Album de familie la Opera din Iasi (II)

Spectacolul clasic de opera si opereta inseamna decoruri fastuoase, lumini stralucitoare, costume elegante, cintareti-actori cu voci frumoase, puternice, capabili sa dea viata in mod convingator unor personaje diferite. Cintareti-actori carora publicul sa le acorde statutul de vedeta. Nu-i posibila enumerarea tuturor solistilor-emblema ai Operei Nationale Romane din Iasi. Daca as alege citeva nume, m-as opri la sensibilul-exuberantul Victor Popovici, la dramaticul Gheorghe Badulescu, la tragedianul-comedianul George Popa, la impozantul-ludicul Ion Prisecaru, la maleficul George Solovastru, la impetuosul Cosmin Marcovici, la ingenua-naravasa Lacramioara Hrubaru-Roata, la solarul Ciprian Marele. Enumerarea se opreste aici pur si simplu pentru ca insemnarile de fata nu pot fi doar o lista. Sint multe si frumoase de spus despre ceilalti solisti care dau personalitate si valoare spectacolelor teatrului liric iesean. Poate ca un portret al fiecaruia ar fi de folos.
Nu cred ca ecuatia modernitatii spectacolului de opera (mai ales) isi va gasi in viitorul apropiat rezolvarea care sa-i multumeasca pe toti. Publicul modern vede atitea filme, i se cultiva intr-atit gustul si obisnuinta de a vedea decoruri care imita ambientul ce ii este familiar sau de a urmari personajele eliberate (lipsite?) de butaforie, incit costumele, obiectele de mucava, florile din plastic si toate accesoriile pe care le stie din veac risca sa devina vetuste. Televiziunea pune „sare pe rana”: „Traviata”, „Carmen”, „Cavaleria rusticana”, „Tosca” au fost filmate in decoruri naturale, in incinta unor palate celebre. Te mai multumeste un decor clasic, dupa ce ti s-a oferit libertatea concretului?
Nici un teatru nu poate gasi solutia decenta in lipsa banilor. Pentru ca spectacolul clasic trebuie sa ramina clasic. Nu orice actiune plasata de libretist intr-un anume spatiu si timp devine credibila daca este de-a dreptul aruncata in secolul XXI. Scena cartilor de joc din actul al III-lea al operei „Traviata” s-ar putea monta in salonul oricarui cazino – nu tot spectacolul. „Aida” s-ar putea lipsi de elefanti in scena marsului tiumfal, nu si de costumele, de decorurile imaginind Egiptul antic. „Cavaleria rusticana” a fost, destul de recent, modernizata la Iasi cu o superba motocicleta. Nu mi-a displacut, pentru ca a fost doar un element original integrat stilului si spiritului epocii in care se desfasoara actiunea. Mai sint exemple. Nu uit regia spectacolelor cu piesele lui Caragiale, realizata de Anda Tabacaru Hogea pe muzica lui Leonard Dumitriu. Modernul a slujit cum trebuie, cind opulent, cind stilizat, vremurile de altadata si de azi pe care le reprezinta (le intuiesc) textele lui Monser. Cu experienta regizorului si a cintaretilor-actori, ce „Noapte furtunoasa” de pomina ar putea fi pregatita la Iasi – chiar pe scena mai mica de la Ateneu! Jupin Dumitrache, Nae Ipingescu, Rica Venturiano si Chiriac s-ar incurca mai bine in decorurile (voit) strimte, iar numarul 9 s-ar schimba mai usor in 6! Iar Opera Nationala Romana din Iasi ar avea in repertoriu o creatie de patrimoniu a compozitorului roman Paul Constantinescu. Succesele de ieri ale tenorului Valentin Teodorian (neuitatul solist al Teatrului de opera din Bucuresti) si sopranei Mioara Cortez (pina deunazi, vedeta a Teatrului liric iesean) ar putea deveni succesele de azi si de miine ale tenorului Adrian Ionescu, ale sopranelor Cristina Simionescu si Lacramioara Hrubaru Roata, ale baritonului Gheorghe Cojocaru.
Sint exercitii de imaginatie stimulate de valorile interpretativ-creatoare ale Operei Nationale din Iasi, care ar avea cu ce sa inceapa a doua jumatate de veac de existenta.

Publicitate și alte recomandări video