliotecii.

Cea mai veche carte din expozitie, una dintre bijuteriile acesteia, este aparuta la 1484 la Padova si este un incunabul (carte aparuta intre 1450-1500). "Este o lucrare semnata de sfintul parinte Augustin, care cuprinde o parte din Confesiunile sale, parte adresata clericilor. Cartea este legata la inceputul secolului al XIX-lea", explica Luana Troia, director adjunct la Biblioteca Judeteana din Iasi.

O alta lucrare importanta, care merita vazuta, este "Russia seu Moscovia itemque Tartaria. Commentario topographico atque politico ilustrata", aparuta la 1630, la Officina Elseviriana, care este si astazi una dintre cele mai apreciate edituri franceze. "Este o lucrare foarte importanta pentru ca detine informatii despre istoria Romaniei, dar si pentru ca apare pe foaia de titlu portretul tiparit al lui Mihai Viteazul", adauga Troia.

Cartile vechi provenite din fondul bibliotecii sint cu precadere laice. Vom gasi in vitrina lucrari semnate Renatus Descartes, Claude Fleury, La Fontaine, Desiderius Erasmus, Suetone, Platarque editate in secolele XVI-XVII. Acestea sint completate de colectia de carti religioase scoasa de la naftalina de Arhivele Statului.

"Este pentru prima data cind expunem aceste carti, desi noi avem un fond de carte rara de 200 de volume, provenite, in mare parte, din donatii dar si in urma controalelor efectuate pe la diverse parohii", spune Suzana Bodale, responsabil al bibliotecii de la Directia Judeteana a Arhivelor.

"Mai avem expuse doua manuscrise, dintre care unul este al Regulamentului Organic, in editie bilingva. De asemenea, o alta lucrare la fel de importanta este «Carte romaneasca de invatatura», datata in prima jumatate a secolului al XVIII-lea, care difera de celelalte lucrari care mai exista in tara pentru ca are insemnari ale unora dintre proprietarii cartii", detaliaza Bodale.

Alte doua mici bijuterii ale colectiei sint si doua lucrari religioase in limba ebraica. Una dintre ele este speciala pentru ca are margini aurite, iar prima pagina este din matase naturala. "Cartea este, din cite stim pina acum, unica in tara", incheie Bodale. Intrarea este libera.

Comentarii