Polonia divizata: merita Kaczynski sa fie inhumat alaturi de regi?

miercuri, 14 aprilie 2010, 20:57
2 MIN
 Polonia divizata: merita Kaczynski sa fie inhumat alaturi de regi?

Lech Kaczynski si sotia sa, Maria, vor fi inmormintati duminica la Castelul Wawel din Cracovia – sudul Poloniei. Ei se vor odihni alaturi de eroii acestei natiuni, in urma unei decizii care a scindat instantaneu unitatea nationala aparuta in urma tragicului accident. Trupurile neinsufletite ale cuplului prezidential vor fi depuse intr-o cripta aflata in imediata apropiere a mormintelor  maresalului Jozef Pilsudski, primul sef de stat al Poloniei independente, dupa 1918, regelui Sigismund cel Batrin, care a condus Polonia mai mult de patru decenii in secolul al XVI-lea, dar si legendarul Jan Sobieski, invingator in fata armatei turce in batalia de la Viena (1683). Hotarirea a divizat opinia publica din Polonia. "Este el demn sa se odihneasca alaturi de regi?", scria pe un banner postat marti in fata castelului de citeva zeci de protestatari. "Nu este bine pentru memoria fostului nostru presedinte sa facem din el fortat un parinte al natiunii… nu a fost asa", a afirmat si Jan Hartman, profesor de Etica la Universitatea din Cracovia, care sustine ca decizia ca Lech Kaczynski sa fie inmormintat acolo a fost mai degraba una "politica". Regizorul polonez Andrzej Wajda, care a realizat filmul "Katyn", a criticat decizia de inmormantare a cuplului prezidential in catedrala Wawel din Cracovia. Intr-o scrisoare catre Gazeta Wyborcza, Regizorul polonez Andrzej Wajda, care a realizat filmul "Katyn", le-a cerut clericilor sa renunte la aceasta decizie "deplasata, luata in graba, intr-un moment de doliu". "Presedintele Lech Kaczynski a fost un om bun, dar nu exista niciun motiv pentru a fi inmormantat in Wawel, alaturi de regii Poloniei si maresalul Jozef Pilsudski", a scris Wajda. "Aceasta decizie ar putea duce la conflicte in randul societatii poloneze, poate cele mai adanci din 1989 incoace", a subliniat regizorul.

Comentarii