Ministerul Industriilor pregateste o reforma a sistemului energetic national, afirma ministrul Radu Berceanu

duminică, 23 aprilie 2000, 23:00
1 MIN
 Ministerul Industriilor pregateste o reforma a sistemului energetic national, afirma ministrul Radu Berceanu

Ministrul Industriilor, Radu Berceanu, a declarat, simbata, la Petrosani, ca ministerul pe care il conduce pregateste o reforma a structurii sistemului energetic national.
Radu Berceanu, care a participat, la Petrosani, la conferinta prilejuita de implinirea a zece ani de la infiintarea Ligii Sindicatelor Miniere din Valea Jiului, a precizat ca la Ministerul Industriilor exista un proiect, finantat de Banca Mondiala, in valoare de 10 milioane de dolari, pentru crearea unui holding intre Compania Nationala a Huilei si Termocentrala de la Mintia.
"Valea Jiului se afla intr-o stare normala, dar nu neaparat economic, de prosperitate, ci de munca si liniste sociala", a precizat Berceanu. El a adaugat ca nu crede in reconversia minerilor cu vechimi cuprinse intre 10 si 15 ani, care au fost obisnuiti cu un anumit gen de munca si un salariu pe masura, dar lucrarile de inchidere de mine, de ecologizare, amenajari hidraulige, unde cistigurile sint destul de bune, ar putea duce la scaderea numarului de someri din Valea Jiului.

Comentarii